Pompierii au intervenit să salveze o casă din Mâsca, stabilind cauza ca fiind „folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”

incendiu masca
Distribuie:

Astăzi, 04 octombrie 2023, în jurul orei 13:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Mâsca.

De îndată, la locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu. De asemenea, în sprijinul forțelor de intervenție au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Șiria și Pâncota.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul locuinței, la nivelul a 4 încăperi pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, flăcările fiind propagate și la nivelul podului casei.

Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompieri, limitând astfel pagubele materiale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, în interiorul locuinței nefiind persoane la momentul producerii incendiului.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei casei, o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, care, atunci când a ajuns acasă, a suferit un atac de panică. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără, prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

Biroul de presă al ISU Arad


 

Categorie: Știri
Etichete: incendiu, ISU Arad, masca, Pompieri
Distribuie:
Articolul anterior
Bacalaureat și Evaluarea Națională – Elevi de nota zece premiați la Botoșani
Articolul următor
Bărbat mort după ce a fost propulsat violent direct sub tir la Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie