Mai sunt locuri disponibile la Spitalul Județean Arad pentru analize medicale gratuite, în luna noiembrie | Investigațiile se fac pe bază de programare, inclusiv sâmbăta

Spitalul Județean Arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad informează persoanele interesate că încă mai sunt locuri luna aceasta pentru efectuarea de analize medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Investigațiile se efectuează pe bază de programare, iar documentele necesare sunt actul de identitate, cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Pacienții se pot programa online, telefonic sau la ghișeu.

„În contextul adresabilității crescute, la începutul anului am modificat programul de lucru al Cabinetului de Analize Medicale, funcțional în regim ambulatoriu: am extins intervalul orar de luni până vineri și am deschis cabinetul și sâmbăta. Această schimbare a permis creșterea numărului de investigații decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Spre exemplu, numărul pacienților a crescut în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului 2025, cu 318, iar în octombrie cu 317. Ne bucurăm că putem asigura servicii medicale decontate unui număr cât mai mare de pacienți, inclusiv în zilele de sâmbătă!”, a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

Programul Cabinetului de Analize Medicale este de luni până vineri între orele 08:00 și 20:00 și sâmbăta între orele 08:00 și 13:00.

Programările se pot efectua de luni până vineri între orele 08:00 și 20:00, atât fizic la Biroul de Programări de la parterul clădirii principale a spitalului (strada Andrenyi Karoly nr. 2-4,) cât și telefonic la numărul: 0733 441 686. De asemenea, cererile de programare se pot trimite și on-line pe site-ul instituției: https://www.scjarad.ro/programare/

De reținut este faptul că pentru ora programării se va ține cont și de tipul analizelor, deoarece sunt seturi de analize care se recoltează pe nemâncate. Dacă pacienții doresc să se programeze pentru aceste analize după orele amiezii, trebuie să aibă în vedere că pentru acuratețea investigațiilor este necesar un repaus alimentar de cel puțin opt ore.

Pacienții sunt sfătuiți să discute cu medicul care le eliberează biletul de trimitere și să îl întrebe dacă analizele prescrise necesită repaus alimentar.


Sursa: SCJUA



 

Categorie: Știri, Sănătate
Etichete: analize decontate prin CAS, SCJUA
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Procedura ERCP cu numărul 100, încheiată cu succes de o echipă medicală a Spitalului Județean Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Procedura ERCP cu numărul 100, încheiată cu succes de o echipă medicală a Spitalului Județean Arad

0
Miercuri, în sala de endoscopie intervențională, o echipă medicală a Secției Clinice Gastroenterologie a efectuat cu succes procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind o doamnă în vârstă de 70 de ani. Pacienta a fost diagnosticată cu litiază coledociană – pietre migrate din vezica biliară și blocate în canalul coledoc (care transportă bila către intestinul subțire) – o urgență medicală care poate provoca complicații severe, inclusiv pancreatită acută. Piatra blocată în coledoc trebuia extrasă, iar cea mai indicată metodă de intervenție în acest caz a fost procedura de tip ERCP, fiind minim invazivă pentru pacientă și cu un timp de…

Actualizare 1 TIR plin cu țigări de contrabandă, oprit la Nădlac | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro care urmau să ajungă pe piață în Vestul țării au fost confiscate | Șoferul a fost reținut

2 comentarii
ACTUALIZARE 1, ora 10.00 | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro, transportate în baxuri, au fost descoperite de polițiști în tirul oprit în trafic, în apropierea frontierei de la Nădlac, miercuri seara. Țigările erau aduse dintr-o fabrică clandestină din Italia și piața de destinație erau județele din vestul țării. Șoferul, un bărbat din județul Suceava, a fost prins în flagrant și dus la audieri în cursul nopții. Joi, acesta a fost reținut. Editare ulterioară, ora 12.00 | „În urma controlului, în remorcă au fost găsite aproximativ 7.380.000 de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din…

Șeful împuternicit al Poliției Municipiului Arad, Marius Oancea – declarat inapt la testarea psihologică la concursul pentru ocuparea funcției

1 comentariu
În această perioadă, la nivelul Ministerului de Interne sunt programate o serie de concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante, în special funcții de conducere. La nivelul IPJ Arad sunt vizate de concursuri mai multe funcții: cea de șef al Poliției Municipiului, șef Serviciu Investigații Criminale, șef Serviciu Cazier Judiciar Statistică și Evidențe Operative, respectiv Șef Birou I  la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului  și Șef Secția 9 Poliție Rurală Sebiș. Până în acest moment, în cadrul acestor concursuri a fost susținută doar proba testării psihologice, în funcție de care candidatul va putea participa și la proba interviului. Pentru funcția de…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Furt la Sintea Mare, scandal la locul de muncă al fostei concubine, prins în trafic deși avea dreptul de a conduce suspendat, 200 de participanți la trafic amendați

0
Reținut pentru furt calificat Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, în seara de 1 noiembrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil din Sintea Mare, de unde ar fi sustras 2.500 de lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din localitate, care în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării tuturor măsurilor legale. Ordin de protecție provizoriu La data de 9 noiembrie a.c., polițitștii…

VIDEO Incendiu la un service auto din Pecica | Au ars 5 autoturisme, iar hala de 600 de metri pătrați a fost distrusă

0
Un incendiu violent a izbucnit marți seara la o hală din Pecica, spațiu în care funcționează un service auto. Flăcările se manifestă prin ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, iar în interiorul halei se află mai multe autoturisme.  „La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul halei în care se află autoturisme, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați.…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

Habitat B1 continuă atelierele de desen figurativ după model

0
Persoanele interesate să descopere sau să aprofundeze desenul corpului uman sunt invitate la atelierul de desen figurativ de la Habitat B1, care continuă în fiecare duminică, în perioada 15 noiembrie – 13 decembrie 2026. Atelierul este un spațiu de practică pentru artiști, începători, pasionați sau pentru oricine dorește să-și îmbunătățească abilitatea de a desena corpul uman. Lucrând după model viu, participanții exersează observația, proporția, anatomia, gestul, linia, lumina și volumul, într-un cadru de lucru relaxat și concentrat. Desenul figurativ se dezvoltă prin practică repetată și prin antrenarea privirii. Întâlnirile regulate oferă participanților ocazia de a observa corpul din perspective diferite,…

VIDEO Bursa Locurilor de Muncă la UAV | 20 de companii din Arad, Timișoara și Ungaria – 300 de oportunități de angajare pentru studenți și absolvenți

0
Ramona Lile: „300 de oportunități de angajare pentru studenții și absolvenții UAV, la Bursa Locurilor de Muncă” Peste 20 de companii din Arad, Timișoara și Ungaria au participat miercuri, 11 noiembrie, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Evenimentul a adus în atenția studenților și absolvenților 300 de oportunități de angajare și a creat un cadru de dialog direct între tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă și reprezentanții mediului economic. Participarea reprezentanților instituțiilor publice a subliniat importanța colaborării dintre universitate, autoritățile locale și instituțiile partenere în sprijinirea tinerilor și facilitarea accesului acestora pe…

GALERIE FOTO Peste 1.300 de elevi au descoperit oferta educațională a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad

0
Peste 1.300 de elevi au trecut miercuri, 11 noiembrie 2026, pragul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu ocazia Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit tinerilor posibilitatea de a cunoaște mediul universitar, de a explora infrastructura instituției și de a afla direct de la studenți și profesori ce presupune alegerea unui parcurs academic. Pe parcursul vizitei, elevii au avut acces în laboratoare, săli de curs și spații dedicate activităților didactice și de cercetare. Reprezentanții celor nouă facultăți le-au prezentat oferta educațională, programele de studii, condițiile de admitere și oportunitățile profesionale asociate fiecărui domeniu. Întâlnirile au fost interactive, iar întrebările adresate de…

Semnal de alarmă privind obezitatea la copii | UVT lansează un proiect pilot de prevenție: evaluarea compoziției corporale la preșcolarii și școlarii din municipiul Timișoara

0
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională. UVT răspunde printr-un studiu pilot în școli” „Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național de Sănătate Publică, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, a realizat evaluarea stării de nutriție a copiilor din ciclul primar (6-10 ani). În România prevalența supraponderalității (incluzând și obezitatea) la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani este de 32%, conform acestui studiu. Comparativ cu datele înregistrate în celelalte țări UE, România se situează la…

UAV aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie

0
În perioada 13 -14 noiembrie 2026, Sala Marii Uniri va găzdui cea de-a VIII-a ediție a conferinței „Law in the Era of Advanced Technologies: Present and Prospects” (LEAT), un eveniment dedicat relației dintre drept și noile tehnologii, cu accent asupra implicațiilor juridice și sociale ale transformărilor digitale. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se numără printre coorganizatorii conferinței, prin Facultatea de Științe Umaniste și Sociale și Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, alături de universități, instituții de cercetare și organizații profesionale din România și din străinătate. Conferința propune o serie de teme care depășesc granițele dezbaterii juridice și…

GALERIE FOTO Asociația INCORDEN a dublat numărul elevilor beneficiari prin proiectul educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”

0
Asociația INCORDEN a dublat numărul elevilor beneficiari prin proiectul educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”, derulat în județul Arad cu sprijinul Fondului Științescu. Cum construim un oraș sustenabil? Ce legătură există între construcții, tehnologie și protecția mediului? Elevii din județul Arad au descoperit răspunsurile prin activitățile proiectului educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”, implementat de Asociația INCORDEN în perioada aprilie–octombrie 2026. Proiectul a urmărit apropierea elevilor de gimnaziu de domeniile construcțiilor, ingineriei și protecției mediului, prin activități practice integrate în conceptul STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică). Atelierele au avut două componente. În prima, elevii au experimentat…
veterinar arad
Articolul anterior Habitat B1 continuă atelierele de desen figurativ după model Apasă aici pentru a citi
Secret Link