Marius Ioniță – Maestrul absolut care naviga fără frică în apele tulburi ale Justiției

Avocatul specializat în drept penal (implicat în spețe cu miză, nu furturi de biciclete) e un animal aparte. 

„Vultus superficialis”, el are client un criminal și nu o cuconiță înșelată în amor, șeful unui grup organizat criminal (un cap mafiot) și nu un negustor a cărui marfă nu a fost plătită; un traficant de droguri de mare risc și nu doi fermieri care se ceartă pe un gard. Asta e prima coajă de ceapă pe care trebuie să o îndepărtezi dacă vrei să ajungi la chintesența profesiei și, mai ales, a vieții unui avocat de penal, restul foițelor sunt prea dificil de spus și greu de înțeles dar deosebit de parșive și de dure. Mi-e departe gândul de a nu prețui munca unor colegi specializați pe alte ramuri de drept, dar o cauză penală e o luptă unde nu se iau prizonieri.

Greu de crezut, dar primul lucru pe care trebuie să-l învețe un avocat care vrea să facă ceva e UMILINȚA.

Trebuie să o înghiți, să nu o lași să-ții afecteze judecata. Umilința de a sta 4-5 ore pe hol în fața biroului unui procuror care vrea să-ți arate că el e șeful absolut (deși citația era la 9, el „nu are timp” decât pe la unu… de exemplu). Autosuficiența și blazarea unui judecător care, după ce a dat zeci (pe vremuri chiar sute) de ani de pușcărie într-o ședință de judecată, se duce acasă, servește prânzul, după care adoarme ca un bebeluș. Umilința de a suporta sergentul care refuză să-ți permită să iei legătura cu clientul (deși e o infracțiune) și îți atrage atenția că te poate da afara din birou când vrea el.

Marius Ioniță a fost maestrul absolut în a naviga în aceste ape tulburi și de a obține soluția cea mai bună pentru client. Și asta era cel mai important lucru pentru el

După câțiva ani de „pipăit” meseria am început să particip la cauze în care era și maestrul implicat.  Într-o oarecare măsură am ales calea dreptului penal datorită lui. Când am luat această hotărâre au contat mult pledoariile maestrului, mai ales cele spuse cu zâmbetul pe buze și cu vorba rară,  atenuând tensiunea imensă dintr-o sală de judecată cu treizeci de inculpați, cu zeci de polițiști și trupe speciale. Ironia fină dar usturătoare care făcea completul să-și ferească privirea, argumentele juridice logice de un pragmatism dezarmant acaparau sala. Precauția extremă pe care un avocat de penal trebuie să o aibă față de client și raportat la organele statului de aici și adagiul latin pe care îl repeta de câte ori avea ocazia: EST MODUS IN REBUS.

Cu trecerea timpului, maestrul m-a lăsat să învăț de la el;

nu mi-a spus-o niciodată direct dar o simțeam. Între maestru și învățăcel există o relație metafizică foarte asemănătoare aceleia dintr-o confrerie războinică, unde vânătorul versat și trecut prin multe experiențe îi transmite, fără să spună nimic, anumite taine tânărului vânător.

Au urmat apoi ani lungi de lupte în dosare în care aveam amândoi clienți, nopți lungi de anchetă la DIICOT, 2-3 avocați în fața unor mecanisme complexe,  puse la punct de procurori abili și deștepți sau, dimpotrivă, abuzivi și grobieni. Perchezițiile și anchetele din perioada de avânt a DNA, înconjurați de mascați care aveau „grijă” să-și țină automatele într-un anumit fel, cauze comune la Înalta Curte unde toate cauzele penale se judecă într-o singură sală meschină, unde vezi cum se frâng destinele unor oameni care ieri erau zei. De fiecare dată m-a lăsat să învăț de el, și, de fiecare dată, îmi dădeam seama cât de complexă era strategia maestrului și cât de anticipativă.

Acum s-a dus,

așa cum ne vom duce toți trecătorii efemeri plin sala pașilor pierduți. Mă încearcă o tristețe aparte și mă întreb în sinea mea dacă, după maestru, MAI ARE CINE SĂ DUCĂ MAI DEPARTE ARTA SA?

Odihnește-te în pace, Maestre!

Av. Cosmin Codreanu

……………………………………………

Articol asociat:

Cel mai cunoscut avocat arădean din ultimele decenii, Marius Ioniță, s-a stins din viață