în județul arad

În județul Arad, depozitările ilegale de deșeuri sunt de neoprit

Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Arad au luat județul la control pe tema depozitărilor ilegale de deșeuri, depozitări care se realizează în special pe terenuri aparținând unităților administrativ-teritoriale (UAT-uri). În această săptămână, au fost descoperite depozitări ilegale pe hectare întregi de teren aparținând comunelor Apateu și Vladimirescu. Fenomenul pare că este de nestăpânit, în ciuda sancțiunilor tot mai consistente aplicate în ultimele luni (amenzi mari, confiscare autovehicule cu care se face transportul etc). Cine este de vină, ce măsuri s-ar mai putea implementa, ce autorități nu-și fac treaba, unde este și cum a fost implementat la nivelul…
0
arad | accident mortal între

ARAD | Accident mortal între localitățile Apateu și Satu Nou

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul 5:50, pe drumul județean 794 între localitățile Apateu și Satu Nou. Din nefericire, un tânăr de 22 de ani din Mişca a decedat. „Din cercetările efectuate la fața locului, a reieșit că un tânăr de 22 de ani, din Mişca, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma accidentului, conducătorul autovehiculului a decedat. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.” – a informat IPJ Arad.  
0
Nordul județului Arad va fi mult mai accesibil și prezentabil după ce 67 de kilometri de drumuri și un pod important vor fi finalizate

Nordul județului Arad va fi mult mai accesibil și prezentabil după ce 67 de kilometri de drumuri și un pod important vor fi finalizate

Consiliul Județean Arad a invitat marți, 26 august, jurnaliștii din presa locală la Șicula, Cermei și Șepreuș – trei dintre comunele cu un ritm de dezvoltare merituos, dar care, din cauza stării dezastruoase a drumurilor de acces, suferă de „complexul izolării”. Podul de la Șicula care duce spre Cermei este poate cel mai notoriu dintre exemplele pe care le invocă orice cunoscător al stării de fapt… una care persistă de vreo 4 decenii și pentru repararea căruia n-au fost găsite, până acum, resurse bugetare. Am filmat de sus geografia locului, astfel încât și cei mai puțin familiarizați cu cartografia…
4 comentarii
vizită maraton a ministrului agriculturii

Vizită maraton a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în județul Arad

Mihai Fifor: „Aradul a câștigat un mare prieten prin vizita maraton a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în județul nostru” Am fost joi deosebit de onorați de vizita ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în județul Arad. O vizită specială, zic eu, pentru că, de această dată, ministrul Barbu și-a dorit o platformă pentru dialog cu micii fermieri, aceia care cu pasiune și dăruire pun mâncare pe mesele oamenilor din Arad. Pilu, Socodor, Chișineu Criș, Apateu, Șicula, Seleuș, Livada, Vinga, Secusigiu, Semlac, Șeitin… un adevărat maraton, nu doar o vizită formala, un efort extraordinar de a stabili un dialog sincer și cald…
0
tâlhărie din sărăcie

Un bărbat de 60 de ani din Apateu a fost reținut 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție

Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție  La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 60 de ani, din Apateu, pe numele căruia, magistrații Judecătoriei Chișineu-Criș au emis la data de 12 ianuarie a.c., un ordin de protecție pentru 30 de zile. Bărbatul a fost depistat la locuința fostei sale soții, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție.   Biroul…
0
doi bărbați din șicula

Un bărbat din Apateu a intrat cu forța în locuința fostei soții și a bătut-o

Un bărbat din Apateu a intrat cu forța în locuința fostei soții și a bătut-o. Bărbatul de 60 de ani a fost reținut de polițiști și s-a ales cu ordin de protecție. Acesta este cercetat pentru violență în familie și violare de domiciliu. [COMUNICAT DE PRESĂ]  Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș cercetează un bărbat de 60 de ani, din Apateu, care, la data de 3 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în locuința fostei soții, unde ar fi agresat-o fizic. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul a…
0
efectele codului roșu în municipiu

[ACTUALIZARE] Efectele Codului Roșu în municipiu și-n județ

[ACTUALIZARE] Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice din seara de vineri, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în municipiul Arad pentru: degajarea unui copac căzut pe șosea, Strada Cărămidarilor; degajarea unui copac căzut pe șosea, strada Tudor Vladimirescu; degajarea unui copac căzut peste două autoturisme parcate, Splaiul General Gheorghe Magheru Pentru gestionarea situațiilor de urgență, în urma cărora au rezultat strict pagube materiale, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de intervenție și o autospecială de descarcerare, încadrate cu 7 salvatori. În județ, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii au fost solicitați să…
0
o rețea de cerșetori romi

O rețea de cerșetori romi din APATEU, formată din femei și copii, a fost destructurată de Brigada pentru Protecţia Familiei și procurorii din Bobigny (Franța). Femeile cerșeau deghizate în port musulman, iar în perioada Ramadanului făceau 500 de euro pe zi

O reţea de cerşetori din România, majoritatea emigrați din comuna Apateu, județul Arad, a fost destructurată în Franţa, de Brigada pentru Protecţia Familiei, Procuratură și Poliţie. Gruparea era formată din femei şi copii și opera în intersecţiile oraşelor de pe Sena, respectiv în faţa unor moschei. Polițiștii de la Comisariatul Aulnay-sous-Bois (Foto principal – AFP) au documentat că femeile, deghizate în musulmane, făceau până la 500 de euro pe zi.
0
comuna apateu continuă să-și polueze

Comuna Apateu continuă să-și polueze singură inclusiv ARIILE PROTEJATE!

  Nesimțirea colectivă de la Apateu continuă: alte gunoaie aruncate și în zona Ariei Protejate „Câmpia Cermeiului” și… nimeni nu poate face nimic! Se pare că doar amenzile (în cazul fericit în care pot fi identificate persoanele) nu sunt suficiente pentru a corecta / stopa comportamentul unor semeni de-ai noștri în ceea ce privește aruncarea tuturor tipurilor de deșeuri pe unde-i taie capul. Asemenea fapte se produc atunci când lipsa de educație se suprapune peste incapacitatea autorităților de a gestiona problema colectării deșeurilor astfel încât să nu existe nici motive, nici „portițe” pentru asemenea gesturi și, mai mult, atunci…
0
apateu: mii de suine depistate

APATEU: MII de SUINE depistate cu Pestă porcină africană sunt INCINERATE în această zi de duminică. SMITHFIELD a făcut economii, închiriind CINCI INCINERATOARE MOBILE și folosind combustibil în exces

  Mii de porci, depistați cu P.P.A. – conform comunicatului de presă ascociat, în care Direcția Sanitar-Veterinară Arad arată că „în data de 01.04.2021, la efectivul de porci din exploatația comercială S.C. SMITHFIELD ROMÂNIA S.R.l. – ferma Satu Nou din localitatea Satu Nou, comuna Mișca, Jud. Arad, s-a confirmat boala pestă porcină africană”– sunt incinerați chiar în aceste momente în condiții (cel puțin după părerea localnicilor) improprii, în extravilanul comunei Apateu. Conform surselor noastre (primarul nu ne răspunde la telefon), cei de la Smithfield au închiriat 5 incineratoare mobile, în dotare având încă două, autorizate chiar în respectiva localitate, dar…
0
garda de mediu a fost

Garda de Mediu a fost la Apateu și a dispus salubrizarea zonei până în data de 01.04.2021. În cazul nerespectării măsurilor dispuse se va aplica amendă

  [COMUNICAT DE PRESĂ] O echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad, în urma unei sesizări și apariției în presa locala a unui articol privind existența unor depozitări neautorizate în UAT Apateu, s-au deplasat în data de 16.03.2021 în locurile menționate. Au fost identificate 2 (două) terenuri, unul dintre ele fiind verificat și în cursul anului 2020. Pe primul amplasament, într-o fostă groapă de împrumut (groapa rezultată în urma excavării și folosirii pământului la alte proiecte edilitare) au fost abandonate deșeuri de plastic aprox.1,5 mc, 4 anvelope uzate și deșeuri vegetale circa 5 mc. Pe cel…
0
primarul din apateu are

Primarul din Apateu are un DREPT LA REPLICĂ menit să clarifice… știrile despre INUNDAȚII și LIBERTATEA de OPINIE

  [COMUNICAT DE PRESĂ] PRIMARUL COMUNEI APATEU, Aurel Bondor Către, CRITIC ARAD MEDIA S.R.L.-denumit în continuare CRITIC ARAD Ca urmare a articolului publicat în data de 19.08.2020, consider că libertatea de exprimare a prejudiciat onoarea, demnitatea, viața personală sau dreptul la propria imagine, normă dispusă în Constituție la art.30 alin.(6), în ceea ce îl priveşte pe subsemnatul, prin urmare vă rog frumos acordarea dreptului la replica şi publicarea următoarelor : Stimaţi cetăţeni, Referitor la posibilitatea de a fi apelat la orice oră, vreau să se ştie că fiecare poate să mă sune oricând şi nu cred că poate cineva…
1 comentariu
la apateu

La APATEU, primarul și șeful de post CENZUREAZĂ INUNDAȚIILE! [FOTO]

Citim și… nu știm cum să reacționăm: să râdem sau să plângem?! Să punem mâna pe telefon și să-l sunăm pe primarul Apateului, Aurel Bondor, pentru a avea o discuție „la nervi”?! Păi și dacă-l sunăm, oare trec inundațiile?… Nu trec, așa-i?! „Deoarece la noi în Apateu, inclusiv primarul și agentul de poliție sună persoanele din localitate să șteargă postările ce arată doar realitatea, dar lor nu le convin acele postări, m-am hotărât să trimit aceste fotografii redacției dvs cu rugămintea să le publicați. Poate vom reuși să punem presiune pe autorități să-și facă treaba.  La fiecare ploaie avem…
0
o societate comercială a poluat

O societate comercială A POLUAT șanțurile din APATEU cu produse petroliere

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu Garda Națională de Mediu – Arad, au depistat o societate comercială de pe raza localității Apateu, bănuită de poluare prin deversare de produse petroliere. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că din instalația de separare a apei pluviale ar fi fost deversate produse petroliere în șanțul stradal, pe o distanță de aproximativ 200 de metri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de poluare prin evacuare în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase, conform art. 98, alin. 1, lit. a) din…
0
usr e în război politic

USR e în război POLITIC cu Garda de Mediu, după ce șefa acesteia, Viorica Graur, i-a trimis petiția la APATEU…

  [COMUNICAT DE PRESĂ] „Nu putem să ne facem treaba, nu ne mai deranjați!” Acesta este pe scurt răspunsul halucinant pe care îl dau cetățenilor instituțiile unei administrații politizate și ineficiente, aflate în subordinea celor care au condus Aradul în ultimii 16 ani. Concret, vorbim de Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu, care în două rânduri a răspuns unor sesizări cu textul: „nu dispunem de resurse… vă rugăm cu respect să vă adresați pe scară ierarhică…”. Este vorba de probleme de mediu, reclamate de cetățeni ai Aradului. Iar pentru a ne arăta că nu glumesc și pentru…
0
Marketing Arad, Branding Arad
UVVG
veterinar arad
veterinar arad
Revolut
Secret Link