Am supraviețiuit, cu chiu-cu vai, dușmanului numărul unu al copacilor din Arad, Ghiță Falcă, care vreme de 16 ani a reușit performanța de a rade de pe fața pământului o jumătate din fondul arboricol urban și am intrat direct în EPOCA DRUJBIBI, în care se taie și cealaltă jumătate!… c-așa-i soarta noastră d.p.d.v. politic-administrativ: după un ticălos egoist urmează un imbecil manipulat.
Călin Bibarț e, probabil, cel mai manipulat personaj politic pe care l-a dat Aradul ăsta, excelența sa în materie constând în evidența că e de o incultură crasă
…căci apropo: ți-l poți imagina pe Bibi citind o carte?! – de exemplu asta, Viața secretă a copacilor, bestseller internațional, sursă de documentare și inspirație pentru toți edilii din lume, pădurari la bază sau nu. Bibi-i genul la care-i duci de ziua lui un ursuleț de pluș, o șampanie cu gust de căpșuni și la nevastă-sa încă un colier… nu cărți! Și după ce bea alea două păhărele cu picior îi explici cum în loc de copaci mari în oraș ar fi „mai bine pentru toată lumea să facem frumos – adică parcări… adică bani”. „După aia ne facem că plantăm un copăcel cu 10 lei, pe care scriem Primăria Municipiului Arad, să fim pe lege, și mai dăm un tun”. Cristina-și dă acordul imediat – că pe ea asta cu „ocrotirea fondului verde” o lasă exact atâta de frigidă pe cât de mult o excită partea cu „potențialul financiar” extras din combinație… cu atât mai mult cu cât din combinație face parte și un italian. Pe Bibarț îl poate manipula orice zdreanță cu un pic de talent în a corupe. Un grup organizat de zdrențe face din el ce vrea…
Cum fras` să iubească copacii unul care a învățat din Faculatea de Sivicultură și practica ulterioară doar partea cu „cum se fac bani și funcții din tăiat păduri” cu fața aia de fraier?!
În cele ce urmează, dăm credit total unui cititior căruia, din rațiuni lesne de înțeles (toată lumea are câte-o „Tanti Luci” în bloc!), îi protejăm identitatea
Omul nostru a trimis, cu siguranță, mailul care ne-a fost adresat la mai multe publicații și instituții, după ce a documentat la pas, prin satelit, prin legi, tot arealul din jurul blocului în care locuiește (cum am putea s-o facem fiecare dintre noi… dacă am avea în ADN oleacă de „spirit cetățenesc”) – așa încât redăm raționamentul cetățeanului cu acuratețea și concizia cu care a fost conceput… sperând ca cei mai abilitați decât noi în „a lua măsurile care se impun” să își facă treaba cel puțin la fel de bine ca acest om.
Toti copacii verzi, mari, sănătoși, unde nu s-a intervenit cu tăiatul ramurilor sau șanțurilot au fost însemnați să fie tăiati. Nu însa și cei uscați!
Ajutati-mă să sălvam nucii: ne dau umbră, aer răcoros și filtrează aerul poluat ce vine de la noxele autovehiculelor și autobuzelor vechi care duc muncitorii în Zona industriala dimineața la 6 și seara la 22.
Faceți un test în zilele cu arșită: porniți din fața Gării Arad, fără nici un copac, și mergeti pe jos până pe strada Exterioară.
Deși copacii sunt departe de trotuar, veți simți diferența în aerul respirat: de la zăpușeala de la gară, veți simți aer rece și curat, la doar 30 minute de mers pe jos distanță.
Cei care stăm la semafor pentru a traversa trecerea pentru pietoni și cei care călătorim cu tramvaiul simțim căldura care frige a soarelui fără a avea umbră să ne protejăm.
Ajutați-mă să salvăm nucii și copacii înalți de pe strada Exterioară în pace!
Sunt suficient de departe de calea ferată. Nu a căzut vreun copac pe calea ferată pe care circulă câteva trenuri.
Este o stradă locuită de sute de oameni, nu e câmp agricol.
În condițiile de veri cu temperaturi din ce în ce mai mari, aceste oaze de verdeață răcoresc locuitorii din apropiere.
De ce să fie tăiați copaci verzi și tineri?
Vă rog să luați în considerare salvarea a peste 40 de nuci și copaci înalți!
Cu respect,
E., cetățean arădean


















![[actualizare 2] momentul în care cei doi bărbați fug de sub escorta polițiștilor | video 4 evadati arad](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2024/10/evadati_Arad.webp)
