Vineri, 11 noiembrie, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” a marcat printr-o serie de evenimente, împlinirea a 130 de existență.
Și-a deschis porțile nu numai pentru elevii actuali și profesori, ci pentru toți cei care au dorit să împărtășească fărâme din istoria acestui liceu. Foști elevi, foști directori ai unității de învățământ, actuali parteneri din rândul societăților comerciale, reprezentanți ai ISJ Arad și, inevitabil, politicieni (consilierii locali prezenți, aproape că adunau de un cvorum dacă era ședință CLM).
Și, pentru că emoția prezentului să îmbine bucuria împlinirii a celor 130 de ani de existență cu nostalgia tristă a ceea ce a fost și ce este astăzi, nu au lipsit discursurile. Unele savuroase și sincere ale foștilor directori, care și-au dedicat întreaga viață și carieră să țină în viață acest liceu, altele formale și ipocrite.
Din acest registru al formalismului ipocrit făcând parte cel al Inspectorului General al ISJ Arad, Marius Gondor.
Nu credem că a uitat cineva de faptul că, nu mai departe de anul trecut, acesta făcea planuri de reorganizare a învățământului tehnologic arădean, reorganizare care reușește ce nu au reușit cele două Războaie Mondiale și comunismul la un loc, adică desființarea acestui liceu. (vezi AICI articole asociate).
Istoria Școlii Industriale
Prefacerile din domeniul industrial și comercial au solicitat un interes sporit al autorităților pentru promovarea unui învățământ profesional și pregătirea unor specialiști. De altfel, și cercurile de industriași și comercianți au răspuns solicitării, înființând și susținând dezvoltarea rețelei școlilor profesionale și de ucenici.
Școala industrială a lemnului și fierului a fost deschisă la 2 octombrie1892,
în prezența ministrului Comerțului, fiind susținută de către stat și camera industrială. La aceea vreme școala nu avea o clădire proprie, cursurile desfășurându-se în sălile închiriate ale Camerei de Comerț. În primul an cursurile școlii au fost urmate de 20 de elevi. Adunarea generală a orașului a votat în aprilie 1894 donarea unui teren de 2 000 metri pătrați în vederea construirii unei clădiri destinată școlii.
Din 1894 devine Școală superioară de meserii.
În anul 1895,
Primăria orașului a construit o clădire foarte frumoasă cu o suprafață de 840 metri pătrați și 4 ateliere, cu o suprafață de 510 metri pătrați. Inaugurarea noului edificiu a avut loc în 5 noiembrie 1895. Atelierele școlii au fost dotate cu cele mai moderne mașini ale vremii. Directorul școlii a fost de la înființarea sa, în anul 1892, Aládar Nesnera, până în anul 1912, când acesta a murit. Urmașul său la conducerea instituției a fost Kálmán Reinhart. Clădirea ridicată în stil eclectic are o frumoasă cupolă.
În anul 1905
a fost construită, după planurile arhitectului Emil Tabacovici, în stil neoclasic cu elemente în manieră 1900, o somptuoasă sală de festivități pentru Școala de Arte și Meserii.
Statul plătea o chirie de 600 fl. până în anul 1928.
De la această dată, edificiul a rămas gratuit la dispoziția ministerului, cu condiția să fie păstrată școala cu profilul profesional. Școala a funcționat înainte de 1918 cu IV clase, fiind primiți numai elevi care au împlinit 14 ani, și care au terminat 6 clase normale sau 2 clase ale școlilor secundare.
Statul român a preluat școala la 25 septembrie 1920,
fiind numit director Pavel Percea. Școala a rămas în continuare tot cu 4 clase, primind absolvenți de 3-4 clase secundare, până în anul școlar 1921-1922.
În anul 1922, în urma ordinului nr. 17631/1921 a fost introdus încă un an pregătitor, în care se primeau și absolvenți a 4-6 clase primare.
Scopul școlii a fost acela de a conferi elevilor o bună pregătire, atât din punct de vedere practic, cât și teoretic, pentru a deveni lucrători specialiști din rândul cărora fabricile să-și recruteze conducători de echipă, ajutori maiștri, desenatori tehnici etc. Absolvenții școlii care practicau meseriile în care s-au specializat timp de 2-3 ani, dobândeau experiență și cunoștințele necesare pentru a putea deveni meseriași independenți.
Absolvenții primeau o diplomă pe baza căreia dețineau un brevet de muncă, iar după 2 ani de practică, își puteau scoate brevet de meseriaș independent.
Condițiile de admitere la Școala de Arte și Meserii au fost următoarele:
vârsta de cel puțin 12 ani, și cel mult 15 ani; să fi absolvit 2 sau3 clase de gimnaziu, iar cursul primar să fie complet. În cazul în care mai rămâneau locuri disponibile, erau primiți și 2-3 absolvenți a 4 clase primare, care dădeau un examen de admitere din limba română, aritmetică și desen.
În scopul sporirii numărului celor care urmau școlile de meserii, Secretariatul din Cluj al Ministerului Instrucțiunii Publice a acordat burse elevilor proveniți de la sate, în valoare de 41 mii lei pentru 28 de elevi. Bursele în cuantum de 5000 de lei, se ocupau prin concurs la începutul anului școlar.
Școala era dotată cu ateliere, în care se găseau tot felul de mașini unelte și 11 maiștri specialiști, fapt ce presupunea o foarte bună pregătire practică pentru elevi. Corpul didactic a fost compus din 4 ingineri și 4 profesori titrați, care se preocupau ca elevii să primească maximum de cunoștințe teoretice și tehnice necesare.
În anul școlar 1929/1930 școala funcționa cu următorul număr de elevi:
clasa I metal – 17; clasa II metal – 26; clasa III metal – 21; clasa IV metal – 15; clasa V metal – 22; clasa I lemn – 6; clasa II lemn – 7; clasa III lemn – 4; clasa IV lemn – 4; clasa V lemn – 4; clasa II sculptură – 1; clasa III sculptură – 2; clasa IV sculptură – 4; clasa V sculptură – 1. În total școala avea un număr de 136 de elevi.
Începând cu anul școlar 1932-1933,
pe lângă această școală s-a înființat și una de șoferi profesioniști. Dacă în anul școlar 1919-1920, cursurile școlii erau urmate de 112 elevi, în anul școlar 1932-1933, numărul elevilor va ajunge la 154.
Pe lângă corpul didactic și maiștri specialiști, funcționa și un Comitet școlar care se îngrijea ca școala să ofere cele mai bune condiții materiale pentru a putea produce specialiști cu cea mai bună calificare.
Școala avea și o producție proprie,
lucrările fiind executate numai la comandă, aprobate de direcțiunea școlii. Valoarea anuală a producției școlii se ridica la 300-400 000 de lei. Prețul de cost era achitat jumătate la depunerea în scris a comenzii, iar jumătate la livrarea produsului.
Produsele școlii erau:
- secția mașini: menghine, prese de placaj, roți dințate, mașini de găurit etc.
- secția lăcătușerie: diferite unelte, grilaje, mașini de gătit etc.
- secția lăcătușerie artistică: vase pentru flori, stelaje din fier și tablă
- secția tâmplărie: diferite mobile, dormitoare, birouri, biblioteci, stative pentru flori din placaj, decorate cu intarsii și sculptură.
Președintele CCIA Alexandru Vlad a adunat în anul 1930 toate școlile din Arad care promovau generații pentru cariere productive, convins fiind că numai prin creșterea producției se poate ieși din marasmul crizei economice, într-o manifestare comună, o expoziție a lucrărilor executate de Școala de Arte și Meserii, Școala profesională de fete, Școala de industrie casnică, Școala de Ucenice industriale și Școala de ucenici industriali. A fost editat și un album în care sunt prezentate pe scurt toate școlile profesionale din Arad.
În ziarul „Românul” în articolul intitulat „Elevii care s-au distins la expoziția școalelor profesionale din Arad”,
se menționează că Școala de arte și meserii a expus minunate mobile, care prin execuția lor pot rivaliza oricând cu cele mai pretențioase firme industriale din domeniu. Sunt de asemenea, menționați elevii școlii care s-au distins prin lucrările lor: Vesa Petru, Gușat Cornel, Botaș Pavel, Faur Zoltan, Moiș Iuliu, Maurer A., Pop Vasile și Bauer, toți din clasa V-a; Melău M., Fica Petru, Ghiuca și Menczer, din clasa IV-a; Jercan, Mocuța și Halici din clasa III-a; Fock L. și Farcaș Pavel din clasa II-a; Paști Cociuba și Marian din clasa I-a.
Liceul industrial de băieți,
numit astfel prin legea de organizare și funcționare a învățământului industrial din 1936, continua activitatea Școlii superioare de arte și meserii din Arad. Elevii liceului erau pregătiți să devină maiștri în ramurile mașini-unelte, lăcătușerie, forjă, electrotehnică, tâmplărie, sculptură în lemn și ipsos. Produsele elevilor coordonați de maiștri instructori, au participat cu un mare succes de piață la expozițiile bazar de la București, întrunind aprecierea unanimă a vizitatorilor, dar și a Ministerului Instrucțiunii.
Alte produse, precum birouri, dulapuri, grilaje sau mașini de gătit, erau vândute direct din școală, furnizând astfel fonduri pentru autogospodărirea instituției. Absolvenții Liceului industrial, maiștrii și contramaiștrii au fost deosebit de apreciați în întreprinderile industriale, diploma de absolvire a acestei școli era o garanție a calității profesionale.
