Este suficient să ne raportăm la ultimele materiale distribuite de sindicatele Europol și Sidepol să ne dăm seama că nu mai vorbim despre un conflict de muncă, ci despre o campanie de decredibilizare personală și profesională, unde sindicatul este folosit ca o platformă de execuție publică. Când revendicările clasice (salarii, dotări, logisitică, resurse umane etc) dispar din prim-plan și sunt înlocuite de atacuri sistematice la adresa inspectorului-șef, miza devine una singură: îndepărtarea din funcție a managerului instituției. (vezi Cele mai recente postări ale Europol)
Sindicatul ca instrument de „execuție” publică
Odată cu personalizarea totală a discursului sindicatelor (problema poliției a dobândit un nume și o față, cea a șefului instituției), critica nu mai vizează disfuncționalitățile sistemului, ci trăsăturile de caracter, deciziile punctuale și stilul de conducere al inspectorului-șef. Mesajele publice sunt formulate în termeni duri, adesea la limita linșajului mediatic, sugerând că singura problemă a poliției arădene este persoana din fruntea ei.
Un exemplu – despre cum critica privind disfuncționalitățile sistemului a fost înlocuită cu o critică a deciziilor punctuale – regăsim și în cea mai recentă postare a Sindicatului SIDEPOL – vezi AICI.
Astfel, agenda sindicală reală se diluează. În timp ce polițiștii din stradă sau din birouri se confruntă cu lipsuri cronice, comunicatele și acțiunile sindicaliștilor se concentrează exclusiv pe greșelile (reale sau speculate) ale șefului IPJ. Sindicalismul devine astfel o simplă acoperire legală pentru un război personal.
Mizele din spatele atacului la persoană
La frecvența cu care apar știrile aducătoare de clickuri avându-l ca subiect pe chestorul Dan Stoicănescu, schimbarea de regim instituțional pare principala miză. Un inspector-șef care nu cedează la presiuni sau care deranjează anumite rețele de influență locale devine o țintă. Scopul atacurilor nu este reformarea instituției, ci crearea unui climat de instabilitate care să forțeze Inspectoratul General (IGPR) sau Ministerul să îl revoce ori să îl mute, pentru a face loc unui succesor mai „flexibil”.
Adesea, în spatele liderilor sindicali vizibili (fie că-și dau sau nu seama de asta) se află alți ofițeri cu greutate din interiorul sau exteriorul IPJ Arad, care au fost sancționați, schimbați din funcții sau cărora li s-au refuzat avansări sau diverse beneficii. Sindicatul devine, astfel, nimic altceva decât brațul armat al celor nemulțumiți de rigorile, de stilul managerial sau deciziile inspectorului-șef.
Acest tsunami al atacurilor conturează o strategie de subminare a autorității și am identificat patru elemente ale acestei strategii
Vânătoarea de greșeli – orice incident operativ din județ, orice eroare a unui agent debutant sau orice decizie administrativă de rutină este pusă direct pe seama incompetenței manageriale a inspectorului-șef.
Viralizarea așa-ziselor greșeli – pentru a obține efectul scontat, opinia publică este inflamată de o avalanșă de postări care se mulează perfect pe nemulțumiri individuale ale cetățenilor, inspectorul-șef fiind prezentat ca un personaj draconic, corupt, un bugetar privilegiat din cauza căruia a crescut infracționalitatea în Arad.
Saturarea ministerului cu petiții – strategia include depunerea unui volum uriaș de plângeri și memorii administrative împotriva acestuia sau care au legătură cu deciziile acestuia. Chiar dacă majoritatea se dovedesc nefondate, simplul fapt că inspectorul-șef ar putea fi permanent sub lupă îi șubrezește poziția și îi consumă energia.
Boicotul intern – se creează o stare de nesupunere pasivă în rândul cadrelor influențate de sindicat, transformând aplicarea dispozițiilor legale ale managementului într-un calvar birocratic.
Consecințele transformării sindicatului în „berbec”
Prima dintre consecințe este vulnerabilizarea instituției. Când autoritatea inspectorului-șef este atacată zilnic, întregul lanț de comandă din IPJ Arad slăbește. Subordonații nu mai știu de cine să asculte, iar infractorii profită de o instituție măcinată de lupte interne.
A doua consecință este chiar compromiterea ideii de sindicat. Polițiștii onești, care cotizează sperând că vor fi apărați în fața abuzurilor, realizează că sunt folosiți ca masă de manevră în războiul personal al unor lideri pentru funcții și influență.
A treia, afectarea în mod direct a siguranței publice. Atunci când activitatea sindicală abandonează agenda colectivă și se transformă într-un atac sistematic la adresa inspectorului-șef, factura acestui război de uzură nu este plătită de protagoniști, ci de comunitate. Conflictul personalizat blochează managementul IPJ Arad într-o defensivă birocratică permanentă, lăsând siguranța publică a județului pe plan secund.
A patra, pierderea încrederii comunității în Poliție. Cea mai gravă consecință pe termen lung este degradarea imaginii instituției în ochii arădenilor. Privind de pe margine, spectacolul degradant al unor sindicate care folosesc argumente ad-hominem și al unei conduceri blocate în dispute interne trimite un mesaj periculos: instituția nu mai lucrează pentru cetățean, ci pentru propriile orgolii. Încrederea publică se prăbușește, iar oamenii ajung să creadă că în caz de pericol sunt pe cont propriu.
Cum se traduce această dispută direct în vulnerabilități pentru cetățeni?
În primul rând, printr-un management blocat în defensivă în loc de strategii anticriminalitate. Un inspector-șef care devine ținta unei campanii agresive de decredibilizare personală își consumă resursele logistice și de timp pentru a supraviețui instituțional.
Astfel, prioritățile sale manageriale pot deveni distorsionate – în loc ca ședințele de comandă să fie dedicate hărților de criminalitate, destructurării rețelelor de trafic de migranți (problemă critică în Arad, ca județ de frontieră) sau combaterii traficului de droguri, energia managerială este absorbită de note justificative, răspunsuri la memorii și pregătirea apărării în fața deselor controale interne venite de la superiori.
Mai mult, de teama de a nu furniza „muniție” suplimentară sindicatelor pentru noi atacuri la persoană, managementul poate deveni excesiv de precaut. Deciziile ferme, reformele structurale sau mutările strategice de personal necesare în județ sunt amânate, generând un blocaj administrativ.
În al doilea rând, prin fracturarea lanțului de comandă și indisciplină în rândul subordonaților. Siguranța cetățeanului depinde de o structură militarizată, bazată pe ierarhie clară și respectul autorității. Or, atunci când subordonații văd că șeful instituției este atacat și persiflat constant în spațiul public de către liderii sindicali, autoritatea funcției de inspector-șef se prăbușește și putem asista la refuzul mascat al sarcinilor de serviciu. Unii polițiști, simțindu-se „acoperiți” de umbrela sindicatului, pot adopta o atitudine de nesupunere pasivă sau de rezistență la dispoziții. Acest lucru se traduce direct printr-o prezență mai slabă în stradă, timpi mai mari de reacție la apelurile 112 și o apatie generalizată în soluționarea dosarelor.
În al treilea rând, prin vulnerabilizarea Aradului în fața criminalității transfrontaliere și locale. Județul Arad are o dinamică infracțională complexă din cauza poziției geografice. Contrabanda, migrația ilegală și criminalitatea economică necesită un IPJ extrem de vigilent și o conducere conectată la realitate. Acest conflict deschis, purtat în public nu la nivel instituțional, nu face altceva decât să ofere oportunități rețelelor infracționale: Lumea interlopă și rețelele de criminalitate organizată sesizează imediat slăbiciunea unei instituții măcinate de lupte interne. Când „capul” IPJ este ocupat să se apere de atacuri personale, iar baza este demotivată, confuză sau învrăjbită, vigilența scade, iar infractorii profită de lipsa de coordonare a poliției.
Concluzia este alarmantă
Prin mutarea mizei de la drepturile polițiștilor la capul inspectorului-șef, sindicatele au creat un mediu în care managementul IPJ Arad este forțat să prioritizeze supraviețuirea birocratică în detrimentul siguranței cetățeanului. Din acest meci de orgolii, singurul care pierde zi de zi este cetățeanul de rând. Cetățean care, atunci când cere ajutorul poliției, are anumite așteptări urgente și imediate. Nu vrea să găsească birouri tensionate, polițiști stresați de anchetele interne generate de acest război și un sistem lipsit de direcție.
Și atunci noi, spectatorii acestui război purtat pe rețele sociale, ne întrebăm și dacă sindicatele conștientizează faptul că ele însele contribuie la șubrezirea imaginii institituției, la subminarea autorității acesteia și la explodarea neîncrederii cetățenilor în instituție?
Nu putem decât să sperăm că sindicaliștii, dar și polițiștii la nivel individual, exact ca personajele din Vrăjitorul din Oz, vor descoperi că „Vrăjitorul din Oz al inspectoratului” – șeful instituției, oricare ar fi numele lui – are menirea să fie lider pentru a menține ordinea, deși conduce un aparat administrativ vulnerabil. Magia lui nu stă în puteri supranaturale care să elimine neajunsurile din sistem, ci în abilitatea de a ghida o echipă incompletă, vulnerabilă și învrăjbită, în perioade complicate și cu multe tulburări sociale, pe drumul complicat al legii, convingându-i pe parcurs că au deja resursele necesare pentru a reuși: minte, inimă, curaj. Sau, cum își încheie sindicaliștii postările „Schimbarea suntem noi!”.
