„Șoimii Lipova” și-au deschis aripile spre baraj

șoimii lipova” și-au deschis aripile
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Șoimii Lipova este campioana sezonului fotbalistic 2016 -2017. Gruparea a învins în ultima rundă a sezonului tocmai formația din localitatea vecină, Păulișana Păuliș. În fața a puțini spectatori, pe o caldură toridă, pe suprafața sintetică Șega, unde gazdele își joacă meciurile de pe teren propriu, emoțiile s-au risipit încă din minutul 5. În cazul unui pas greșit al gazdelor, gruparea din Chișineu Criș ar fi ajuns în postura de campioană, aceasta fiind campioana de toamnă! Scorul de azi ne scutește de cronică, remarcăm totuși că gruparea din Păuliș este una tânără ce nu era cotată cu șanse în această ligă. Excepție  de reținut, portarul Ionel Dulhaz, care la 43 de ani și cu o carieră în spate în diferite eșaloane, nu a pus mănușile în cui!

La finalul meciului, scor 7- 1, (4 – 0), a urmat hora bucuriei. La Criș se înscria cam în aceleași minute cel puțin în prima parte, dar numele campioanei se contura pe arena Șega.

În urmă cu câțiva ani la Lipova se reînființa Șoimii, sau Strungul așa cum a mai fost ea denumită cu ani în urmă, dar o echipă cu tradiție în fotbalul arădean. Renăscuți din nimic, Șoimii au promovat an de an până când au ajuns să bată la porțile promovării în liga a treia din România. Și a curs multă șampanie imediat după ultimul fluier al arbitrului și nelipsita horă a bucuriei.

Premierea a fost făcută de către Adrian Lucaci, președintele AJF, însoțit de Vasile Rad observatorul jocului. Au arbitrat Radu Bîtea, Emil Arsa, Remus Naghi

Dar să dăm cezarului ce e al cezarului, lotul de jucători, în ordinea efectuării premierii: Cătălin Bujor, Florin, Trifoi (portari) – Marius Blăguescu, Emanuel Pantea,  Robert, Ally Tombaye Kalvin, Mădălin Tomiță,  Marcel Bercu, Ioan  Pascu, Adrian Piț, Robert Kocsis, Simion Andrei, Paul Cotoc, Gherghel Iosif, Attila Bier, Sergiu Popa, Vlad Filimon, Andrei Vasinc, Gheorghe Orza, Kevin Tabalka, Alexandru Tomuț.

Primar Mircea Jichici

Staff tehnic:

Radu Pop – Președinte

Antrenor Principal, Flavius Sabău

Antrenor secund, Claudiu Trif

Asistent medical Alina Trif

Categorie: Sport
Etichete: Lipova, Mircea Jichici, Șoimii Lipova
Distribuie:
Articolul anterior
Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș – cap la cap în prima ligă a județului la fotbal
Articolul următor
[ACTUALIZARE] BOGDAN MARIȘCA este câștigătorul Raliului Aradului Kia [FOTO]

2 comentarii. Leave new

  • Ceea ce voi scrie vreau sa o luati ca o gluma . Am sa pretind un miel asa cum se procedează când votezi pe cineva . Numele meu este Radu Pop nu Radu Bob. Dar puteti sa-mi spuneti oricum doriti atat timp cat echipa prezidată de mine rămâne tot acolo sus pe primul loc . O duminică superba sa aveti

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Amenzi pentru „dosarul cu șină” | Senatul a adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice

0
În Senat a fost adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei. Proiectul legislativ adoptat de către senatori va fi transmis pentru vot final în Camera Deputaților. „Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului! Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali…

Arad MTB Trophy și Together Run Arad – două evenimente de succes care au adus împreună sute de participanți și numeroase familii

0
Asociația ACS Sport Competition a încheiat cu succes organizarea a două evenimente sportive importante pentru județul Arad: cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy, desfășurată pe 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, și prima ediție Together Run Arad, organizată pe 10 octombrie 2026, în municipiul Arad. Două weekenduri consecutive, sute de participanți, foarte mulți copii și o atmosferă deosebită  Dincolo de rezultatele sportive și de buna desfășurare a competițiilor, cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost participarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a familiilor, într-un număr mult peste așteptările inițiale. Acest lucru a transformat…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Salon Marem
Articolul următor [ACTUALIZARE] BOGDAN MARIȘCA este câștigătorul Raliului Aradului Kia [FOTO] Apasă aici pentru a citi
Secret Link