Textele sale adunate în volumul de față, cu titlul OMUL, in oglinda timpului, nu au fost scrise, la început, cu gândul de a deveni o carte. Narativele s-au născut din întrebări: despre om, despre societate, despre familie, școală, educație și valorile care dau sens existenței. Altele despre România și locul ce îl ocupă într-o lume aflată într-o continuă transformare. Iar unele au pornit de la marile frământări ale timpului nostru: crize, războaie, conflicte geopolitice, globalizare, suveranitate, putere, informație și revoluția tehnologică și relația acestora cu omul. Privite împreună, ele alcătuiesc aceeași întrebare: Ce se întâmplă cu omul într-o lume care se schimbă atât de repede? E întrebarea care străbate întregul volum.
Autorul certifică prezența omului într-o comunitate. Se naște într-o familie, învață într-o școală, își formează caracterul prin relațiile cu ceilalți și devine, la rândul său, constructor al societății în care trăiește.
Familia este prima sa școală. Acolo învață iubirea, respectul, solidaritatea și responsabilitatea. Școala îi continuă formarea, transmițându-i nu doar cunoștințe, ci și capacitatea de a gândi, de a discerne și de a înțelege lumea. Într-o epocă în care inteligența artificială poate furniza aproape instantaneu cantități uriașe de informație, misiunea școlii devine mai importantă ca oricând: aceea de a-l învăța pe om ce să facă cu ceea ce mașina știe.
De aceea, unul dintre punctele centrale ale acestei cărți îl reprezintă valorile perene ale omului descrise cu acuratețe de autor. Adevărul, binele, frumosul, iubirea, libertatea, dreptatea, demnitatea și onoarea reprezintă reperele după care omul a încercat să deosebească ceea ce este demn de ceea ce nu este, ceea ce construiește de ceea ce distruge.
Tocmai aici se află una dintre marile contradicții ale timpului nostru: am devenit mai puternici decât oamenii din trecut, dar nu suntem neapărat mai înțelepți.
Avem tehnologia de a comunica aproape cu aproape orice colț al planetei. Evoluția e fantastică! Putem călători peste continente în câteva ore. Putem privi Pământul din spațiu. Putem dialoga cu inteligența artificială.
Dar omul continuă să manipuleze, să urască, să mintă, să pornească războaie și să facă abuz de putere. Aceste racile formează una dintre temele volumului: progresul instrumentelor nu garantează progresul omului.
Civilizația a acumulat cunoaștere. A transmis-o din generație în generație. Fiecare epocă a construit peste ceea ce primise. Așa am ajuns de la tăblița de ceramică la calculator și de la calculator la inteligența artificială.
Dar întrebarea rămâne: ce facem cu această putere?
O folosim pentru a vindeca sau pentru a distruge. Pentru a apropia oamenii sau pentru a-i manipula. Pentru a răspândi adevărul sau pentru a produce dezinformare. Pentru a cultiva pacea sau pentru a pregăti războiul.
De aceea, discuția despre lumea contemporană nu poate fi despărțită de discuția despre om.
În același timp, lumea viitorului nu va fi o lume fără națiuni. Identitatea națională, cultura și suveranitatea vor continua să conteze, să se afirme chiar, într-o planetă tot mai interdependentă. Statele vor trebui să coopereze și să concureze simultan, iar omul va trebui să trăiască într-o lume în care granițele informației dispar.
În această lume contradictorie se află și România.
O țară cu o istorie complicată, cu perioade mai puțin faste, de suferință și renaștere, cu oameni de excepție și cu multe neîmpliniri. O țară care trebuie să-și găsească locul între identitatea proprie și integrarea europeană, între interesele naționale și interdependența globală, între tradiție și modernitate.
Textele din cartea lui Alexandru Bochiș Borșanu nu pretind să ofere răspunsuri definitive, adecvate situației. Ele încearcă să pună întrebări. Uneori întrebări incomode.
Știm că un om care nu întreabă începe să accepte lumea așa cum i se oferă. Iar o societate care încetează să întrebe devine vulnerabilă în fața celor care pretind că dețin toate răspunsurile. Poate că acesta este și motivul pentru care, după optzeci și cinci de ani de viață, Alexandru Bochiș Borșanu continuă să întrebe pentru a găsi răspunsuri.
Copilul care a învățat să scrie pe o tăbliță de carbon și omul care astăzi dialoghează cu inteligența artificială sunt, în fond, aceeași ființă. Instrumentele s-au schimbat. Întrebarea a rămas. Și e preocupat să știe ce fel de lume va lăsa generației ce va veni după noi?
Se poate aprecia că aceasta este adevărata unitate a cărții în evoluție temporală: de la om la familie. De la familie la școală. De la școală la societate. De la societate la națiune. De la națiune la lume. Iar de la lumea de astăzi la lumea de mâine.
De aceea, aceste pagini nu sunt numai despre trecut și prezent. Sunt și despre responsabilitatea față de viitor.
Pentru că fiecare generație primește o lume pe care nu a construit-o singură și lasă în urmă o lume pe care nu are dreptul să o considere numai a sa.
Iar dacă ar fi să rămână o singură idee după ultima pagină, mi-aș dori să fie aceasta: Lumea se poate schimba prin tehnologie, prin politică și prin putere. Dar adevărata ei schimbare începe întotdeauna în om.
Omul Alexandru, privind în oglinda timpului, se vede cum a început să scrie pe tăblița de carbon și a ajuns să converseze cu inteligența artificială.
Notă: Portretul autorului a fost realizat de „prietena” sa Augusta Inocentti
