După debutul, în anul 2017, cu volumul de poeme lirice Congresul iubirii, dedicat mai multora, dar mai ales „unei fete minunate, delicate, cu suflet înalt”, Sebastian Burnaz confirmă valoarea textualizării, tipărind „Cântec pentru oameni” (Te-ar deranja să te mai sun din când în când, după ce mor? MyBestseller, 2023).
La „congresul iubirii” participă 70 de mesageri din „toate colțurile Universului”, spre a elabora un album despre frumusețe și iubire, spre a fi distribuit în locurile umbrite de suferință și durere. Participanților li se recomandă să povestească întâmplări de dragoste, să relateze despre frumusețe și iubire, despre lecuirea suferinței: „Împărtășiți legile iubirii, rugați-vă pentru oameni, iubiți-i pe toți, pentru că împreună, ar spune autorul, suntem părți ale aceluiași corp universal”. Pledoaria autorului pentru o lume a dragostei și iubirii, pentru un univers fără ură și dușmănie constituie mesajul generos și luminos al cărții. E un text de ficțiune, iar, în anul 2019, tipărește o altă ficțiune, intitulată „Poveste pentru nepoți”. În fine, în aceeași zonă a ficționalității, publică Te-ar deranja dacă te mai sun din când în când, după ce mor? (Cântec pentru oameni), în 2023 (titlul pare ciudat, dar e decizia autorului).
Problematica celor trei cărți (alcătuind o trilogie) este Universul, cu milioane de lumi și stele, în care „iubirea a devenit forța călăuzitoare a umanității”. Omenirea a răspândit și a umplut întregul univers cu iubirea, cu dragostea, risipind ura și toate răutăților cauzată de conflicte. Poveștile pentru nepoți promovează idei legate de viitorul planetei, călăuzit de iubirea desăvârșită dintre ființe.
![[RECENZIE] SEBASTIAN BURNAZ: CÂNTEC PENTRU OAMENI](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/01/Sebastian-Burnaz_roman_pr-e1737881684948.webp)
Cine este Sebastian BURNAZ, autorul acestor ficțiuni bazate pe dragostea necondiționată pentru oameni?
Născut în zodia Balanței (Arad, 12 oct. 1976), manifestă discreție socială, are o fire echilibrată și o gândire cumpănită, e pasionat de filosofia cunoașterii și de psihologia omului, preocupat de înțelegerea sensului lumii și a vieții, a locului omului în relație cu semenii, precum și de motivarea deviațiilor comportamentale ale indivizilor.
A urmat studii universitare de psihologie, științe economice și științe juridice, perfecționate prin mastere și autoperfecționare multidisciplinară. Domeniul Psihologiei juridice e resortul care-i justifică interesul pentru cunoașterea omului cu probleme comportamentale deviante, întreținute de tulburări psihice.
Dacă în cartea de debut diagnostichează starea iubirii de pe numeroase planete ale Universului, prin acel „congres al iubirii”, în al doilea volum, ficțiunea este cuprinsă în „poveștile pentru nepoți” , ca o anticipare a viitorului, prin răspândirea pe toate planetele a iubirii pământene, ca simbolizare a frumuseții și minunii pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ.
În Cântec pentru oameni, opțiunea ficționalității capătă o nouă dimensiune prin apariția roboților humanoizi, a celor „confecționați în laborator”, cu „corpul din sânge și oase și fier, din fluide, circuite, oțeluri speciale, piele sintetică și creier similar celui omenesc”. Roboții – oameni au devenit majoritari pe planeta Pământ, fiind setați pentru iubire, dragoste, adevăr și bunătate.
Dacă nu există ură, atunci, putem crede, nu există nici narativitate conflictuală, nici punct culminant și nici măcar vreo fărâmă de deznodământ. Atunci, care ar fi resorturile care ar determina un cititor – uman – să lectureze până la capăt un text în care nu s-ar putea regăsi? Care ar fi relația dintre omul – om și robotul – om? De ce Sebastian Burnaz menționează chiar pe copertă o întrebare cu semnificație teologică (cu nuanță filosofică): „Îl iubești pe Dumnezeu cel cu formă sau pe Dumnezeu cel fără formă?”. Ce să înțelegem prin sintagma „Dumnezeu cu sau fără formă”?
Cântecul despre oameni are ca personaj care relatează (deci la persoana I) pe Robert K, un robot de 35 ani, rânduit pe pământ ca Universul 2 („acțiunea se desfășoară pe o planeta oarecare din Universul 2, în care locuiesc preponderent roboți”, menționează autorul):
„Lumea pe care sunt a fost creată de Dumnezeu, transformată într-o societate de către oameni și acum este a noastră, a roboților” (p. 7). Foarte puțin oameni mai trăiesc alături de roboți. Iar roboții merg la școală să învețe a fi tot mai buni, respectuoși, de folos și tineri. Eu, cică ar fi spus robotul nostru, citesc, hrănesc cățelușul mecanic, iubesc, speră, călătoresc, mănâncă, dorm, așa cum fac oamenii. Ei, oamenii, sunt creatorii roboților, dar au rămas puțini, de aceea Robert K începe un jurnal despre povestea întâmplărilor din vremea în care roboții au înlocuit umanitatea. Corpul de fier va pieri, dar softul cu conștiința de sine va intra în alt corp metalic, astfel „cântecul despre frumusețea oamenilor adevărați va răsuna de-a pururi”.
Dragostea ființelor robotice, înzestrate cu sentimente, pare o ficțiune.
![[RECENZIE] SEBASTIAN BURNAZ: CÂNTEC PENTRU OAMENI](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/01/Sebastian-Burnaz_roman.webp)
El s-a îndrăgostit de „noblețea sa rară, de sufletul ei atât de frumos, iar iubirea din sufletul meu se revarsă precum un cântec de dor care îmi răscolește ființa…” (p. 17). Urmează scrisori de iubire, dedicate „frumoasei mele colege”. – „Ce muză de pe altă planetă, ce univers care îmi este prieten te-a trimis în viața mea ?” Adoră corpul, vocea, delicatețea, spatele, picioarele suave și subțiri, părul minunat de culoare incertă. Iubirea dintre suflete ia aspect verbalizat: „iubita mea, îmi ești atât de dragă. Nici numele nu ți-l cunosc. Tu ai umplut tot universul meu cu ființa ta, iar ființa mea mai poate doar să te privească, să te admire, să te iubească… Te rog, rămâi în universul meu, rămâi în viața mea, rămâi în mine. Te iubesc!” (p. 20)
Scrisorile sunt încărcate de delicii verbale, de epitete frumoase, de declarații care răspândesc parfum de iubire sufletească, ce depășește, poate, cele mai încântătoare și fremătătoare sentimente umane. Scrisorile sunt psalmi din „Cântarea cântărilor”, răsărite parcă din cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română și universală.
Revenind într-o meditație a Robotului, acesta gândește astfel: „chiar și noi avem sentimente… Și semănăm cu creatorii noștri, oameni adevărați din vechime, care nu cunoșteau nici ei prea multe din arta psihologiei” (p. 28). De aceea, „fac și ei greșeli, lăsând ca mintea să fie cuprinsă de sentimente și iubire”. Amintește povestea – legendă, cunoscută în lumea roboților, despre o fată care a iubit un robot. Sufletul rece din ființa metalică nu i-a putut răspunde cu aceeași iubire și a uitat-o. Ea a jurat să nu mai iubească vreodată, nici bărbat și nici robot. Revăzându-și iubitul confecționat din carne, sânge, oase și fier îl strigă, o formă de durere a despărțirii. El își distruge trupul, dar „apa limpede a iubirii a crescut și a cuprins întreg pământul”. E o legendă frumoasă, care se aseamănă cu a scriitorului italian Dino Buzzati, autorul celebrului roman Deșertul tătarilor (1940), autorul nuvelei SF, Marele Portret (1960), în care un savant recuperează, într-un imens robot, trupul soției sale pierdute, dotând-o cu dragoste și frumusețe, cu sentimente și gelozie. Într-un acces de gelozie, Marele Portret o sugrumă pe Laura, clona sa, asistenta savantului din apropierea fostului soț.
Un scurt comentariu legat de literatura de ficțiune robotică.
Ficțiunea înseamnă născocire a unei realități, a unei lumi imaginare, care ar putea fi, în viitor, acceptată. Ceea ce acum e o utopie, adică ceva ce se produce „oriunde” sau în „nici un topos/ loc”, poate deveni în viitor posibil, iar literatura de anticipație avansează sugestii de potențialitate. O astfel de literatură întră în conceptul de fantastic, care, de când a apărut Narativitatea robotică și Inteligența artificială, a căpătat o amplă acceptare de gust al cititorilor. Vezi, de exemplu, Joanne Rowling cu Harry Potter ori John R. Tolkien cu Stăpânul inelelor. Filmele de animație alcătuite în studiouri cu folosirea tehnologiilor artistice (îmbinarea artei cu tehnica programelor computerizate) justifică apetența oamenilor pentru un asemenea tip de artă ficțională.
Sugestiile SF au generat o dezbatere serioasă privind implicarea roboților humanoizi și a psihologiei computeriste în creativitatea literară. Sebastian Burnaz anticipează vremea în care funcțiile umane și sunt îndeplinite de roboți, care deja ocupă lumea pământeană și suplinesc viața oamenilor de pe pământ, fiind înzestrați cu sentimente, atitudini și discernământ. Autorul derivă alerta existențială din necesitatea iubirii, a relaționării dintre cele două „ființări” – om pământean & robotom – după modelul dragostei ca bună înțelegere între oameni. Iubirea, ar spune S. Burnaz, ar fi temeiul unei vieți binecuvântate de Dumnezeu, armonioase, în care omenirea ar conviețui în tandrețe, suavitate, bucurie și fericire.
Concluzia este că romanul Cântec pentru oameni a lui Sebastian Burnaz este o importantă provocare pentru literatura de anticipație și deopotrivă cea de ficțiune. Stilul cald, generos, fermecător prin limbajul de iubire determină o lectură plăcută, optimistă, care induce o stare de fericire cititorului. Sebastian Burnaz dispune de principalele instrumente pentru a crea narațiuni ficționale și a deschide poarta cea mare a scrisului de înalță ținută literară.
Citește mai multe RECENZII – AICI
