S-au furat profile din fier și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate de pe tronsonul CFR Lugoj – Timișoara

s-au furat profile din fier
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

După cuprul furat din proiectul de reabilitare a căii ferate Timișoara – Arad (prejudiciu estimat la 1.500.000 de euro), nici tronsonul Timișoara-Lugoj nu scapă de hoți. De această dată au fost vizate profilele din fier, cu lungimea de 6 metri (șinele) și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate. Mai multe percheziții au avut loc, miercuri, în județele Timiș și Caraș-Severin. Șase persoane au fost conduse la audieri, iar o parte din prejudiciu a fost recuperată.


Precizări ale IPJ Timiș și ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

Miercuri, 6 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

Perchezițiile au avut loc în municipiul Lugoj și localitățile Hodoș, Sinersig (județul Timiș) și Zorlențu Mare (județul Caraș-Severin).

În fapt, din cercetările efectuate a reieșit că începând din anul 2025 și până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timișoara.

S-a recuperat o parte din prejudiciu

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier.

De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril și 4 role membrană bituminoasă. A fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro. 6 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.


Articol asociat:

ACTUALIZARE 4 | O a cincea persoană urmărită penal pentru furtul de cupru din județul Timiș | Cuprul sustras urma să fie utilizat pentru reabilitarea căii ferate Timișoara-Arad | Prejudiciul estimat este 1.500.000 Euro, prejudiciul dovedit până în acest moment este de aproximativ 810.000 Euro



 

Categorie: Știri, Regional, Timiș
Etichete: furt, IPJ Timiș, lugoj, percheziții
Distribuie:
Articolul anterior
Filarmonica Banatul Timișoara: Classic meets Teodora Brody | Concert de jazz simfonic în Grădina Fila
Articolul următor
ACTUALIZARE | Exercițiu ISU, la un operator economic din municipiul Arad – Cartierul Grădiște

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UVVG
ULTIMELE ȘTIRI

Dezastru la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Arad | Posturile rămân neocupate din cauza pregătirii slabe a candidaților

1 comentariu
În această perioadă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se derulează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante de infirmieri, brancardieri, registratori medicali, personal TESA, iar marți s-au publicat cele pentru asistenți medicali. După încheierea primelor două etape de concurs, rezultatele obținute de candidații pentru posturile de infirmier și brancardier au arătat o situație alarmantă: un procent semnificativ de concurenți a fost eliminat încă de la selecția dosarelor sau nu a obținut nota de trecere la proba scrisă. Pregătirea candidaților lasă profund de dorit Situația cea mai critică se înregistrează în rândul celor care au candidat pentru postul de brancardier.…

Condamnat pentru viol, depistat în Arad ca urmare a unei sesizări de violență domestică

0
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare ca urmare a unei sesizări de violență domestică La data de 19 septembrie 2026, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că un bărbat, care locuiește fără forme legale în municipiul Arad, ar fi violent cu concubina lui. În urma verificărilor, a rezultat faptul că bărbatul de 38 de ani, din județul Vaslui, este căutat în vederea încarcerării. Acesta a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Agnita (jud. Sibiu) la o pedeapsă de 11 ani, pentru viol. La data de 23 septembrie 2026, bărbatul a fost găsit de polițiști în…

IPJ ARAD | Analiza activității în primele 8 luni ale anului 2026 | „Pericolul” în municipiu nu este monitorizat neapărat pe zone, ci pe zile și ore de vârf | Scăderi la toate faptele de furt, din categoria infracționalității stradale | Trend crescător la loviri sau alte violențe

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut miercuri, 23 septembrie, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 8 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezenți la conferință au fost și adjunctul IPJ Arad – comisarul șef de poliție Nica Ionuț, șeful Poliției Municipiului Arad – comisarul-șef Marius Oancea și șefa Biroului de Siguranță Școlară – comisar-șef Ana Daniela Petreuș. Precizări în plus față de datele statistice: în Arad, „pericolul” nu este monitorizat pe zone, ci pe zile și ore de vârf:…

Cum se schimbă piața muncii din Timișoara în următorii 5 ani? | Florin Drăgan: „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”

0
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani: companiile caută tot mai mult oameni care știu să lucreze cu inteligența artificială, se adaptează rapid și pot combina competențe din mai multe domenii. Inteligența artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, avertizează că juniorii care știu doar să scrie cod simplu vor avea tot mai multe dificultăți, în timp ce absolvenții care combină fundamentele tehnice cu AI și experiența în proiecte reale vor fi tot…

Ringul intră în bibliotecă | O nouă carte dezvăluie MECANICA antrenamentului de box

0
Boxul nu înseamnă doar forță și lovituri, ci și tehnică, strategie, disciplină și pregătire atent construită. Toate aceste componente sunt reunite în volumul „Antrenamentul de box – Pugilismul complet: tehnică, tactică, strategie și pregătire pentru ring”, semnat de Gabriel Sala, profesor la Liceul Tehnologic de Științe Aplicate din Arad. Cartea urmărește pas cu pas formarea boxerului, de la poziția de bază și jocul de picioare până la lovituri, apărare, controlul distanței, tactică și pregătirea propriu-zisă pentru meci. Volumul acordă un spațiu important și aspectelor aplicative, cu exerciții pentru încălzire, lucru la sac și palmare, eschive, exerciții cu partenerul și situații tactice inspirate…

Actualizare 2 Călin Georgescu, pus în libertate | Tribunalul București invocă lipsa probelor | DIICOT contestă decizia

2 comentarii
Călin Georgescu a fost pus în libertate. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a respins cererea de arestare pentru 30 de zile și l-a plasat sub control judiciar. Decizia judecătorilor este justificată de „lipsa probelor”, dar și că nu reprezintă un pericol social și că nici nu va avea intenția să fugă din țară, având deja control judiciar în alte dosare și respectând măsurile. DIICOT a contestat decizia. După ce luni au fost reținuti pentru 24 de ore, în cursul zilei de marți, Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost prezentați cu propunere de arestare în fața…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Fostul agent rutier Stelian „Păcănel” Paven a fost arestat preventiv

2 comentarii
ACTUALIZARE 1, 22 septembrie, ora 16.00 | Arestat preventiv pentru 30 de zile la Timișoara Judecătoria Timișoara a admis, marți, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și a dispus arestarea preventivă a lui Stelian Paven, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale și tentativă la înșelăciune. Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 22 septembrie și până în 21 octombrie, inclusiv, iar judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Paven, prin avocatul ales, privind luarea unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv arestul la domiciliu sau controlul…

Violență și ordine de protecție încălcate în Arad | Patru bărbați au fost reținuți de polițiști în ultimele 24 de ore

0
În ultimele 24 de ore, patru bărbați au fost reținuți de polițiștii arădeni în urma unor fapte de violență domestică și agresiuni stradale petrecute pe raza județului. Printre cazuri se numără încălcarea unui ordin de protecție, agresarea unei femei însărcinate și o bătaie în plină stradă. În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în vederea luării tuturor măsurilor legale ce se impun. Felnac | A intrat cu forța peste fosta concubină, deși avea ordin de protecție În noaptea de 16 spre 17 septembrie 2026, în jurul orei 02:15, polițiștii…

Actualizare 3 Angajata Poștei din Timișoara care a dat pontul și detalii cum se ajunge la banii de pensii, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare în baza acordului de recunoaștere

0
  ACTUALIZARE 3, 18 septembrie | Angajata Poștei din Timișoara a fost condamnată de Tribunalul Timiș, vineri, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Pe lângă pedeapsa principală, femeii i s-au aplicat o serie de pedepse complementare și accesorii. Condamnarea vine după ce Gherlea Geanina Georgeta a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Angajata Poștei a furnizat  informații din interiorul instituției în cazul furtului banilor de pensii de la Oficiul Poștal 1 Timișoara de la…

Noutăți în sezonul 2027 din Formula 1 | İstanbul Park și Portimao revin în calendarul competițional | Crește numărul curselor de sprint

0
Noutăți în sezonul 2027 din Formula 1  24 de Mari Premii, în 22 de țări Crește numărul curselor de sprint, de la 6 la 10 Două noi curse Primele curse vor avea loc în afara Europei. Prima cursă pe Bătrânul Continent va avea loc în weekendul 4-6 iunie, la Monza. Va fi a 8-a rundă din sezon. Două noi curse În runda a 9-a, Marele Circ va merge în Portugalia, pe circuitul de la Portimao. Precedenta cursă aici a avut loc în mai 2021. A doua revenire din calendarul competițional va fi cea a Turciei. Marele Premiu de la Istanbul…

Actualizare 1 Șoferul denunțat de doi tineri polițiști din Arad pentru mita oferită, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare în baza acordului de recunoaștere

1 comentariu
ACTUALIZARE 1, 18 septembrie | Acord de recunoaștere pentru dare de mită Șoferul care a încercat să mituiască un echipaj de poliție din Arad cu 50 de euro, în noaptea de 7 septembrie, a semnat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. În baza acestui acord, bărbatul a acceptat o condamnare la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedeapsa cu suspendare și un termen de supraveghere de 2 ani, bărbatul este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, iar suma de 50 de euro (menționată…

Fosta prefectă USR de Timiș Cornelia Elena Micicoi, adusă din arest la audieri la EPPO

0
Cornelia Elena Micicoi, fost prefect USR de Timiș, a fost reținută joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului European Timișoara în dosarul în care este acuzată de fraudă cu fonduri europene. După o noapte petrecută în arest, vineri dimineața a fost adusă la audieri. Împreună cu Elena Micicoi, la sediul Parchetului European au fost aduse încă 5 persoane cu care aceasta a colaborat. Astăzi, toți ar putea ajunge în față judecătorilor Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă. La intrarea la audieri, Cornelia Elena Micicoi a spus că „nu e nimic întâmplător, s-a făcut când trebuia desemnat premierul. Totul…
Krak
Articolul următor Hantavirus Andes, confirmat pe o navă din Atlantic: 3 morți și tulpină transmisibilă între oameni | Ce trebuie să știe românii Apasă aici pentru a citi