Piesa de teatru „Wicked”, o adaptare a romanului din 1995 „The Wicked Years”, care era la rândul său o reinterpretare a poveștii clasice „The Wizard of Oz”, este unul dintre cele mai populare musicaluri ale anilor 2000 și un pilon al canonului teatrului muzical american.
Realizarea unui film bazat pe o piesă atât de iubită a fost întotdeauna o sarcină dificilă, fără garanția succesului financiar. Musicalurile reprezintă o nișă care, după cum știm, fie rezonează, fie eșuează în fața publicului larg. Pentru a crește șansele de succes, echipa din spatele filmului a ales-o pe superstarleta pop Ariana Grande pentru unul dintre rolurile principale și a desfășurat o campanie de marketing agresivă pe rețelele sociale. Această campanie a avut, în mod surprinzător, un impact organic, similar fenomenului „Barbenheimer”.
Menționez toate acestea pentru a sublinia că, în ciuda provocărilor unei producții ce s-a întins pe 20 de ani, filmul s-a dovedit a fi o realizare foarte bună. Nu doar că a evitat eșecul anticipat, dar a devenit și unul dintre cele mai de succes filme ale anului, obținând 10 nominalizări la premiile Oscar.
Filmul se bazează aproape în totalitate pe prestațiile actorilor din cele două roluri principale, iar Ariana Grande și Cynthia Erivo nu dezamăgesc. Ambele actrițe oferă performanțe remarcabile, demonstrând o versatilitate impresionantă prin tranziții fluide între actorie și cântat, în roluri extrem de solicitante din punct de vedere fizic.
Ca cinefil nefamiliarizat cu producția scenică originală, am găsit cântecele plăcute, deși uneori cam lungi. Spre deosebire de majoritatea musicalurilor, „Wicked” are o poveste captivantă și provocatoare, care m-a făcut să aștept cu nerăbdare sfârșitul numerelor muzicale pentru a reveni la desfășurarea intrigii. Povestea aduce o perspectivă matură și întunecată asupra Țării lui Oz, prezentând o societate aflată într-o situație similară Republicii Weimar circa 1933, înainte de ascensiunea lui Hitler. Șefii de stat iau măsuri drastice împotriva persoanelor „indezirabile”, o analogie profundă și actuală, categoric neașteptată de la o reinterpretare a „Vrăjitorului din Oz”.
Vizual, filmul arată superb, dar o problemă majoră este colorizarea filmului, care este hidoasă și dezamăgitoare. În ciuda designului de producție impresionant – costume, decoruri și grădini realizate fenomenal – fiecare cadru ar trebui să explodeze de culori vibrante. Din păcate, filmul are un aspect spălăcit, aproape de noroi gri, care sabotează senzația de magie pe care o promitea. Este păcat că efortul enorm depus pentru a crea această lume a fost diminuat de alegerea unei palete de culori atât de neinspirate.
În final, filmul este, în mare parte, plăcut. Jon M. Chu demonstrează că este un regizor talentat, capabil să gestioneze o producție atât de grandioasă, iar echipa implicată arată o pasiune și o pricepere evidente. Totuși, filmul reușește rareori să treacă de la „suficient de bun” la „excepțional”. Probabil, succesul masiv al piesei de teatru – care, sunt convins, împărtășește unele dintre aceleași probleme – a propulsat deja acest film în topuri, iar majoritatea criticilor vor fi respinse ca fiind simple „plângeri”.
În opinia mea, „Wicked” este un blockbuster bun, inofensiv, care încearcă, dar nu reușește să atingă idei mai profunde, în parte din cauza constrângerilor genului său. Rămâne de văzut dacă va deveni un clasic sau va dispărea în paginile istoriei, așa cum a făcut „Les Misérables”.
