Un război cu miză dincolo de „binele polițiștilor”? | Sindicaliștii vs chestorul Dan Stoicănescu

Un război cu miză dincolo de „binele polițiștilor”? | Sindicaliștii vs chestorul Dan Stoicănescu
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Relația dintre sindicatele din poliție și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad pare că a depășit de mult limitele unor scopuri legitime și s-a transformat într-un conflict deschis, a cărui miză este mai mult decât „binele polițiștilor”. Urmărind de pe margine războiul purtat pe rețelele sociale observăm cum sindicatele folosesc platformele pentru a expune public vulnerabilități din sistem, decizii manageriale controversate sau presupuse abuzuri, în timp ce, conducerea IPJ adoptă o poziție defensivă, aproape lipsită de reacție, transformând dialogul social într-un spectacol mediatic. Acest material nu-și propune promovarea sau apărarea vreuneia dintre tabere, dar își propune o analiză din alt unghi a aceleiași probleme, pentru că adevărul e, întotdeauna, undeva la mijloc. Mai mult, pentru cei care ar putea interpreta acest demers ca pe o frână la acțiunile sindicale sau o decredibilizare a demersurilor lor, precizăm că, deși împărtășim ideile principale ale acestei lupte și promovăm comunicatele de presă cu referire le nemulțumirile din sistem, nu putem să nu criticăm maniera în care se poartă și să nu observăm personalizarea totală a discursului sindicatelor (problema poliției a dobândit un nume și o față, cea a șefului instituției), ceea ce dă impresia că agenda sindicală reală se diluează.

Este suficient să ne raportăm la ultimele materiale distribuite de sindicatele Europol și Sidepol să ne dăm seama că nu mai vorbim despre un conflict de muncă, ci despre o campanie de decredibilizare personală și profesională, unde sindicatul este folosit ca o platformă de execuție publică. Când revendicările clasice (salarii, dotări, logisitică, resurse umane etc) dispar din prim-plan și sunt înlocuite de atacuri sistematice la adresa inspectorului-șef, miza devine una singură: îndepărtarea din funcție a managerului instituției. (vezi Cele mai recente postări ale Europol)

Sindicatul ca instrument de „execuție” publică

Odată cu personalizarea totală a discursului sindicatelor (problema poliției a dobândit un nume și o față, cea a șefului instituției), critica nu mai vizează disfuncționalitățile sistemului, ci trăsăturile de caracter, deciziile punctuale și stilul de conducere al inspectorului-șef. Mesajele publice sunt formulate în termeni duri, adesea la limita linșajului mediatic, sugerând că singura problemă a poliției arădene este persoana din fruntea ei.

Un exemplu – despre cum critica privind disfuncționalitățile sistemului a fost înlocuită cu o critică a deciziilor punctuale – regăsim și în cea mai recentă postare a Sindicatului SIDEPOL – vezi AICI. 

 

Astfel, agenda sindicală reală se diluează. În timp ce polițiștii din stradă sau din birouri se confruntă cu lipsuri cronice, comunicatele și acțiunile sindicaliștilor se concentrează exclusiv pe greșelile (reale sau speculate) ale șefului IPJ. Sindicalismul devine astfel o simplă acoperire legală pentru un război personal.

Mizele din spatele atacului la persoană

La frecvența cu care apar știrile aducătoare de clickuri avându-l ca subiect pe chestorul Dan Stoicănescu, schimbarea de regim instituțional pare principala miză. Un inspector-șef care nu cedează la presiuni sau care deranjează anumite rețele de influență locale devine o țintă. Scopul atacurilor nu este reformarea instituției, ci crearea unui climat de instabilitate care să forțeze Inspectoratul General (IGPR) sau Ministerul să îl revoce ori să îl mute, pentru a face loc unui succesor mai „flexibil”.

Adesea, în spatele liderilor sindicali vizibili (fie că-și dau sau nu seama de asta) se află alți ofițeri cu greutate din interiorul sau exteriorul IPJ Arad, care au fost sancționați, schimbați din funcții sau cărora li s-au refuzat avansări sau diverse beneficii. Sindicatul devine, astfel, nimic altceva decât brațul armat al celor nemulțumiți de rigorile, de stilul managerial sau deciziile inspectorului-șef.

Acest tsunami al atacurilor conturează o strategie de subminare a autorității și am identificat patru elemente ale acestei strategii

Vânătoarea de greșeli – orice incident operativ din județ, orice eroare a unui agent debutant sau orice decizie administrativă de rutină este pusă direct pe seama incompetenței manageriale a inspectorului-șef.

Viralizarea așa-ziselor greșeli – pentru a obține efectul scontat, opinia publică este inflamată de o avalanșă de postări care se mulează perfect pe nemulțumiri individuale ale cetățenilor, inspectorul-șef fiind prezentat ca un personaj draconic, corupt, un bugetar privilegiat din cauza căruia a crescut infracționalitatea în Arad.

Saturarea ministerului cu petiții – strategia include depunerea unui volum uriaș de plângeri și memorii administrative împotriva acestuia sau care au legătură cu deciziile acestuia. Chiar dacă majoritatea se dovedesc nefondate, simplul fapt că inspectorul-șef ar putea fi permanent sub lupă îi șubrezește poziția și îi consumă energia.

Boicotul intern – se creează o stare de nesupunere pasivă în rândul cadrelor influențate de sindicat, transformând aplicarea dispozițiilor legale ale managementului într-un calvar birocratic.

Consecințele transformării sindicatului în „berbec” 

Prima dintre consecințe este vulnerabilizarea instituției. Când autoritatea inspectorului-șef este atacată zilnic, întregul lanț de comandă din IPJ Arad slăbește. Subordonații nu mai știu de cine să asculte, iar infractorii profită de o instituție măcinată de lupte interne.

A doua consecință este chiar compromiterea ideii de sindicat. Polițiștii onești, care cotizează sperând că vor fi apărați în fața abuzurilor, realizează că sunt folosiți ca masă de manevră în războiul personal al unor lideri pentru funcții și influență.

A treia, afectarea în mod direct a siguranței publice. Atunci când activitatea sindicală abandonează agenda colectivă și se transformă într-un atac sistematic la adresa inspectorului-șef, factura acestui război de uzură nu este plătită de protagoniști, ci de comunitate. Conflictul personalizat blochează managementul IPJ Arad într-o defensivă birocratică permanentă, lăsând siguranța publică a județului pe plan secund.

A patra, pierderea încrederii comunității în Poliție. Cea mai gravă consecință pe termen lung este degradarea imaginii instituției în ochii arădenilor. Privind de pe margine, spectacolul degradant al unor sindicate care folosesc argumente ad-hominem și al unei conduceri blocate în dispute interne trimite un mesaj periculos: instituția nu mai lucrează pentru cetățean, ci pentru propriile orgolii. Încrederea publică se prăbușește, iar oamenii ajung să creadă că în caz de pericol sunt pe cont propriu.

Cum se traduce această dispută direct în vulnerabilități pentru cetățeni?

În primul rând,  printr-un management blocat în defensivă în loc de strategii anticriminalitate. Un inspector-șef care devine ținta unei campanii agresive de decredibilizare personală își consumă resursele logistice și de timp pentru a supraviețui instituțional.

Astfel, prioritățile sale manageriale pot deveni distorsionate – în loc ca ședințele de comandă să fie dedicate hărților de criminalitate, destructurării rețelelor de trafic de migranți (problemă critică în Arad, ca județ de frontieră) sau combaterii traficului de droguri, energia managerială este absorbită de note justificative, răspunsuri la memorii și pregătirea apărării în fața deselor controale interne venite de la superiori.

Mai mult, de teama de a nu furniza „muniție” suplimentară sindicatelor pentru noi atacuri la persoană, managementul poate deveni excesiv de precaut. Deciziile ferme, reformele structurale sau mutările strategice de personal necesare în județ sunt amânate, generând un blocaj administrativ.

În al doilea rând, prin fracturarea lanțului de comandă și indisciplină în rândul subordonaților.  Siguranța cetățeanului depinde de o structură militarizată, bazată pe ierarhie clară și respectul autorității. Or, atunci când subordonații văd că șeful instituției este atacat și persiflat constant în spațiul public de către liderii sindicali, autoritatea funcției de inspector-șef se prăbușește și putem asista la refuzul mascat al sarcinilor de serviciu. Unii polițiști, simțindu-se „acoperiți” de umbrela sindicatului, pot adopta o atitudine de nesupunere pasivă sau de rezistență la dispoziții. Acest lucru se traduce direct printr-o prezență mai slabă în stradă, timpi mai mari de reacție la apelurile 112 și o apatie generalizată în soluționarea dosarelor.

În al treilea rând, prin vulnerabilizarea Aradului în fața criminalității transfrontaliere și locale. Județul Arad are o dinamică infracțională complexă din cauza poziției geografice. Contrabanda, migrația ilegală și criminalitatea economică necesită un IPJ extrem de vigilent și o conducere conectată la realitate. Acest conflict deschis, purtat în public nu la nivel instituțional, nu face altceva decât să ofere oportunități rețelelor infracționale: Lumea interlopă și rețelele de criminalitate organizată sesizează imediat slăbiciunea unei instituții măcinate de lupte interne. Când „capul” IPJ este ocupat să se apere de atacuri personale, iar baza este demotivată, confuză sau învrăjbită, vigilența scade, iar infractorii profită de lipsa de coordonare a poliției.

Concluzia este alarmantă

Prin mutarea mizei de la drepturile polițiștilor la capul inspectorului-șef, sindicatele au creat un mediu în care managementul IPJ Arad este forțat să prioritizeze supraviețuirea birocratică în detrimentul siguranței cetățeanului. Din acest meci de orgolii, singurul care pierde zi de zi este cetățeanul de rând. Cetățean care, atunci când cere ajutorul poliției, are anumite așteptări urgente și imediate. Nu vrea să găsească birouri tensionate, polițiști stresați de anchetele interne generate de acest război și un sistem lipsit de direcție.

Și atunci noi, spectatorii acestui război purtat pe rețele sociale, ne întrebăm și dacă sindicatele conștientizează faptul că ele însele contribuie la șubrezirea imaginii institituției, la subminarea autorității acesteia și la explodarea neîncrederii cetățenilor în instituție?

Nu putem decât să sperăm că sindicaliștii, dar și polițiștii la nivel individual, exact ca personajele din Vrăjitorul din Oz, vor descoperi că „Vrăjitorul din Oz al inspectoratului” – șeful instituției, oricare ar fi numele lui –  are menirea să fie lider pentru a menține ordinea, deși conduce un aparat administrativ vulnerabil. Magia lui nu stă în puteri supranaturale care să elimine neajunsurile din sistem, ci în abilitatea de a ghida o echipă incompletă, vulnerabilă și învrăjbită, în perioade complicate și cu multe tulburări sociale, pe drumul complicat al legii, convingându-i pe parcurs că au deja resursele necesare pentru a reuși: minte, inimă, curaj. Sau, cum își încheie sindicaliștii postările „Schimbarea suntem noi!”.



 

Categorie: Opinii
Etichete: chestor Dan Stoicănescu, IPJ Arad, Sidicatul polițiștilor SIDEPOL, Sindicatul EUROPOL
Distribuie:
Articolul anterior
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil | Credința satului românesc în ocrotirea divină, în familie și în rosturile vieții de odinioară 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 1 Atac armat în centrul Cracoviei | Nouă morți: părinții și sora atacatorului, găsiți morți acasă. Doliu național în Polonia

0
Atac armat în centrul Cracoviei, actualizare 8 noiembrie, 15:10: bilanțul a crescut la nouă morți. Pe lângă cele șase persoane ucise în Piața Centrală, poliția a găsit în apartamentul familiei atacatorului, din Ostrowiec Świętokrzyski, corpurile tatălui său, ale mamei și ale surorii sale. Suspectul, Michał O., un polonez de 24 de ani, fără antecedente penale, este în stare critică după mai multe operații. Procurorii au încadrat atacul de la Cracovia drept infracțiune teroristă, pedepsită cu detențiune pe viață. Președintele Karol Nawrocki a decretat doliu național pe 8 și 9 noiembrie. Anchetatorii pornesc de la ipoteza că atacatorul și-a ucis familia…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Agresori, hărțuitori și beți la volan

0
Violență domestică Polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre o posibilă încălcare a unui ordin de protecție, într-un imobil din zona P-ța UTA. Patrula ajunsă la fața locului a stabilit că, în dimineața de 7 noiembrie 2026, în jurul orei 5:00, un tânăr de 20 de ani, din Arad, fiind sub influența alcoolului, ar fi răvășit locuința fostei sale iubite, pe care ar fi lovit-o. Totodată, acesta a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Arad, prin care îi era interzis să se apropie de victimă. ​În baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore. ​Polițiștii…

Cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026, la UAV

0
În perioada 5–7 noiembrie, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026. Ediția din acest an se desfășoară în contextul aniversării a 35 de ani de la înființarea, sub această denumire, a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Pentru instituția arădeană, conferința reprezintă și un prilej de a reuni parteneri academici din țară și din străinătate, în jurul unor teme de cercetare din domenii diferite. Deschiderea oficială a avut loc joi, în Sala de Conferințe a Complexului M, în prezența unor reprezentanți ai mediului academic, ai administrației publice…

Incendiu la o locuință, în zona Balastierei Micălaca

0
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineața la o locuință din municipiul Arad, în zona Balastierei Micălaca. Flăcările s-au manifestat prin ardere generalizată atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul casei, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, autoscara, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din fericire, pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite și nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor, s-a stabilit că probabila cauză a producerii incendiului au fost scânteile sau jarul…

STUDIU ISJ Arad a publicat analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat | Promovabilitate în scădere la BAC, diferențe tot mai mari între urban și rural, rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice | 22 de măsuri propuse, pe 4 direcții

0
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Arad a transmis vineri sinteza studiului privind rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Înainte de a fi făcut public, Studiul a fost discutat cu directorii unităților de învăţământ în şedinţele din septembrie și din 5 noiembrie 2026. Principala concluzie: rezultatul unui elev la Bacalaureat este strâns legat de rezultatul lui la Evaluarea Naţională, cu patru ani înainte. Elevii care au avut la EN media peste 5 au promovat BAC-ul în proporţie de 81-86%; cei cu media sub 5, în proporţie de 17-23%. De aceea, rata de promovare la BAC a unui liceu sau…

VIDEO Intervenție de urgență pentru salvarea unei tinere care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu

1 comentariu
Intervenție de urgență, vineri la orele amiezii, pentru salvarea unei persoane care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din cartierul rezidențial Ared, zona Afi din municipiu. Este vorba despre o tânără, cetățean străin și soția unui fotbalist de la UTA. Aceasta a fost imobilizată și preluată de echipajele medicale, după ce un pompier și un polițist local aflat în timpul liber au reușit să ajungă în acel balcon. Deocamdată nu se cunosc motivele care au determinat-o pe tânără să recurgă la acest gest. ARED-R38 (2)ARED-R38 (1) Editare ulterioară 1 | „Serviciul de Ambulanță Județean…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Mandat de executare a pedepsei închisorii, hoț de scule la Fiscuț, adolescent de 17 ani beat la volan pe „Luchian”, adolescent de 15 ani fără permis – cu motorul pe „Șezătoarei”, 120 de participanți la trafic amendați

0
Mandat de executare a pedepsei închisorii Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 39 de ani, din Felnac, pe numele căruia, magistrații Curții de Apel Timișoara au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de un an, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea încarcerării. Bănuit de furt, identificat de polițiștii din Șagu Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au identificat un bărbat de 27 de ani, din Fiscut, care, în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026, prin forțarea unui geam, ar fi…

Polițistul pensionar Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului

6 comentarii
Fostul polițist Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Arad la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, după ce, conform procurorilor, ar fi divulgat informații confidențiale despre perchezițiile care urmau să fie efectuate la domiciliul unui bărbat cercetat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. În schimbul informațiilor, Fabian Ciucu a primit 5.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei Arad a fost dată joi, 5 noiembrie, și nu este definitivă. „Așteptăm motivarea hotărârii și vom uza de căile de atac prevăzute de lege.” – ne-a declarat Roxana Simona Momeu,…

Universitatea de Vest din Timișoara invită elevii să participe la cursuri deschise din cadrul programelor de studii universitare de licență

0
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a lansat o nouă ediție a programului „Cursuri deschise pentru elevi”, prin care le oferă tinerilor din învățământul preuniversitar oportunitatea de a participa la cursuri universitare obișnuite și de a descoperi, direct, experiența academică. Facultățile UVT oferă elevilor posibilitatea de a participa, în calitate de auditori, la cursuri desfășurate în mod curent la discipline din planurile de învățământ ale programelor de studii universitare de licență organizate de universitate, alături de cadre didactice universitare și studenți. Prin participarea la aceste activități didactice, elevii pot observa modul de desfășurare al unui curs universitar, pot intra în…

Universitățile de stat, invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare | Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării

0
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Olimpiadele pot să devină punți între școală și universitate”. Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care, la rândul său, a transmis-o către universitățile de stat din țară, invitându-le să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2026-2027.  Foto: Marilen Pirtea_rector UVT „Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade naționale sau internaționale, universitățile pot să devină punți între școală și universitate, oferind parteneriate pentru organizarea olimpiadelor și pentru pregătirea loturilor olimpice”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr.…

Actualizare 1 Zeci de percheziții în județul Arad, în a cincea zi a Operațiunii Jupiter

0
ACTUALIZARE 1, ora 12.00 | 60 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad. Activitățile s-au desfășurat în localitățile Lipova, Pâncota, Sântana, Chișineu-Criș, Ineu, Sebiș, Gurahonț, Secusigiu, Vinga, Șeitin, Șiria, Vladimirescu, Fântânele și municipiul Arad. WhatsApp Video 2026-11-06 at 12.01.09 „În cadul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, au pus în executare 60 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad. Activitățile s-au desfășurat în localitățile…

Operațiunea Jupiter a lovit balastierele ilegale ale familiei Cîrja | 14 percheziții în județele Arad și Cluj, vizând extracția ilegală de balast din râul Crișul Alb

0
14 percheziții au avut loc joi dimineața în județul Arad, la societăți comerciale care se ocupă cu exploatarea agregatelor minerale. Conform IPJ Arad, polițiștii au pus în executare cele 14 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul Operațiunii Jupiter, și au avut loc în localitățile Ineu, Bocsig, Galșa, Chișineu-Criș, dar și în municipiul Cluj-Napoca. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, vizați fiind soții Jean și Katalin Cîrja și firma SC INVENT TRUST SRL pe care aceștia o dețin și care…
Bodyguard Elite
Articolul anterior Atac armat în centrul Cracoviei | Nouă morți: părinții și sora atacatorului, găsiți morți acasă. Doliu național în Polonia Apasă aici pentru a citi
Secret Link