Mă uit la comentariile apărute după un material pe care l-am scris aici. Majoritatea sunt negative, semn că lumea bună a oraşului mă citeşte. Văzând şi greşelile de ortografie, pot spune cu mâna pe inimă că oameni foarte importanţi îşi spun părerea despre scrierile mele. Ceea ce mă bucură. Sincer. Deşi nu sunt nici masochist, nici nu am vocaţie de martir. Dar mă bucur să vă dau înapoi, nemernicilor, puţin din durerea pe care mi-o pasează fiecare zi în care văd cât sunteţi de ticăloşi. Şi, cu aceasta, rubrica de răspunsuri la postările cititorilor a luat sfârşit.
Ce nu a luat sfârşit, încă, e această scriere. Mi-a atras atenţia un comentariu legat de faptul că aş fi niscai ofiţer acoperit, făcut colonel de către Oprea. Asta mi-a plăcut, pentru că merge pe un trend extraordinar de actual, dar perpetuu, paradoxal: mitul ofiţerului acoperit, din presă. Pentru prima oară în foarte mult timp, m-am simţit la modă, adică sunt în tendinţe, parcă-s fratele mai urât şi mult mai sărac a lui Turcescu. E un fel de ştaif să fii asimilat securiştilor, sau serviciilor, chiar dacă nimeni habar n-are ce-i ăla un ofiţer acoperit. Şi care-i diferenţa dintre un acoperit, un descoperit, un semi descoperit, un opărit şi-un pocăit. Sau ce e un informator faţă de un ofiţer acoperit. Şi ce face unul din acela. Şi la care din cele 17 servicii secrete, discrete şi pachete din România sunt asimilat. Şi câţi suntem, prin presă. „E multe” întrebări, dragilor, şi nu ştiu dacă pot răspunde la toate. Pentru că, de fiecare dată când am un răspuns, apar alte nouă sute patru întrebări. Nu că ar fi treaba cuiva, dema gogule, dar o să spun atât. Eu scriu. Cu asta mă ocup. Aşa că, dacă vrei să sapi mai departe, ilustre necunoscut, vom săpa împreună. Doar că, dacă te scriu, te va şti şi minerul, şi elicopterul. Anonimatul e o apă adâncă, tulbure şi murdară, dar eu trăiesc în centrul Aradului, lângă primărie, aşa că sunt obişnuit cu mizeria. Ca o casă de discuri care scoate doar casete, maşinăria de aruncat căcat peste oamenii de presă, lucrează în gol. Pentru că mitul securistului e veşnic la români, la fel şi faptul că adevăratul securist scapă întotdeauna. Aşa că, înţepătorule, dacă simţi un deget în cur, uită-te bine şi o să vezi două mâini. Te rişti?
