ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXVIII) | HORA UNIRII SAU SARABANDA DEZBINĂRII?
– Partea I-a –
1. „Mica Unire” sau Marele Divorț?
Prin 1959, „s-a dat voie” la sărbătorirea – pe față! – a Unirii Principatelor, implicit la „încingerea” unor hore spontane (?) în centrul marilor orașe ale Românicăi. Se împlinea centenarul. Era pe „vremea lui Dej” și apăreau acei timpurii ghiocei ai „dezghețului”… Primăvara, icnită, se va arăta abia prin 1964… Țin bine minte, deoarece fiica unor buni prieteni de familie a îndrăznit să meargă, fără „aprobare părintească” la hora (de pe la 6 seara) din centrul Clujului. Era deja întuneric, conform anotimpului… Întoarsă acasă (cam târziu…) a luat o mamă-mamă-de-bătaie, strașnică, de la Părinte 1 & Părinte 2 (cf. standardelor actuale… anglo-saxone…, mai ales… britanice). Eu încă nu împlinisem 8 ani; ea avea deja 12… Zece ani mai târziu eram la liceu și „s-a dat liber” și la sărbătorirea Marii Uniri de la 1918. Atunci, în premieră, ni s-a explicat pe larg ce a însemnat, pentru românași, Alba Iulia… Mulți dintre noi, români-ardeleni-clujeni, știam deja destul de clar, dar de-acasă… În anii de facultate am prins „marele dezgheț” ce a culminat cu anii ’70… În treacăt fie spus, tot cam atunci dăduse-n mine „boala” rock-ului progresiv. Dar să nu uităm „celebra” Plenară din ’71 cu sinistrele „teze din iulie” – începea socialismul-naționalist (sau național(ismul)-socialismul „arpagicesc” ). Dar, aici, nu s-a adeverit că „orice minune ține doar trei zile”… Apoi, ciudat, în cele 6 luni de armată (1975) „am aflat” că trebuie să-i urâm zdravăn pe ruși (pardon, sovietici!…). Și așa, încălecai pe-o șa și vă spusei povestea așa…
2025. Sunt bătrân și în pragul întâlnirii cu „Marele infinit” (unii ar spune că, în cazul meu, va fi Dracu’… pentru mine e OK și nu KO, cum speră acei „unii”…). Mă rog… Ziua de 24 ianuarie a.c. a fost furtunoasă (întâmplător coincide cu data nașterii consoartei – Fuhrer-mujer)… „Ce-am avut și ce-am pierdut?” Sau, mai bine, „Ce n-am avut și totuși am pierdut?”… That’s the big big, big Question!…
În „Parcul Carol” din Bula lu’ Pândaru, „Noul Mesia” (asistat de augusta lui muiere din spatele său… nu „și mai puternică” – conform unei cunoscute „zise” – ci, „și mai dilie”) și-a convocat „poporul său”. În foarte scurtul timp acordat prostimii, n-a făcut decât să arate (el, îndeosebi, din nou!) că „limba de lemn” n-a pierit după ’89… Apoi „pulimea” a pornit-o „hai-hui”, dar cumva, totuși încolonată în stil „caracteristic” spre Piața Victoriei unde avea loc un meeting de protest al sindicaliștilor contra „ordonanței trenuleț”. N-am înțeles nici acum de unde „porecla feroviară”… „Potera și Jendarii” au avut ceva treabă, i.e., au tăiat frunze la câini, atunci când jurnaliștii au fost (din nou!) agresați. Hora Unirii devenise Sarabanda Dezbinării! Două ciudățenii: (a) De unde s-au ițit atâția „susținători” ai lui Călin-File-din-Poveste? Cauza este perceptibilă: „revoltații” împotriva establishment-ului, de fapt, împotriva a orice; așa-i stă bine tot românașului „imparțial”… Cine sau ce se află în spatele acestei cereri inedite de „divorț”, rămâne de văzut (probabil la paștele cailor…). (b) De ce majoritatea protestatarilor din Piața Victoriei era formată din rezerviști militari (armată, poliție, jandarmerie…)? Ei au avut – într-adevăr – o viață plină de privațiuni specifice meseriei alese, dar și privilegii „gârlă”… Ce-i nemulțumește? Faptul că majoritatea absolută a pensionarilor din Românica au pensii de mizerie (comparativ cu celelalte state din U.E. și în raport cu inflația a cărei rată este, și ea, cea mai mare din U.E)? Pe dracu’!… Privilegiile „profesionale” pierdute! E drept, erau și sindicaliști din alte sectoare economice și care aveau o bază rațională a protestului… Nu s-a lăsat cu „rupere de oase” la întâlnirea dintre „unioniștii-divorțiști” și sindicaliști. Dar ceva arestări, ceva amenzi tot s-au „comis”. Oriunde și oricând, unde e buluceală mare se strecoară „pe acolo” și elemente… to’ași!… În restul țării, pace și prietenie și… hore ale unirii (mai ales în bazinele de tip <<Spa>> – e.g. Ocna Mureș – și pe unele piste de schi…). Excepție: câteva orașe din Moldova (???) unde sărbătoarea a fost garnisită cu huiduieli la adresa mai-marilor zilei. Ce vreți? E reconfortant să te defulezi!
2. „Și să vadă sfântul soare / Într-o zi de sărbătoare / Hora noastră cea frățească / Însă, EUROPENEASCĂ!…” [V. Alecsandri – „Hora Unirii” – text „adaptat ”…]
Îmi place să cred despre mine că îmi iubesc țara (nu în stil patriotardist!) și că mă simt (sau aș vrea să mă simt) cetățean european. Deci, singurul meu parti-pris este iubirea cinstită, dezinteresată, de țară și de Europa. De aceea dezavuez acele posturi tv. și platforme social-media care – susținându-l deșănțat pe „…File-de-Poveste”, mai nou, zis Mesia – nu fac decât să sporească confuzia publicului – vis-a-vis – de realitate și fake-news (ultimele nu sunt SF, ci MF, i.e., malefic fiction!…). Tot așa, mă delimitez sau sunt prudent în raport cu acele surse din mass-media (e.g. „Antena 3”) prea pro-americane… Sunt de acord că menționatul post tv., „colonizat” de CNN, a ajuns să-și prezinte „marfa” într-un mod (comparativ) mult mai atrăgător și mai strălucitor-ambalat și… mult mai persuasiv; dacă vorbim de acel „public-consumator pasiv” cu un nivel de educație (medie și sub-medie) quasi-similar cu cel de la yankei, atunci așa stau lucrurile… Totuși, face parte din cele mai accesibile surse de informare (și manipulare!) ale Rămânicăi profunde: mă îndoiesc că în cele mai „afunde” coclauri sau în categoriile sociale „marginalizate” ajung, pe alte căi, informații veridice (nu neapărat certe, așa ceva nici nu există…). Poate prin bârfe între vecini, sau la „bursa zvonacilor” bine / rău intenționați (plătiți)…
Săptămâna, care „se duce și ea” acum, a fost plină de „evenimente”. Ele au fost „popularizate” – corespunzător sau nu –după placul sau interesele diferiților agenți de informații, influencer-i sau manipulatori. „Cap de afiș”, pentru mine, nu a fost „centrul de greutate” – Ziua Unirii Principatelor (de ce-i spune „Mica Unire”? – e, cumva, umilitor și gratuit…); „Finis coronat opus” – pentru această săptămână – a fost anunțul-trasnet că Șoșocoaia „candidează” din nou! << „Am văzut că vreți să candidez la Președinția României. Țin să vă anunț că în Comitetul Național care a avut loc la Botoșani s-a votat candidata partidului la Președinția României să fie Diana Ivanovici Șoșoacă”, a transmis eurodeputata. Anunțul a fost făcut vineri, la un eveniment organizat de SOS România cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la Palatul Parlamentului.>> [citat ad litteram din Cotidianul.ro]. Deși îmi displace profund „reîntâlnirea” cu Monstrul-Șoșocoaie, iată că va trebui să îndur mai departe… „blestemul”… Dar pentru un astfel de ipochimen, locul „rezervat” va fi în mini-serialul meu Menajeria de sticlă, alături de ale surate într-ale muieretului… Exclusiv. Curând… deja am frisoane…
Poate au trecut mai neobservate interviurile date (în ordine cronologică) de Crin Antonescu, Mircea Oprean, gen. Cătălin Ranco Pițu și Nicușor Dan. La televiziunea strapului-pastor Mihai Gâdea. Totul foarte „americănește”. Dar ele – cred eu – sunt o oglindă mai fidelă a realităților curente ale Românicăi… Deci:
3. „Răbdarea timpului” sau „Credo quia absurdum”… Pe marginea cozilor la „Salonul de coafură al prezidențiabililor”…
La începutul adolescenței mele citeam nuvela SF „Răbdarea timpului”. Nu mai țin minte nici autorul, nici limba din care fusese tradusă (bănuiesc – autor și limba rusă…). Nici măcar conținutul; titlul însă mi-a plăcut la nebunie. În plus, de „acolo” mi s-a infipt în memorie un principiu (trans)-meta-fizic: în infinitatea crono-topică a existenței, se poate petrece orice, dacă are destul timp la dispoziție… Inclusiv… divinitatea!… Ce vreau să spun prin asta? Că timpul, chiar dacă nu mai are „răbdare” cu mine, personal, are destulă paciență pentru a ne conduce și la concluzia „Credo quia absurdum”… Am în vedere două cupluri de personaje (primul cuplu, un tandem contradictoriu: prof. univ. Mircea Oprean & gen. – fost procuror-șef la Secția Parchetelor Militare – Cătălin Ranco Pițu; al doilea cuplu, un tandem pe care l-aș dori un „metis”: Crin Antonescu & Nicușor Dan). Evident, plec de la interviurile acordate de aceștia la admirata / hulita Antenă 3, dar voi introduce „ordinea mea”, logică, și nu pe cea cronologică.
Mircea Oprean vs. Cătălin Ranco Pițu.
Se știe, prof. Mircea Oprean este soțul (văduv) al celei ce a fost Zoia Ceaușeșscu. Din fosta „familie” el este cel care apare ceva mai des pe sticlă… Valentin Ceaușescu (cel mai benign membru) este foarte retras și apare rar în contexte publice. Mircea Oprean a devenit cunoscut, în primul rând, datorită soției sale. Acum urmărește asiduu un fel de redeschidere a „procesului” soților Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi, precum și o recuperare (cât e posibilă) a averii familiei. Cât de „licită” avere, știe doar D-zeu! Despre Zoia, știu doar din auzite, de la „camaradul” său la doctorat, ambii la celebrul prof. Ciprian Foiaș (1933-2020)[Norbert Wiener Prize in Applied Mathematics – 1995]. „Camardul” este un bun prieten al meu, actualmente stabilit în S.U.A. Scurt: Zoia era o fată extrem de inteligentă, cultă și… rebelă (mai ales în raport cu mă’sa); într-un fel, „oița neagră” a familiei și totuși, favorita „tăticului”… Da’ să fii acceptată la doctorat de un matematician celebru și non-standard ca prof. Foiaș, era, pe vremea aceea, ceva! El nu era un lingău… Ca dovadă, „a șters-o” mai târziu „afară” (oare Zoia o fi avut vreun rol, vreau să zic, „a pus umărul”?); a decedat în S.U.A. …
Dar ce este relevant în „cazul” M. Oprean? Pentru mine, nu este nici „pozitiv”, nici „negativ”… ci, indiferent… Dar este o probă peremptorie că cei din „citadelă” nu vedeau realitatea românească cu aceeași ochi cu care o vedeau (și sufereau!) cei din Românica profundă! Este și el un „nostalgic”? Categoric nu! Este prea inteligent pentru o asemenea tâmpenie… pur și simplu, un fel de „inerție”… Procesul Ceaușeștilor și execuția lor „grăbită” (?) o fi fost el „regizat și comandat” de Iliescu & Co., dar la acele vremuri excepționale, se cereau măsuri tot excepționale… De fapt, n-a fost un proces în spiritul justiției formale ci al „justiției oamenilor”, în primul rând, al victimelor evenimentelor de atunci (până în 22 decembrie 1989)… după… ne va lămuri gen. Ranco Pițu… Apoi, sunt de acord că privatizarea și mai ales vânzarea pe mai nimic a marilor unități productive ale României socialiste au reprezentat crime economice! Tot gen. Ranco Pițu ne va lămuri (cât se poate!). Dar, pe de altă parte, să nu uităm că tehnologizarea industriei românești s-a cam oprit la nivelul anilor 1975-80; ca urmare, de o productivitate a muncii și, implicit, de o rentabilitate competitivă internațional, nu putea fi vorba… Apoi, obsedanta constatare a oamenilor de bună credință ce-au trăit „acele” vremuri: Nu Motanul Arpagic „a făcut” ceea ce s-a realizat în Românica în „acei” ani, ci – să folosesc o sintagmă favorită a timpului – oamenii muncii, clasa muncitoare! Spiritul „tătucului” Stalin, reîncarnat în Motanul Arpagic, plutește și azi deasupra capetelor noastre seci!
Cătălin Ranco Pițu. Sau „Mineriada s-a născut la revoluție” (titlul viitoarei apariții editoriale) sub semnătura fostului procuror-șef. Legătura dintre Oprean și Ranco Pițu este tocmai ceea ce s-a dărâmat, privatizat, vândut etc. după venirea la putere a lui I. Iliescu & Co. Pentru susținătorii proaspătului regim „revoluționar-democratic” (în marea lor majoritate, eșalonul 2…3… ș.a.m.d. + lumea interlopă, specifică „epocii”), era necesară o „răsplată”!… S-a văzut ce și cum… I. Iliescu & „Camarila” – Petre Roman („…mai frumos ca Făt-Frumos…”), Silviu Brucan ( Iuda ), Virgil Măgureanu (reptila), Gelu Voican-Voiculescu (Enigma) etc. – poartă, solidar, vinovăția gravă a crimelor comise după fuga Ceaușeștilor. „Rețeta” era tipic sovietică-stalinistă: nu contează câți oameni nevinovați sunt sacrificați!… contează ca în ochii lumii, „noii veniți la putere” să aibă o justificare! Același lucru, cu Mineriadele (mai ales, prima, de la mijlocul lui iunie 1990)! Gen. Ranco Pițu a povestit (și va relata, probabil, și în noua lui carte), evident, în limitele secretului de serviciu, necesare datorită continuării / reluării anchetei, cum au avut loc evenimentele. Nu revin și eu la amănuntele arhi-cunoscute… Evident, Iliescu & Co. nu s-au putut desprinde de vechile metehne comuniste, devenite comunistoide! De ce se tergiversează atâta lucrurile? Pentru că nu există voință de a face „curățenie”…. Adevărată! În sânul clasei politice actuale, ca și al mafiei românașe, se mai încăpățânează să trăiască câteva specimene… „grele”! Se va face vreodată lumină? Mă îndoiesc! Sunt încă prea multe „interese” în joc. Inclusiv, cel ca I. Iliescu să „dea – în sfârșit – colțu’ ”… Atunci, toate mizeriile pot fi aruncate în capul lui și… Gata, ne-am spălat pe mâini… Ce mai contează că rămân atâția care au nevoie de justiție adevărată, să-și plângă morții, să-și lingă rănile și schilodirile (fizice și psihice)? Vor trece și ei – cumva-cumva – în „lumea umbrelor” și… din nou, Gata!
Acesta a fost adevăratul mesaj al gen. Ranco Pițu… Să vedem, peste câteva luni, cartea… dacă totuși și totuși… va apărea… Cine știe ce se va mai petrece la vârful puterii?!…
Și pentru mine, GATA! Nici timpul și nici spațiul nu mai au răbdare cu mine… și mai ales, computerul…
* * *
Despre cuplul / tandemul Crin Antonescu – Nicușor Dan, în partea a II-a a acestui episod. Doar atât pot să anticipez: ideal ar fi un „metis” rezultat din cei doi. Nu sunt un fan al acestora… Dar din două variante („cei doi”, de-ar fi o singură persoană, respectiv, pletora de „catindați” la Salonul de Coafură Prezidențiabilă, bașca, cei ce va / vrea să vină după „zisa” ”Domnu’ a tunat și i-a adunat”) vă dați seama ce ar fi „de ales”!… Să nu ajungem ca atunci când am avut de optat între două rele și l-am ales pe cel mai mic – W.C. Tudor vs. I. Iliescu). Azi, rămân pe tapet (pentru mine) „cei doi”: un fel de Castor & Polux… Asta îmi amintește de un film franțuzesc (impropriu considerat erotic…), cred că din franciza Emmanuelle… O tipă iubea (sincer?!) deopotrivă doi bărbați, evident, diferiți. Dar fiecare cu „calitățile” sale apreciate corespunzător de muiere. Iar muierea se întreba, deloc retoric: „Cum aș putea să fac din doi unul?”…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXVII)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
