UTA revine azi acasă, dar mă încearcă un sentiment ciudat. Am încă acel gust amar pe care-l simt de când Luci, Giuly și Andrei – colegii mei de breaslă – au primit „block” la masa presei. N-am mai mers nici eu pe Neuman de atunci.
Meciul din iunie cu Buzău e ultimul pe care l-am văzut de la locul meu. Meseria de cronicar ți-o faci – chiar mai bine – de acasă, la tv. Și furia mi-a stopat setea de a fi acolo, „in” și mi-a fost mai ușor „out”. Coincidență, „Bătrâna Doamnă” a fost între timp și în exil, iar rana mea a fost și mai suportabilă.
Au trecut șapte luni. S-a dus și anul „23” dar m-am convins că la acest club – al nost′ dealtfel, al celor ce cântăm, suferim, al pătimașilor „roș-albi” – nu există cale de însănătoșire, cu această guverfnare. Și mi-am dat seama că protestul meu e în van. „Vax albina”, vorba lui Dem
Rădulescu într-un scheci.
Personal, anul ăsta e special în ce privește pasiunea de jurnalism sportiv. Am mai spus-o pe aici, am intrat în cel de-al 30-lea an de când scriu în presa locală. A fost atunci Adevărul, au urmat rând pe rând Pro Sport, Gazeta, în echipa lui nea Ovidiu Ioanițoaia și multe-multe alte entități scrise și vorbite. Un remember voi face la momentul lui.
Acum am o singură dorință. Ca în noul an, după șapte luni de repulsie față de decizia aberantă a unor „stăpâni” mărunți, să simt iar atmosfera minunatilor fani ai UTA-ei, să aud live scandările lor pe Francisc Neuman, să cânt cu ei „De la Dunăre la Sena”. Și o voi face, m -au convins și băieții mei, Paul și Andi să o fac. Mă întorc azi la masa presei pentru meciul cu Sepsi. O fac și pentru Ovidiu Păcurariu, prietenul meu adevărat de la care am învățat multe în această breaslă. Zilelel astea sunt doi ani de când Ovi nu mai e. Dar la masa presei e mereu lângă mine. Aveam noi vorbele noastre, concluziile noastre. Așa, ca-ntre ingineri „tecemiști”.
La meci, vedem ce-o fi, cum la fel, voi vedea dacă voi mai avea „gust” să merg și la următoarele. Luci, Giuliano, Andrei, sunteți frații mei, rămân mereu pe undă cu voi. Bogdi, Cristina, Călin, Leo, Flore, vin alături de voi. Ce naiba, avem de făcut o meserie. Că poate la vară mă las, că-s „too old for this”. Hai UTA!
