Înainte să mă apuc să scriu acest articol, planificat să fie o părere personală în urma celor trei zile de festival, am dat de un articol din presa locală prin care se comentează conceptul de AOA, sub forma cea mai simplă de redactare de șobolan de redacție: „hai să scriem despre un festival cu muzică și artiști despre care nu știm nimic!”
Bă, nu țin eu prea mult la regulamentele și teoriile jurnalistice, dar din câte știu, reportajul nu a devenit articol de opinie. Reportajul necesită mișcarea fundului de pe scaunul de birou și deplasarea acestuia pe teren, la subiectul despre care urmează să scrii. Asta, plus un pic de cultură generală în domeniul despre care urmează să scrii (general valabil, la orice subiect).
Dar meh, cine se mai gândește la stilurile jurnalistice și la transmiterea părerilor în mod corect și informat pe subiect. Politizăm subiectele că dă bine. Bine, si proiectul în sine e politizat, dar detalii.
Totuși, să lăsăm subiectele politice de-o parte și hai să vedem cum a fost la AOA 2023, totul văzut prin ochii cuiva care a stat un total de 34 de ore în cadrul festivalului, timp de trei zile.
Pornim de la faptul că artiștii au fost anunțați cu o lună înaintea evenimentului, lucru care arată clar că booking-ul a fost întârziat și clar acest lucru a avut repercusiuni în ceea ce privește vânzările biletelor. Totuși, este deja o obișnuință ca artiștii să fie anunțați mult mai târziu decât încazul altor festivale.
De acum încolo va fi cam una caldă, una rece.
Un lucru inedit din anul acesta a fost prezența a mai mulți DJ locali nu doar naționali, incluși în program în diverse momente ale festivalului. Fie ei cu experiență de zeci de ani, sau de un și an și jumate, cu toții au demonstrat că-și merită locul acolo. Partea rece a informației este tratamentul preferențial pentru unii dintre DJ, majoritatea fiind pentru prima dată pe scena AOA, dar oferidu-le posibiliatea de a mixa în fața mai multor oameni (exemplu: Mike Kross, DJ Sebuh), față de Didi, Alex Ungur, Sasu, Redd Daniel și chiar NAlin (care are experiență probabil mai mare decât toți la un loc), cărora li s-au oferit orele de început ale festivalului. Acum, motivele nu le cunosc și nici nu o să speculez, doar expun faptele așa cum au fost.
Un alt aspect bun al festivalului, deși va părea controversat pentru unii, a fost nișarea acestuia și pe partea de muzică trap. Bun, personal nu este un stil pe care îl ascult zilnic, însă cunosc potențialul lui Ian, Oscar și mai ales Nane (care face parte din industria rap de cel puțin 10 ani). Organizatorii au făcut mișcarea potrivită pentru a atrage tinerii din Arad. Vrem sau nu să acceptăm asta, este regula de bază de cerere și ofertă, în urma căreia rezultă vânzare de bilete. Pe de altă parte, sunt artiști în vogă, dar pe care publicul „mai adult” nu îl agrează. Însă nu îi poți împăca chiar pe toți cu orice, nu?
O altă nișare, în încercarea de a mulțumi cât se poate de multe stiluri a fost aducerea mai multor trupe rock, atât locale – Ribozom (Arad) sau R.U.A. și Dragoș Moldovan (Timișoara) – cât și nume mai mari precum Vama. Pălăria jos pentru toate trupele, care chiar au făcut o treabă bună.
La nivel organizațional, s-a dat chix…
Sincer, nu vreau să mă mai lungesc și concluzionez prin a spune că la nivel organizațional, s-a dat chix, însă, pentru nivelul de „nebunie” din organizare, festivalul a ieșit de 10 ori mai bine decât era de așteptat. Cu artiști anunțați cu o lună mai devreme, agitație și urlete prin backstage, failuri la nivelul controlului backstage (rezolvate ulterior), situații imprevizibile (lipsa lui Ian), totuși, a ieșit ok.
Atmosfera a fost bună datorită artiștilor, deși, pentru o critică finală, slab line-up, și nu, nu mă refer la cei locali.
