MENAJERIA DE STICLĂ (4) | „PRETTY WOMAN” vs. „SOFT GIRL”? – Partea a doua –
[Avertisment. Să mă ia dracu’!… De când mă știu, am fost un misogin-sexist (?) i.e., nu împotriva muieretului, în general – dragile de ele (!), un „ornament în jurul în jurul unei…”, ci a celor care, musai, vor să „intre în politică”. Ceea ce – foarte recent – „m-a excitat” nemaipomenit a fost o poză distribuită pe toate rețelele mass-media, în care o „protagonistă de partid”, aflată la un meeting împotriva a orice, „îl mângăie” (îl atinge pe mână pe un jandarm, care săracu’, nu spunea decât „circulați!” )… Ei bine, acesată „fotografie – captură video”- a făcut epocă! I.e., „Vedeți, toată lumea (inclusiv <<băieții>>) e cu noi”! În fapt, muierușca îi spunea, șoptind amenințător, cu zâmbetul pe buze, „Roata se întoarce!”, dar ce efect mediatic!… Noroc cu filmarea „cine-verite”! S-a dat pe sticlă … De aici mi-a venit idea cu „Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams și „Zgomotul și Furia” a lui William Faulkner. Recte, două lucruri: (a) De ce un material de presă n-ar trebui să aibă două titluri? Dar într-un mod aparte…Unul la început și altul la sfârșit… Așa că prezentul nou mini-serial ca avea ca pre-titlu – Manajeria de sticlă, iar în final, un post-titlu – Zgomotul și furia… (b) Și va fi dedicat, exclusiv, muieretului care n-are altă treabă decât să „se vâre” în politică!… Totuși, nu orice muiere poate ajunge o Margaret Thatcher!… Autorul]
Vezi AICI – Partea I
2. Nimfomania atacă România!… sau… Cum „valul ” soft-girl se izbește de stâncile neclintite ale ortodoxiei muierești autohtone…
Veni și 14 a lu’ Făurar! Îi zicem – pe englezește – Valentine’ Day; pe românește, „Ziua îndrăgostiților”… Dar, după tradițiile noastre strămoșești, ar mai trebui așteptate încă vreo zece zile, cam până pe 24 a lu’ Făurar: „Sărbătoarea Iubirii la Români”, recte, Dragobete-le!… La urma urmei, tot un „drac / drag”… Nu ne tragem bine sufletul că, Hop!: iaca și 1 Martie (Mărțișorul! – tradiție balcanică dar centrată pe românași)… Apoi, Șoc!: 8 Martie (Ziua Internațională a Femeii)… Să amețim cu toții, nu alta!… De aceea, prezentul „material” apare… preventiv, să nu cumva – ferească Sfântu’! – să ratăm „evenimentele”…
Peste această colivă veselă se așterne – insidios, pe nevăzute – un văl înșelător: „bomboana” numită Soft-Girl-Stream…
Hic et nunc, mă interesează în mod deosebit cum reacționează muieretul daco-roman la noua „provocare”… M-am documentat cât am putut de bine asupra acestui New Wave sau a acestei Nouvelle Vague sau Vogue (sic !)… Și principala „descoperire” (an astonishing one!…) a fost că este „ceva” total diferit de ceea ce ne reprezentam noi în imaginarul nostru narativ, național-tradițional…
În „imaginarul livresc” al romanelor franțuzești sau englezești („dulcege” sau realiste), mai ales din perioada „la belle epoque”, apar personaje de tipul „la cocotte” – „muierea întreținută”. În limbajul și epocile mai vechi, „curtezana”. Acest „statut” (și ce „rol”, my sweet Lord!) nu a fost doar apanajul spațiului geografic franco-britanic…și nici neapărat doar al „acelei” epoci… Muierea întreținută!… Despre ce este vorba? Au existat bărbați (neapărat, cu mare dare de mână) care, fie mai între două vârste, fie mai boșorogi, fie mai „virgonți”, fie mai „slăbănogi”, își permiteau – pe lângă „ograda casnică” – să întrețină una sau… mai multe muieri. Le aranjau în spații (locuințe) discrete, cât mai confortabile, le finanțau toate „fițele” (locuință, hrană, „textile”, sulimeneli, „socializare” etc.) cu condiția de a fi oricând la dispoziția „tutorelui”… „apte de muncă”. Nici aici, nihil sub sole novi… în lumea musulmană (care „se respecta”), un „mascul” – din nou, bine dotat… bănește (sic!) avea dreptul să „țină” până la patru neveste (legale, după Islam); dacă era „cineva” (din high society) și își putea permite (mai rar), „dădea bine” să aibă și un harem… Gândiți-vă la „vechii noștri prieteni”… otomani… Împărații chinezi aveau o puzderie de așa-zise „concubine” ș.a.m.d. Rolul social-istoric al muierii – illo tempore – rezulta din particularitatea specifică a genului: între cele două momente cruciale ale vieții muierii (i.e., menarha și menopauza), hormonii estrogeni și progestogeni își cam „făceau de cap”, cu efecte fie pozitive, fie… negative… De aceea, boieri dumneavoastră, atunci când ne gândim la „diviziunea naturală a muncii” (după sex și vârstă), găsim cât se poate de firească poziția în societate a „muierii casnice”… Eh,… un „eufemism” (nu „eu-feminism”…)!…
Prin urmare, concluzie la acest capitol:
Nu toate muierile sunt curve – Nu toate muierile sunt „sfințenia întruchipată”;
Nu toate muierile sunt frumoase – Nu toate muierile arată ca dracu’;
Nu toate muierile sunt putred de bogate – Nu toate muierile sunt în curu’ gol;
Nu toate muierile „taie frunze la câini” – Nu toate muierile se spetesc ca membre ale „clasei muncitoare” („stil nou”)…
Nu… – Nu…
3. „Quod licet Iovi, non licet bovi” [ J.F. Eichendorff ]…
… Un gând preluat din vechimea romană – „Aliis si licet, tibi non licet” [Terențiu „Heauton Tomorumenos”]… în versiunea popular românașă, „Ce face popa, să nu facă satul!”… De ce m-am gândit la „savantlâcurile” de mai sus? Tocmai pentru că e difență ca de la cer la pământ între ceea ce se înțelege în Occident prin „soft-girl” și accepțiunile noastre tradiționale cu privire la „muierea casnică”!…
Care era (și alocuri, mai este) „narativul” neaoș și habotnic despre „muierea casnică”?. În fapt, nu prea deosebit de „narativele” similare din civilizația de tip european de pretutindeni… În fond, tipic pentru lumea rurală și mic-burgheză din „târguri” și mahalalele orașelor mai mari, apoi, în multe cercuri din așa-zisa „lume bună”, tot de pretutindeni. Că „doară” nu trăim toți la mănăstire!
- Nașterea unei fetițe era, oricum, o bucurie pentru familie. Nu chiar atât de mare ca venirea pe lume a unui băiețel… Mă refer la oamenii „normali”. De ce această „mică diferență”? O fată necesita o atenție sporită și mult mai costisitoare (cochetăria muierească este un etern muieresc; am explicat asta în Partea întâi a prezentului episod). Din nou, am în vedere și situațiile de normalitate și nu excepțiile (patologice, psihice etc.). Vorba aia, un băiat poate crește și pe lângă casă; o fată crește musai în casă (!!!)…
- O fată trebuie „școlită” minimal: să știe să scrie, să citească și (mai ales !) să socotească. Restul deprinderilor obligatorii sunt legate de viața casnică, de cotidianul existențial al „bunelor moravuri”. Aici rolul mamei („matroana”) este covârșitor. Scopul unei astfel de „educații” este unul singur: ca să nu ajungă „piatra din casă”, fata trebuie musai măritată! Numai așa poate intra „în rândul lumii”. Alegerea viitorului partener (mire) nu e „de nasul” ei; nu ține povestea cu Sburătorul (pace, I. H. Rădulescu!), nu e loc de efuziuni sentimentale (oricum, tre-că-toa-re!). Rolul de prim-codoș revine lui pater familias… iar criteriile sunt strict de natură economică și de statut social. Până aici, multe asemănări cu lumea Islamului (și alte „lumi” ex-europene…).
- Problema zestrei (dotei) este o chestiune crucială pentru familia fetei. Și grea, dacă sunt mai mulți copii (mai ales, fete…). Familia tradițională românașă (în special cea de speță rurală) este, de obicei, o famile cu mulți copii: un vechi reflex, un atavism ce previne posibile dezastre în familiile acelor vremuri. Ceea ce este problema cu lada de zestre a fetei (fetelor) devine un mare „hop” în cazul băieților (moștenirea averii familiei, în primul rând, pământul). În acest ultim caz, de obicei, se aplica legea străbună a dreptului primului născut (băiat), ceea ce are drept corespondent în dreptul monarhic (medival) – „legea salică”.
- Fie că e „de la țară” sau „de la oraș”, fata trebuie educată strict și conform bunelor moravuri ale epocii. Până la noile vremuri, când începe mișcarea de emancipare a muierii (sub oblăduirea ideologiilor feministe… ce catastrofă, Dom’le!…), fata din casă este tratată ca un „obiect”. Ea trebuie învățată din timp să se supună necondiționat voinței bărbatului (initial tatăl, apoi…). De asemenea, alături de „supușenia” normală (?), fata trebuie educată corespunzător și din punct de vedere religios; la noi, trebuie să devină o „bună habotnică”, ce nu se abate niciodată de la „legea pământului” și este o umilă „oiță” ce nu iese din cuvântul sfintei noastre biserici ortodoxe. Așijderea cu toate cutumele încetățenite de atâtea și atătea veacuri.
- Ideea de „a face o partidă bună” se reduce drastic la rațiunile economice: o căsătorie „reușită” este cea unde fosta „fată” are parte de un confort material asigurat de soț. De aceea „mitul”: muierea, acasă! (cu treburile specifice vieții matrimoniale); bărbatul, la făcut bani (avere!)… pe aproape nimeni nu prea mai interesează cum! Acest „joc de rol” poate fi uneori inversat: băiatul să facă o „partidă bună”, „luând” o muiere cu bani (prețul compromisului?… îl știe toată lumea!).
- Vreau să fac o mica digresiune terminologică. În limba română și în mod tradițional, „fată” este acea persoană de gen (!) feminin, nemăritată și virgină (încă?…); în engleză – mai ales – „girl” are un sens mult mai larg: orice persoană (aflată între menarhă și menopauză) și (potențială) parteneră pentru o persoană sau mai multe (simultan << ?>> sau succesiv) de gen masculin. Această accepțiune mai largă, aproape generică, a sexului (pardon, genului!) feminin a ajuns și pe meleagurile noastre, dar mai mult cu iz retoric-metaforic… Este oricum, destul de ilar, să auzi niște muieri mai „împlinite” (ca vârstă și „realizare” economico-socială) apelându-se între ele cu „băi, fetelor!”…
- Deci „fata-obiect” trece de la un „proprietar” la „altul”, i.e., din cușca familiei unde tronează tatăl, în cușca nouă (dorită cât mai aurită) unde tronează „soțul curent”. Îndatoririle casnice predestinate devin „și mai casnice”: făcutul și crecutul copiilor. Viața socială (să-i zicem, mondenă ) se rezumă (tot de obicei, tradițional) la cercul restrând stabilit de proprietarul-soț. În comunitățile ceva mai mici (rurale sau urbane) continuă înlănțuirea „roabei lui Dumnezeu” de biserica lui D-zeu. Odată cu înaintarea în vârstă, „utilitatea” ei casnico-matrimonială tinde către zero… nu mai rămâne decât prezența crescândă, în haine tot mai cernite, în mediul religios al bisericii proxime. Până când… rămâne definitiv „acolo”, mai precis, „prin preajmă”. Mici episoade tragi-comice fac posibile mici devieri de la linia dreaptă trasată de popă și comunitate: scoaterea bărbatului propriu și personal din crâșma satului sau mahalalei, eventual îngroparea aceleași persoane când firesc, înaintea ei,… „Mondenitatea” se mai aromatizează picant cu bârfele obișnuite între cumetrele de aceeași teapă…
V-a plăcut acest „tablou”? Și vă asigur că e incomplet! Aici am trasat doar o simplă și … naivă eboșă…
În schimb, în presa occidentală strict din prezent, când e vorba de „soft-girl”, gândurile celor mai mulți autori și comentatori „mondeni” se îndreaptă, mai degrabă, spre modă, ca stil vestimentar… <<Curentul „soft girl” este caracterizat de tot ceea ce ține de feminitate, fiind format din elemente colorate într-un mod mai subtil și care sugerează inocență și eleganță>>. Din nou, „haina-l face pe om ”!
Paradoxal, în plină explozie a stilului de viață „soft-girl”, în Anglia încă fiind, lucrurile (cele „la vedere”!) stăteau cam … pe dos! Muierile englezoaice (prin extensie, britanice) erau cam șleampete… prea puțină preocupare pentru ținuta și aspectul lor, ba, mai mult, o tendință evidentă spre stilul de viață masculinizant altături de… eterna supra-încărcare cu kilograme… vizibile dizgrațios. Ciudat, frizeriile (evident, pentru masculi) erau mereu pline de clienți (e drept, non-caucazieni…). Spectacolul străzii îmi arăta, clipă de clipă, că muieretul non-caucazian pare mai preocupat de propria imagine decât „europencele”… Cum britanicilor le place la nebunie să se „distanțeze” de „Continent”, am încercat o serie de conversații pe tema prezentului material… Suspect de mulți nici nu aveau habar, nu auziseră de acest „new stream”… Ciudat, nu?
Dar despre imaginea completă ( „the whole picture”) a ceea ce se numește „soft-girl” (și interpratată greșit drept muierea neo-casnică) – așa cum este ea văzută în Occident și apoi, comparativ, cu „ceea ce ar putea să fie!” la românașe – în Partea a treia a acestui episod.
În loc de încheiere:
Ar fi interesant de făcut un sondaj psiho-sociologic în mediul muieresc din Românica: ce știu despre, cum își imaginează și dacă aprobă sau nu acest nou „concept”. De-ar fi fost vorba numai de o modă vestimentară, răspunsul l-am ști de dinainte… Dacă însă am vorbi de muierea casnică sau neo-casnică… răspunsul e imposibil de prevăzut… Cel mai probabil ar fi unul de tipul post-titlului promis încă din „avertisment”: ZGOMOTUL ȘI FURIA!…
Citește și:
- MENAJERIA DE STICLĂ (3)
- MENAJERIA DE STICLĂ (2)
- MENAJERIA DE STICLĂ (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
