Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv.
Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de așteptare.
(Foto: intervenție prelevare de organe_Arad 2026 / sursa: SCJUA)
„Această intervenție complexă a fost posibilă datorită unui gest de o noblețe rară din partea familiei, care a transformat propria suferință într-o speranță la viață pentru alți semeni. Mulțumesc atât familiei pentru puterea de a spune DA pentru viață, cât și colegilor medici, asistenți medicali, infirmieri și brancardieri din secțiile Neurologie și ATI I, din Blocul Operator I și echipelor mixte sosite de urgență la Arad pentru profesionalismul desăvârșit de care au dat dovadă pe parcursul intervenției”, a precizat dr. Dana Moț, medic coordonator Centrul de Prelevare Organe Arad.
Din echipa medicală, de la Arad, au făcut parte:
- Dr. Dana Moț, medic primar ATI, medic coordonator Centrul de Prelevare Organe Arad,
- Dr. Adrian Crișan, medic primar ATI, KDP Centrul de Prelevare Organe Arad,
- Dr. Cristian Țurlea, medic primar oftalmologie.
La Arad nu se donează organe, decât excepțional
Din nefericire, intervenții pentru prelevare de organe la Arad nu se prea fac, din simplul motiv că nu există donatori. În 2025 nu s-a efectuat nicio prelevare, iar în 2024 una singură.
Prelevarea de organe reprezintă, în esență, granița subțire dintre deznădejde și un nou început
Cum este reglementată donarea de organe în România și care sunt pașii legali pentru a deveni donator oficial
Cadrul legal din România garantează transparența și siguranța întregului proces de transplant, protejând în egală măsură drepturile donatorului și cele ale primitorului. Pentru ca dorința de a salva vieți să devină realitate, legislația românească prevede mecanisme clare prin care o persoană își poate exprima opțiunea de a deveni donator.
- Cadrul legislativ în România: Consimțământul informat
Spre deosebire de alte țări europene care aplică principiul consimțământului prezumat (unde toată lumea este considerată donator, cu excepția cazului în care s-a înscris într-un registru de refuz), România aplică principiul consimțământului exprimat (sau informat).
Conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prelevarea de organe de la pacienți decedați se poate face doar în două situații: (i) dacă persoana a optat în timpul vieții pentru donare, prin înscrierea în Registrul Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule (RND) și (ii) dacă familia își dă acordul scris, în absența unei opțiuni exprimate a defunctului în timpul vieții. În acest caz, se respectă o ierarhie legală a rudelor care pot decide (soț/soție, părinți, copii majori, frați/surori).
- Cum poți deveni donator oficial în mod legal?
Dacă ai luat decizia de a deveni donator după deces, există două modalități legale principale prin care îți poți înregistra această dorință în România:
1. Înscrierea oficială la notar (cea mai sigură cale) – te poți prezenta la orice birou notarial din România pentru a autentifica o declarație pe proprie răspundere privind acordul de a dona organele în scop terapeutic după deces. Notarul va trimite automat acest act către Registrul Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule (RND). În momentul în care un pacient intră în moarte cerebrală, medicii coordonatori de transplant verifică obligatoriu acest registru securizat.
2. Cardul de donator la medicul de familie – este o altă variantă prevăzută de lege este exprimarea opțiunii scrise în prezența medicului de familie, care ar trebui să menționeze acest statut pe Cardul Național de Asigurări de Sănătate.
3. Donarea de la donatorul viu – Actul legislativ din România reglementează strict și donarea de la persoane aflate în viață (de exemplu, un rinichi sau o porțiune de ficat). Aceasta este permisă exclusiv în scop terapeutic și doar dacă donatorul este major, are capacitate deplină de exercițiu și își dă consimțământul liber, informat și semnat. Pentru a preveni orice formă de trafic de organe, legea din România interzice donarea între vii în schimbul unor foloase materiale. De asemenea, cazurile sunt evaluate de o Comisie de Etică independentă din cadrul spitalului pentru a se asigura că actul este pur altruist.
- Cel mai important pas: Discuția cu familia
Chiar dacă alegi să te înscrii în Registrul Național al Donatorilor, discuția deschisă cu familia este esențială. În momentele tragice ale pierderii unei persoane dragi, medicii coordonatori de transplant vor purta întotdeauna o discuție cu rudele. Dacă familia îți cunoaște deja dorința fermă din timpul vieții, procesul de acceptare devine mult mai ușor, transformând un moment de maximă durere într-un gest care onorează viața.
O șansă la viață acolo unde speranța s-a stins
Rigorile și etica din spatele procesului
Impactul socio-economic și emoțional
- Reducerea costurilor din sistemul de sănătate: Tratamentele pe termen lung pentru bolile cronice terminale sunt extrem de costisitoare. De exemplu, un transplant renal de succes redă pacientului independența și este, pe termen lung, mult mai eficient din punct de vedere financiar decât anii de dializă chimică.
- Reintegrarea în comunitate: Pacienții transplantați se întorc la familiile lor, își reiau locurile de muncă, redevin activi și contribuie din nou la societate.
- Consolarea familiilor îndoliate: Deși pierderea unei ființe dragi este o tragedie devastatoare, multe familii care au fost de acord cu donarea mărturisesc că au găsit consolare în gândul că suferința lor a curmat durerea altei familii, iar o parte din omul iubit continuă să trăiască.
Cum abordează principalele religii donarea de organe
Perspectivele marilor religii ale lumii oferă o susținere profundă pentru donarea de organe, demontând prejudecata conform căreia credința ar fi un obstacol în calea salvării de vieți. În imensa lor majoritate, cultele religioase privesc prelevarea de organe ca pe un act suprem de compasiune, iubire față de aproapele și generozitate.
Creștinismul (Ortodox, Catolic și Protestant) sprijină în mod unanim donarea de organe, considerând-o o manifestare practică a iubirii creștine.
- Biserica Ortodoxă Română (BOR): Poziția oficială a Sfântului Sinod este favorabilă transplantului și donării de organe. BOR privește donarea ca pe un act de jertfă și iubire filantropică. Condițiile esențiale impuse de teologia ortodoxă sunt: respectarea demnității umane (corpul nu trebuie tratat ca un simplu obiect), caracterul strict gratuit și benevol (respingerea categorică a comercializării), și certitudinea absolută a morții reale (nu se acceptă grăbirea morții pentru prelevare). Transplantul nu este văzut ca o profanare, deoarece trupul va fi înviat de Dumnezeu prin putere divină, indiferent de starea sa fizică de la înmormântare.
- Biserica Romano-Catolică: Papa Ioan Paul al II-lea și ulterior Papa Francisc au descris donarea de organe ca fiind „o formă genuină de solidaritate” și „un act de măreție morală”. Enciclica Evangelium Vitae subliniază că donarea realizată în mod liber și gratuit este o mărturie a iubirii creștine autentice.Bisericile Protestante și Neoevanghelice: Încurajează puternic donarea, considerând-o o decizie individuală de conștiință care reflectă grija față de cei aflați în suferință, urmând exemplul de sacrificiu al lui Iisus Hristos.
- Islamul: În religia islamică, viața este considerată sacră, iar corpul uman aparține lui Allah. Totuși, majoritatea autorităților și consiliilor juridice islamice din lume (Fatwa) au decretat că donarea de organe este permisă și chiar recomandată.Principiul teologic aplicat aici este cel al „necesității care英 înlesnește excepțiile” și salvarea vieții. Coranul specifică clar în Sura Al-Ma’idah (5:32) că „oricine salvează o viață, este ca și cum ar fi salvat întreaga omenire”. Donarea este acceptată atât timp cât consimțământul a fost dat în mod liber, nu există tranzacții financiare, iar procedura nu grăbește în niciun fel decesul donatorului.
- Iudaismul: Iudaismul pune un accent suprem pe valoarea vieții, un principiu cunoscut sub numele de Pikuach Nefesh (salvarea unei vieți omenești). Această obligație morală suprascrie aproape orice altă interdicție religioasă.Prin urmare, dacă prin donarea unui organ se poate salva o viață, acest act nu este doar permis, ci devine o Mitzvah (o poruncă sfântă/o faptă bună de datorat). Singura dezbatere istorică din iudaism a fost legată de definirea exactă a momentului morții (încetarea respirației și a activității cardiace versus moartea cerebrală), însă majoritatea autorităților rabinice moderne acceptă moartea cerebrală ca pe un criteriu valid pentru prelevarea de organe.
- Hinduismul și Budismul: În Budism, nu există o dogmă rigidă care să interzică donarea. Din contră, budismul pune mare preț pe Karuna (compasiune) și Dana (generozitate altruistă). Decizia de a-ți dărui corpul sau organele pentru a alina suferința altcuiva este văzută ca o faptă extrem de merituoasă, care generează o karma pozitivă. În Hinduism, tradiția nu interzice donarea de organe, viața de după moarte fiind legată de suflet (Atman), nu de corpul fizic de care sufletul se leapădă ca de niște haine vechi. Textele sacre conțin mituri despre înțelepți care și-au donat părți din corp pentru binele omenirii.
Concluzie: Un gest care transformă moartea în viață
Sursa / foto: SCJUA
