Un polițist din Ploiești este acuzat de viol, iar superiorii săi sunt implicați în presupusă acoperire a faptei

masina de politi
Distribuie:

Un incident grav zguduie comunitatea din Ploiești, unde un polițist este acuzat de viol de către o femeie, care susține că a fost abuzată sexual de acesta. Mai mult, femeia afirmă că atunci când a încercat să depună plângere împotriva ofițerului, superiorii acestuia au refuzat să o primească.


Conform relatărilor femeia ar fi fost violată la domiciliul polițistului, după ce anterior fusese la secția de poliție pentru a depune o plângere împotriva unei alte persoane, care o înșelase cu o sumă de bani.

Reacția oficială a IPJ Prahova nu s-a lăsat așteptată, aceștia anunțând declanșarea unei anchete interne în acest caz delicat. „Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a dispus declanșarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoștință despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situația de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecință”, comunică IPJ Prahova.

În plus, se menționează că un dosar penal a fost deschis la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru cercetarea infracțiunii de viol.

Sursa: Știrile ProTV


 

Categorie: Național
Etichete: IPJ Ploiești, politie, politisti
Distribuie:
Articolul anterior
Campanie-concurs la UVVG: „Un zâmbet pentru fiecare”
Articolul următor
Cartea-omagiu „SONG, un cântec amuțit” de Luminița Velciu, lansată la Biblioteca Județeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

world cup 2026

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 6

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 6, 17-21 iunie Miercuri 17 iunie 2026, ora: 20,00, „Huston Stadium”, temperatura: 28°C, spectatori: 68.777. Grupa K: PORTUGALIA – CONGO 1-1 (1-1)…
caseta cu rezultate 1

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 5

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 5, 15-17 iunie Luni 15 iunie 2026, ora: 19,00, „Atlanta Stadium”, temperatura: 26°C, spectatori: 67.640.  Grupa H: SPANIA – CAPUL VERDE 0-0…
world cup 2026

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 4

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 4, 14-15 iunie Duminică 14 iunie 2026, ora: 20,00, „Houston Stadium”, temperatura: 28°C, spectatori: 68.021 Grupa E: GERMANIA – CURACAO 7-1 (3-1)…
fotbal dincolo de gârlă

FOTBAL DINCOLO DE GÂRLĂ | 2

Episodul 2: Hai, c-o-nceput balamucul!  Joi după știri, mi-am luat locul lejer în fotoliu, am ridicat screenul la laptop și am început să notez. Caz fericit cu munca în direct,…