Sonia Ichim, Alexandra Bock și Maria Moț – cele trei grații ale CSM Arad clasate în topul celor mai valoroase gimnaste din 2016

csm arad gimnaste
Distribuie:

 

Federația Română  de Gimnastică Ritmică (conform regulamentului tehnic intern şi a hotărârii Comitetului Executiv) și-a alcătuit clasamentul celor mai valoroase gimnaste ținând cont de rezultatele obținute în anul 2016. Trei dintre acestea sunt fetele de la CSM Arad, pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova.  Este vorba despre Sonia Ichim, Alexandra Bock și Maria Moț.

Sonia Ichim a cucerit, la categoria junioare, şase medalii la Naţionale, trei de aur şi trei de argint, fiind şi câştigătoare, în acest an a Cupei României.

Sonia a cucerit titlul naţional la exerciţiile cu măciuci şi panglică, dar şi la individual compus, în vreme ce la cerc, minge şi coardă a urcat pe a doua treaptă a podiumului. Sonia a mai cucerit aurul şi cu echipa de la CSM Arad, alături de Evelin Ilyes şi Aliona Gribovan, depăşind CSM Ploieşti şi LPS Baia Mare.

În primul an de seniorat, Alexandra Bock s-a autodepăşit, obţinând trei medalii de bronz la Naţionale şi un argint cu echipa.

Aceasta a luat medalii la exerciţiile cu cercul şi mingea, dar şi la individual compus, clasându-se în urma olimpicei Ana Luiza Filiorianu (Olimpia Bucureşti) şi Andreei Verdeş (CSS Iaşi). De asemenea, Alexandra Bock ( alături dei Vanessa Kling) a adus CSM-ului arădean argintul în concursul pe echipe al senioarelor. Alexandra Bock s-a clasat pe locul patru în finalele de la măciuci şi panglică.

Maria Moț  s-a clasat pe locul 2, la categoria a IV-a (junioare mici) în Cupa României.

Clasamentul FRGR al celor mai valoroase gimnaste în 2016

 I. Ana Luiza Filiorianu – CS Olimpia Bucureşti

II.Verdeş Andreea – CSS Anghel Saligny Iaşi

III. Ichim Sonia – CSM Arad

IV.Mailat Denisa – CS Olimpia Bucureşti

V.David Alice – CS Olimpia Bucureşti

VI.Stoian Denisa – CSM Ploieşti

VII. Aniţei Laura – CSS Anghel Saligny Iaşi

VIII. Ciocîrlan Miruna- CSM Ploieşti

IX. Bock Alexandra – CSM Arad

X. Mezei Ana – CS UNEFS Bucureşti

Moţ Maria – CSM Arad

 

FOTO: CSM Arad

 

Categorie: Sport
Etichete: Alexandra Bock, csm arad, gimnastica ritmica, Maria Moț, Sonia Ichim
Distribuie:
Articolul anterior
Cristina Moise, tânăr designer arădean rezident în SUA: „Simt că românii au un talent nativ de a ști cum să se îmbrace”
Articolul următor
[ACTUALIZARE 2] „Explozii prin antipatie” în CAZUL NADĂȘ: Curtea de Apel Timișoara a desființat actele de moștenire ale familiei Colțeu, notarul Adrian Vlai face acuze grele la adresa procurorului DNA Lucian Dolcu, iar la Ineu s-a lăsat cu tentativă de omor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie