Evenimentul rutier, din fericire fără victime, s-a produs pe fondul consumului de alcool, în localitatea Lalașinț. Motociclistul, din Târnova, a fost oprit de polițiștii din Lipova iar la control s-a descoperit că motocicleta este neînmatriculată, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


​În primul caz, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un eveniment rutier, în localitatea Lalașinț. Impactul a avut loc între două autoturisme, fără rănirea vreunei persoane. Testarea cu aparatele din dotare a indicat o valoare de 1,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul unuia dintre șoferi, un bărbat de 50 de ani, din Frumușeni. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

În cel de-al doilea caz, ​în după-amiaza zilei de 5 septembrie 2026, polițiștii Secției 7 Rurală Lipova au oprit, pentru control, o motocicletă condusă de un bărbat de 39 de ani, din Târnova. Din verificări, a reieșit că motocicleta este neînmatriculată, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

​În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.


Sursa: buletin de presă IPJ Arad



Secret Link