Partidul România în Acțiune a depus liste de candidați pentru alegerile parlamentare la Arad

depunere liste parlamentare pra
Distribuie:

Nou apărut pe scena politică arădeană, Partidul România în Acțiune a depus liste complete de candidaturi pentru alegerile parlamentare din acest an.


La Camera Deputaților, lista este deschisă de Ioan Cristina, fost senator liberal, care și-a anunțat despărțirea de PNL cu puțin timp în urmă. Locul al doilea este ocupat de dr. Laura Cristina Iova, medic dermatolog, iar pe poziția a treia este Paul Konrad, economist.

Lista pentru Senat este deschisă de Iulian Octavian Stana, cadru didactic universitar, locul al doilea fiind ocupat de dr. Geanina Potolia.

Trebuie remarcat faptul ca media de vârstă a candidaților Partidului România în Acțiune este mică, această formațiune politică dând credit tinerilor.

„Am pornit în campania electorală cu o listă de candidați care îmbină experiența politică cu avântul tinereții. Deși suntem, în această formulă, la început de drum, avem încrederea că vom face o figură frumoasă în alegeri pentru că avem un program politic bine structurat, care vine în întâmpinarea problemelor reale cu care se confruntă românii.  Susținem candidatura domnului Mircea Geoană la președinția României pentru că are experiență politică și propune un alt mod de abordare a modului în care trebuie condusă România”, a declarat senatorul Ioan Cristina, coordonator zonal al Partidului România în Acțiune, locul întâi pe lista candidaților pentru Senat în județul Arad.


Mai jos regăsiți lista candidaților Partidului România în Acțiune la Senat și Camera Deputaților, vârsta și ocupația acestora:
SENAT

1. Stana Iulian-Octavian – 42 ani – cadru didactic universitar
2. Potolia Geanina – 43 ani – medic chirurg
3. Popa Gabriel-Moise – 43 ani – inspector principal (R)
4. Cuc Roxana Larisa – 33 ani – economist
5. Bun Adrian-Dănuț – 44 ani – inginer

Camera Deputaților

1. Cristina Ioan – 49 ani – senator
2. Iova Laura-Cristina – 33 ani – medic dermato-venerologie

3. Kondrad Paul – 35 ani – economist
4. Mariș Melania-Ioana – 33 ani – farmacist
5. Iova Cătălin-George – 31 ani – inginer
6. Ardelean-Stanciu Alexandru-Lucian – 23 ani – fiziokinetoterapeut sportiv
7. Anghelin Alexandru – 29 ani – manager de proiect
8. Mureșan Bogdana-Iona – 25 ani – student / agent de vânzări
9. Barbos Puiu-Alexandru – 28 ani – inginer


Biroul de presă al Partidului România în Acțiune


 

Categorie: Politice
Etichete: alegeri parlamentare 2024, Partidul România în Acțiune
Distribuie:
Articolul anterior
[CRITIC GUEST] Ionel Bota: „Să-i reaprindem tinereții jarul”
Articolul următor
Nicușor Dan acuză Poliția Română în conflictul de la Piața Unirii: „A refuzat să aplice o decizie legală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

marcel ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, în vizită la Arad

Premierul Marcel Ciolacu se va afla sâmbătă, 2 noiembrie, în vizită la Arad. Cu această vizită va da startul oficial al campaniei sale electorale pentru alegerile Prezidențiale. Conform programului, premierul…