Nu am fost educat „special” să fiu politicos. Am învățat pe parcurs. Am văzut pe ai mei cum se comportă cu alții. Sigur, mi s-a spus să salut pe toată lumea. În Micălaca, ne cunoșteam toți. Prima lecție. Salutam. Îmi amintesc că eram cu mama pe bulevard și ziceam „Sărut-mâna” la trecători. Apoi, mama mi-a spus că trebuie să-i salut doar pe cunoscuți. A doua lecție. Au trecut anii. La Muzeul Județean, spuneam „sărut-mâna” femeii de serviciu. La fel, la ziar. Eram politicos cu portarii, cu șoferii, secretarele. Prețuiam munca fiecăruia. Dar de ce scriu toate astea? Astăzi, mă duc spre Centru. În față la Liceul „Moise Nicoară” o mașină rămase în pană pe linia întâi. Semnalizez stânga. Nimeni nu m-a lăsat să intru pe banda a doua. Dacă eram „afară”, aș fi fost lăsat și să mă întorc la 180 de grade, ac de păr. Mă duc la Primărie. Prin curtea din spate. Dau să intru. Văd o doamnă cu un păhărel de cafea în mână. Venea din curte, de la o țigară. Nu o știam, dar era evident că e o funcționară de la Primărie. Și, mai ales, era femeie. Se afla la vreo trei metri. Deschid ușa, o aștept, secunde bune, să intre prima. Nu a zis nici „mulțumesc!”. Mi-a stat pe limbă să zic „Cu plăcere!”. Dar nu am făcut-o, pentru că pretind că sunt politicos. Însă, constat, că mulți au mai puțini ani decât arată buletinul – nu au cei șapte ani de acasă.
