Operațiunea JUPITER | 272 de percheziții în toată țara, inclusiv la Arad

Operațiunea JUPITER | 272 de percheziții în toată țara, inclusiv la Arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, joi, sunt desfășurate mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic. În județul Arad, se desfășoară percheziții în mai multe locații, mai precis în 5 locații (printre care și două societăți comerciale), coordonate de IPJ Timiș. Conform informațiilor noastre, încă neconfirmate oficial, una dintre societățile vizate este RECONS Arad.

Miercuri, Operațiunea Jupiter a vizat în județul Arad societatea LUK MOTORS ROM ARAD, fosta reprezentanță KIA Arad, și domiciliul administratorului  Andrei Victor Luca. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Arad și au venit ca urmare a plângerilor depuse de zeci de clienți păgubiți pentru înșelăciune. – vezi detalii în articolul asociat.


„La data de 11 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 272 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, uz de fals, fals intelectual, fals informatic, punere în circulație de produse contrafăcute, contrabandă, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și infracțiuni la regimul mediului și prevăzute de Codul fiscal.

De asemenea, sunt investigate fapte privind furtul calificat, camăta, neluarea și nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, tăierea fără drept de arbori, furtul de arbori, introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.” – a informat Poliția Română.

La Arad, și DNA  a făcut percheziții

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022-2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat, în acest moment, la peste 13.500.000 lei.

În cursul zilei de 11 iunie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 (nouă) locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, la sedii/puncte de lucru ale unor societăți comerciale și domicilii ale unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timiș, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Arad, Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.” – a informat DNA.


Vezi și: Percheziții la sediul LUK MOTORS ROM, fosta reprezentanță KIA Arad, și la domiciliul administratorului societății



 

Categorie: Știri
Etichete: operațiunea Jupiter, percheziții, poliția română
Distribuie:
Articolul anterior
ACTUALIZARE | Copilul de 8 ani care s-a înecat în balta dintre Neudorf și Lipova a fost declarat oficial decedat
Articolul următor
Andrei Victor Luca, administratorul fostei reprezentanțe KIA din Arad, a fost plasat sub control judiciar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Next Run
ULTIMELE ȘTIRI

Focare de hepatită acută de tip A, identificate în județ și unul în municipiu

0
Conform unei informări din partea Spitalului Județean Arad, hepatita acută de tip A – cunoscută ca „boala mâinilor murdare” – înregistrează în această perioadă un plin sezon epidemic. Această afecțiune sezonieră debutează în luna august și se poate întinde până în aprilie, numărul de cazuri fluctuând de la un an la altul. În prezent, sunt active câteva focare localizate în județ dar și unul în municipiu. „Ne aflăm în plin sezon epidemic al hepatitei acute de tip A, o afecțiune cu caracter sezonier care afectează în special copiii și adulții tineri. În acest moment, în Compartimentul de Boli Infecțioase Copii,…

FILARMONICA ARAD | Festivalul Internațional „Toamna Muzicală Arădeană” | PROGRAM

0
Cinci producții de o complexitate singulară, programate între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026, animă serile ediției din acest an ale Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”. Biletele pentru aceste evenimente pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Arad și online, pe pagina https://www.bilete.ro/cauta/?q=Filarmonica+arad/ Prezentată în seara de joi, 29 octombrie 2026, la ora 19.00, versiunea concertantă a operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart — un omagiu adus compozitorului în plin an aniversar 2026 — este urmată de spectaculoasele metamorfoze sonore propuse în recitalul inspiratului organist Eduard Antal, axat pe transcripții arhitecturale din Bach, Händel și Mozart (marți, 3 noiembrie…

17 firme au depus ofertă pentru modernizarea drumului Mocrea-Chier-Târnova

1 comentariu
17 ofertanți s-au înscris la licitația publică pentru modernizarea drumului județean DJ 792D Mocrea –Chier – Târnova, ceea ce reprezintă un număr record de firme care licitează pentru un tronson de drum în județul Arad. Ofertele au fost deschise în 27 octombrie 2026. Investiția este de peste 71 de milioane de lei, finanțată integral din fonduri proprii ale Consiliului Județean Arad. Proiectul prevede o reconstrucție completă de la fundație a celor 12 kilometri de drum degradat, cu scopul de a elimina defecțiunile majore ale carosabilului, de a rezolva problemele de colectare a apelor pluviale și de a asigura un trafic…

O nouă metodă de înșelăciune prin intermediul unor anunțuri de închiriere apartamente în regim hotelier

0
Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune care face tot mai multe victime. Este vorba de anunțuri pentru închirierea apartamentelor în regim hotelier. IPJ ARAD: ATENȚIE! O NOUĂ METODĂ DE ÎNȘELĂCIUNE! Autorii preiau anunțuri cu apartamente închiriate în regim hotelier, pe care le postează la rândul lor pe diverse site-uri, pretinzând că sunt adevărați proprietari. Aceștia nu se întâlnesc fizic cu persoanele interesate, discută cu acestea doar prin intermediul unor aplicații de socializare și îndrumă chiriașii să-și ridice singuri cheia. Persoanelor vătămate li se solicită plata garanției și chiriei în monede virtuale, iar după transfer așa zisul proprietar…

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania | Zeci de persoane au decedat

0
Coliziunea între cele două trenuri s-a produs miercuri dimineața lângă localitatea spaniolă Los Yébenes, în regiunea Toledo, în apropiere de Madrid. Potrivit unor surse din cadrul Serviciului de Urgență, incidentul a avut loc la ora 8:54. Ipoteza de lucru a anchetatorilor este eroarea umană. Mecanicul unuia dintre trenuri a decedat. Autoritățile spaniole au confirmat, până în acest moment, că 46 de persoane au decedat, numărul victimelor putând fi în creștere. Pompierii de la stațiile de pompieri Alcázar de San Juan și Orgaz, Protecția Civilă din mai multe orașe din jur, trei elicoptere medicale și două unități mobile de terapie intensivă…

Fostul consilier local și director al Poștei Arad, Beniamin Vărcuș, a fost arestat preventiv pentru viol

2 comentarii
Fostul consilier local și director al Poștei Arad, Beniamin Vărcuș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol asupra unei minore de 15 ani. Fata locuia împreună cu familia sa la ferma pe care Beni Vârcuș o deține în localitatea Urvișu de Beliu (comuna Hășmaș), unde membrii familiei acesteia aveau grijă de animale. Relația dintre acesta și minoră ar fi început în urmă cu doi ani, în vara anului 2024. În luna martie 2026, fata a născut un copil. Potrivit informațiilor din surse judiciare, raporturile sexuale nu s-ar fi desfășurat prin constrângerea minorei. Acest aspect, însă,…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Adrian Ivanof, avocat din Baroul Arad, condamnat pentru mesaje antisemite și promovarea cultului lui Ion Antonescu | Acesta a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției

9 comentarii
Avocatul Adrian Ivanof din cadrul Baroului Arad a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Dosarul penal în care este inculpat vizează infracțiuni de instigare publică, promovarea cultului lui Ion Antonescu și promovarea publică a ideilor antisemite. Conform termenilor stabiliți în acordul de recunoaștere, avocatul arădean urmează să fie condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare. Totuși, aplicarea acestei pedepse va fi amânată pe parcursul unui termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care bărbatul va trebui să respecte o serie de…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Scandal la Felnac, furt cu repetiție la Șiria, sexagenar beat la volan la Păuliș, 61 de participanți la trafic amendați

0
Ordin de protecție pentru amenințare În după-amiaza de 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:25, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un scandal, într-un imobil din Felnac. Din cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi certat cu concubina sa, pe care ar fi amenințat-o, aceasta plecând de acasă. Împotriva celui în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică, cercetările fiind continuate într-un dosar penal. Reținut pentru furt calificat  La data de 26 octombrie 2026, polițiștii Biroul Poliției Comunale Șiria au fost sesizați despre un furt,…

Eficiența ordinului de protecție în fața realității încălcării lui | Un arădean a fost arestat preventiv și altul a fost plasat sub control judiciar pentru încălcarea ordinelor de protecție și agresarea victimelor

0
Într-o singură zi, un arădean a fost arestat preventiv și altul a fost plasat sub control judiciar pentru încălcarea ordinelor de protecție și agresarea victimelor.  Având în vedere frecvența cu care ordinul de protecție este încălcat, nu ar trebui evitată în spațiul public o dezbatere reală cu privire la eficiența ordinului de protecție în fața realității cifrelor. La Arad, aproape că nu există buletin de presă al poliției fără cel puțin un caz de încălcare, zilnic, a unui ordin de protecție Numărul alarmant de cazuri în care ordinul de protecție este încălcat ridică o întrebare legitimă și dureroasă: mai este…

O nouă zi de investigații mamare la Spitalul Județean Arad în noiembrie, după ce locurile suplimentare din octombrie s-au ocupat

0
După ce în cursul zilei de luni, 26 octombrie, Spitalul Județean Arad informa că a suplimentat cu încă o zi investigațiile mamare aferente lunii octombrie, respectiv cu ziua de sâmbătă 31 octombrie, astăzi, conducerea Spitalului a revenit cu o informare de presă anunțând că toate locurile disponibile programate pentru ziua de sâmbătă au fost deja ocupate. Din acest motiv, având în vedere numărul mare de solicitări pentru efectuarea investigațiilor, Spitalul Județean Arad a decis organizarea unei noi zile suplimentare de investigații, tot într-o zi de sâmbătă, în cursul lunii noiembrie. Toate detaliile privind data și modalitatea de programare vor fi…

Termenul mediu de soluționare a cererilor depuse la ONRC a depășit 30 de zile, față de 1 zi cât prevede legea | Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului a transmis o Scrisoare Deschisă Prim-Ministrului și Ministrului Justiției

0
Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC) a transmis o Scrisoare Deschisă Prim-Ministrului și Ministrului Justiției, în care cer adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pentru salarizarea personalului și deblocarea și finanțarea posturilor vacante și necesare. Sindicaliștii afirmă că peste 210.000 de cereri au rămas nesoluționate, din cauza volumului „masiv” de muncă și a suprapunerii unor factori legislativi și tehnici, inclusiv Legea nr. 239/2025 și preschimbarea codurilor CAEN. Termenul mediu de soluționare a depășit 30 de zile, față de 1 zi cât prevede legea. S.A.O.N.R.C precizează, într-o postare pe Facebook, că instituția se află într-o situație „extrem de critică…

Rețea de sabotaj coordonată de Rusia, destructurată în România | Trei cetățeni străini, arestați după un incendiu pe o platformă industrială din Brașov

0
Procurorii DIICOT, în colaborare cu SRI și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) acuzați de tentativă la acte de diversiune în cadrul unei rețele extinse de sabotaj. Investigația, declanșată în septembrie 2026 după un incendiu suspect în apropierea fabricii de armament CARFIL SA din Brașov, a scos la iveală că suspecții vizau și alte obiective strategice din România și Uniunea Europeană. Până în prezent, doi dintre inculpați au fost arestați în Germania în timp ce pregăteau atacuri similare, iar pe numele celui de-al treilea, localizat în Polonia,…
Next Run
Articolul următor Teofil  Parasca | Interpelare privind clarificarea implicării instituțiilor statului în atribuirea unui contract în valoare de 196 milioane euro către compania DIGI România Apasă aici pentru a citi