Toți îl cantă și toți scriu despre el, se emit păreri pertinente și mai puțin, referitor la personalitate, mod de compoziție, mod de abordare a vieții, a morții, etc . Eu am încercat să ascult, să citesc, să interpretez și iau în seamă totul, iar totul se reduce în final la un singur cuvânt: GENIU. Oare cum a compus atât de bine deși…???
Unul dintre răspunsuri se găsește în cuvintele lui adresate unui elev: când compui, încearcă să stai departe de un pian, alege o cameră fără pian, să nu fii tentat să asculți ce cânți cu auzul exterior, ci doar cu cel interior.
Pe Bonngasse 20, în Bonn, se poate vizita casa memorială. Tradiționalul souvenir shop este la parter, iar acolo găsești creioane cu chipul lui, partituri noi și frumos mirositoare (când am studiat eu prima lucrare, cândva prin 1986, coperta partiturii mele era învelită într-o hârtie mov, fiind atât de veche…erau scrise degetații, intenții de dinamică ți interpretare, cu pix albastru, roșu sau cu creion, de cei care o studiaseră înaintea mea, încât abia mai distingeai compoziția originală și mai era mirosul de vechi, nu neapărat deranjant) M-am plimbat prin locul în care a trăit Beethoven, am privit cu ochiul turistului de rând, toata lumea era încântată la vederea primelor două pagini din manuscrisul celebrei Bagatelle în la minor, “Für Elise”, am cumpărat și eu mici cadouri pentru elevii mei care, după a doua oră de pian, doresc deja să cânte “Für Elise”…am văzut pianul, scaunul, toate obiectele pe care, se spune, că Beethoven le-a atins. Nu cuvintele citite și nu lucrurile văzute sunt cele care “te mișcă”, ci muzica. Ascultați muzica, câte puțin, cum îi mărturisea Beethoven unui amic pe nume Wegeler, referindu-se la compoziție: Nulla dies sine linea (Nici o zi fără un rand) , așa vă îndemn și eu la nici o săptămână fără ca măcar a asculta un mic fragment din muzica scrisă pentru pian, vioară, muzica de camera, simfonii, concerte, opera, lieduri, orice, orice. Iar cel mai de preț lucru ce se poate face, este acela de a merge la un concert, ceea ce definește o cu totul altă trăire.
În fiecare minut, în lume sunt mii de oameni care studiază și care predau o lucrare compusă de Beethoven, interpretăm și încercăm să transmitem mesajul muzical și totul se face într-un alt timp, pe alte instrumente, înconjurați fiind de un alt cotidian care ne face să fim mai pragmatici și mai puțin răbdători. Da, este interesant pentru un meloman de știut ca s-a gândit să-i dedice lui Napoleon Eroica, dar, fiind un adept al democrației, când a auzit că acesta s-a încoronat, a șters dedicația…Este bine a fi informat de forma, de intenția cu care a fost scrisă lucrarea înainte de a te confrunta cu muzica (fără text) pentru prima dată precum citești micul îndrumar când mergi la spovedanie. Beneficiind de lipsa textului în unele lucrări, imaginația fiecărui om din public poate să fie extrem de creativă. De pe scenă simți când omul din sală vibrează odată cu tine și ești dator să-i provoci o astfel de stare.
Deși încurajez oamenii să participle, în primul rând activ, adică în calitate de public, pot să înțeleg de ce unii aleg să asculte interpretări extraordinare ale unor muzicieni geniali și la care accesul se face doar prin intermediul înregistrărilor. Nu doresc să fiu acuzată de naționalism, deși recunosc că mi s-au umezit ochii la Steinway-Haus în München când prima poză de pe perete la care mi-am oprit privirea a fost a lui Radu Lupu, dar integrala concertelor pentru pian de Beethoven interpretată de Radu Lupu, este fenomenală. În viziunea mea despre muzică, atinge perfecțiunea interpretativă. Cel mai bine il cunoști și-l înțelegi pe Beethoven când asculți o asemenea măiestrie, atât din partea interpretului, cât și din partea dirijorului și al orchestrei. Vă propun să audiați Concertul numarul 1, Do Major, orchestra Filarmonicii din Israel, dirijor Zubin Mehta, solist Radu Lupu. Este ideal pentru începutul primăverii, cu o discretă melancolie și nostalgie, ușor zbuciumat, vibrant și extraordinar de modern interpretat.
Iar celor iubitori de muzică de cameră, le recomand Sonata numarul 5, op. 24, pentru pian și vioară, intitualtă “Sonata Primaverii”, în interpretarea violinistei Anne Sophie Mutter și a pianistului Lambert Orkis.
