Terenul (în prezent spațiu verde) situat în spatele Sălii Polivalente, către Calea Iuliu Maniu, urmează să devină un complex multifuncțional de locuințe, birouri și magazine, de până la 12 etaje, beneficiarul fiind Mihai Pașca, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, membru PNL Arad.


Mihai Pașca a intrat în posesia terenului, după lichidarea unei firme în a cărei acționariat se afla Consiliul Județean Arad (care preluase terenul de la Primărie pentru a face un hotel pentru sportivi), doar că licitația a fost anunțată doar într-un ziar național, astfel că părțile interesate de la Arad nu ar fi știut de existența ei. Terenul de 5.000 metri a fost astfel cumpărat cu circa 970.000 lei, de Mihai Pașca și Florin Lucian Pașca. Acest teren a fost în litigiu, cu privire la proprietatea terenului, procesul fiind intentat de Primăria Arad. Curtea de Apel Timișoara a tranșat situația în favoarea lui Mihai Paşca.

Mihai Pașca și-a propus construirea pe acel teren a unui complex multifuncțional, sens în care a fost întocmită documentația pentru PUZ și RLU, care a fost dezbătută pe etape în CLM.


Cu toate acestea, Asociațiile de locatari nr. 1 bl. 26, nr. 3 bl. 27, nr. 5 bl. 28, nr. 10 bl. 34, nr.11 bl. 35, bl. 48, bl. 46 și bl. 47 precum și locuitorii îngrijorați ai blocurilor 29, 30 si 31 Aleea Călimănești se opun acestei intenții, iar acum recurg la Scrisoare deschisă către decidenții din administrația locală. Aceștia își exprimă dezacordul ferm față de modul în care autoritățile locale gestionează procesul de aprobare și construire a unui complex multifuncțional (rezidențial și comercial) în zona Sălii Polivalente și a bazinului de înot Delfinul:

Stimați Consilieri Locali, parlamentari și europarlamentari,
Stimați președinți ai organizațiilor politice locale,
Domnilor Primar și Viceprimari,

Noi, locuitorii din această zonă centrală a Aradului, vă cerem să NU ne lipsiți de zona verde de relaxare și de aer de la Polivalentă!

Întrucât acest lucru urmează dacă acolo veți aproba construirea de blocuri noi cu 12 etaje, așa cum aveți cunoștință că se solicită printr-o documentație care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la vot pe mesele dvs!

Dragi arădeni,

Pentru noi, cei care locuim în zona Polivalentă, totul a început în aprilie 2023, când în zona verde de relaxare delimitată de bazinul de înot, sala Polivalentă și blocurile de 4 etaje a apărut un panou care ne anunța că aici vor fi construite spații comerciale și blocuri de apartamente de 12 etaje.

Acest panou ne anunța, nici mai mult nici mai puțin, că ni se va schimba cu totul modul de viață si calitatea aerului din vecinătatea blocurilor! Atunci când cineva decide că se va muta într-o casă nouă, trebuie să ia în considerare nu doar calitatea acelei case, împrejurimile, trotuarele, locurile de parcare, spațiile verzi, utilitățile, plus mulți alți factori.

Cu toții dorim să ne mutăm într-o zonă mai bună, mai curată, mai liniștită, mai luminoasă, mai verde. Aceste lucruri le-am dorit și noi, locatarii, atunci când ne-am mutat aici, în zona Polivalentă, și nu în altă parte a orașului. Dar la ce tihnă și confort mai putem spera din spatele unor blocuri de 12 etaje, fără lumină naturală și spațiu verde? Pentru ce am plătit atunci când ne-am mutat aici?

Legea obligă autoritățile, pentru situații identice celei ale noastre, să organizeze consultări publice, în cadrul cărora fiecare parte să-și poată apăra interesele și modul de viață. Aceste consultări publice au fost organizate, așa cum era de așteptat, defectuos de către Primăria Arad. Înștiințările privind perioada de consultare publică nu au ajuns la locatarii afectați și la asociațiile de locatari. Nu am avut ocazia până acum să spunem autorităților cum credem că construcțiile de 12 etaje înălțime, de aproape 50 de metri, ne vor afecta lumina soarelui, viețile, confortul și valoarea proprietăților noastre.

Dacă autoritatea locală competentă ar fi organizat consultările publice în favoarea arădenilor afectați de construcție, nu în favoarea celui care vrea să construiască, ar fi aflat de la noi următoarele:

Ca atare, solicităm Primăriei Arad și consilierilor locali să reanalizeze oportunitatea acestei dezvoltări imobiliare si transformarea într-o zonă care are mai degrabă nevoie de punere în valoare și amenajare ca spațiu de relaxare, nu ca zonă de locuit. Sunt destule locuințe neocupate în zonă!

Solicităm, de asemenea, organizarea de consultări publice reale comunicate din timp atât direct, cât și prin presa locala, în cadrul cărora toate părțile interesate să aibă ocazia de a-și spune opiniile.

Până la organizarea acestora, însă, solicităm consilierilor locali să respingă orice demers care ar putea conduce la realizarea investiției în forma propusă, iar dvs., arădenilor, vă rugăm să susțineți demersul nostru prin semnături, comentarii, poziții publice pe rețelele de socializare care să ajute la popularizarea demersului nostru.

Vă mulțumim!

Cu stimă,
Asociațiile de locatari nr. 1 bl. 26, nr. 3 bl. 27, nr. 5 bl. 28, nr. 10 bl. 34, nr.11 bl. 35, bl. 48, bl. 46 și bl. 47 precum si locuitorii îngrijorați ai blocurilor 29, 30 si 31 Aleea Călimănești.