Hai să vă povestesc o pildă. La începutul anilor 2000 eram în Nemția. Mai precis, în Manheim. Obișnuiam să îmi cumpăr de la Lidl câte o caserolă cu salată de cartofi pe care dădeam 50 de cenți. Între timp, a intrat Lidl în România. Fac o paranteză. Lanțul de magazine Lidl face parte dintr-un program al Băncii Mondiale pentru eradicarea sărăciei. Practic, ele trebuie să fie magazine pentru oameni cu posibilități financiare reduse.
Ghici cât costă aceeași salată de cartofi în România, tot la Lidl? Vă spun eu. Trei euro. Ghici cât costă acum același produs, la același magazin, în Germania? Vă luminez din nou. Tot 50 de cenți.
Vă mai dau o pildă germaneză.
Vară. Sat în sudul Nemției. Temperatură de 38 de grade, ceea ce la ei e caniculă. Un singur magazin în localitate. Care a rămas fără stocuri de apă. A venit primarul la ei, eu am fost martor la discuție, să le spună că dacă nu se aprovizionează urgent cu apă, le ridică licența de funcționare. Pentru că magazinele nu au doar datoria să facă profit. Au și datoria să aprovizioneze populația.
La noi…
Crește prețul energiei în draci. Ce ne spune ministrul de finanțe? Că să ne căutăm furnizori mai ieftini. Asta în condițiile în care nu prea există mulți furnizori și, oricum, toți cer cam la fel.
A crescut prețul la carburant. Insist pe idee. Trei sferturi din prețul benzinei e format din taxe, impozite și accize. Cât de greu îi e statului să mai taie din ele? Același ministru de finanțe spune că, încă, prețul benzinei nu a atins plafonul. Adică o să se mai scumpească.
Cum reușesc țările europene să țină situația sub control?
Există o instituție și o lege. Instituția se numește Oficiul de Control al Prețurilor, care la noi a funcționat câteva luni, că să dăm bine la aderare.
Iar după asta vorbim despre legea anti-cartel. Care nu se referă doar la marile companii. Dacă într-un sat există doi brutari și se hotărăsc între ei să ridice prețul la pâine, statul poate să intervină.
Cam despre asta e vorba.
