Doctorița STURZ LAZĂR LUMINIŢA ANTONELA, care practica asistarea unor nașteri la domiciliu, a fost condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare după decesul unui nou-născut

Doctorița STURZ LAZĂR LUMINIŢA ANTONELA, care practica asistarea unor nașteri la domiciliu, a fost condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare după decesul unui nou-născut

Tribunalul Arad a condamnat-o luni, 24 august pe doctorița STURZ LAZĂR LUMINIŢA ANTONELA, care practica asistarea unor nașteri la domiciliu, la 3 ani de închisoare pentru vătămarea fătului, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Condamnarea este dată la 6 ani distanță, în dosarul privind decesul unui nou-născut, la două zile după ce a fost adus pe lume la domiciliu, cu ajutorul doctoriței, în anul 2020. Deși aceasta a fost trimisă în judecată, pe lângă infracțiunea de vătămarea fătului, și pentru alte infracțiuni (fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare…
3 comentarii
ilie cheșa

Ilie Cheșa, fostul viceprimar al Aradului, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere în dosarul fraudării fondurilor europene

Ilie Cheșa, fostul viceprimar al Aradului, soția sa și asociatul lor au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosarul Parchetului European vizând frauda cu fonduri UE, toți trei acceptând condamnări cu suspendare. Tribunalul Timiș a decis, în 09 aprilie, condamnarea acestuia. În luna decembrie 2025, Biroul Parchetului European (EPPO) din Timișoara (România) a prezentat Tribunalului Timiș șase acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei persoane fizice și trei societăți, în cadrul unei investigații privind frauda în materie de subvenții și falsificarea de subvenții care implică granturi UE pentru întreprinderile nou-înființate, cu un prejudiciu estimat de aproximativ 120 000…
1 comentariu
Mihai Pârv

Mihai Pârv – condamnat pentru infracțiuni asociate corupției: „În calitate de consilier local al comunei Șepreuș, îmi continui mandatul…”

Mihai Pârv, fostul director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Agricultură Arad care a fost condamnat la începutul lunii martie de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere a făcut o postare pe pagina sa de facebook cu privire la decizia de condamnare dată de instanța supremă. Dosarul în care a fost condamnat este cel al „subiectelor pentru angajare” deschis în 2022 de procurorii DNA împotriva ministrului Agriculturii de la acel moment, Adrian Chesnoiu, și a altor cinci persoane, printre care se număra și directorul executiv adjunct al…
1 comentariu
ciunta teodora - condamnată definitiv

CIUNTA TEODORA – condamnată definitiv pentru trafic de influență: 5 ani și 9 luni de închisoare cu executare și suma de 78. 500 euro confiscată

Magistrații Curții de Apel Timișoara s-au pronunțat vineri, 7 martie, în dosarul de trafic de influență deschis de DNA Timișoara împotriva Teodorei Ciunta: 5 ani și 9 luni de închisoare cu executare, suma de 78. 500 euro confiscată. Fostă consilieră la Primăria Municipiului Arad, Ciunta Teodora a fost reținută și arestată de DNA pentru OPT infracțiuni de TRAFIC DE INFLUENȚĂ. Femeia făcea angajări la Spitalul Județean și Penitenciarul Arad. (vezi detalii în articolul asociat) În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor…
1 comentariu
fostul fundaș al barcelonei

Fostul fundaș al Barcelonei, Dani Alves, a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru viol

Un tribunal spaniol l-a condamnat joi, 22 februarie 2024, pe Dani Alves, la 4 ani și jumătate de închisoare cu executare, găsindu-l vinovat de viol. Decizia șocantă a venit joi dimineață după ce fotbalistul brazilian a petrecut peste 365 de zile în detenție temporară. Detaliile verdictului lui Dani Alves și sentința, conform TheSportsGrail.com Potrivit rapoartelor oficiale, instanța a impus și pedepse suplimentare în afară de acuzarea lui Alves ca vinovat de viol. Pe lângă ispășirea pedepsei de 4 ani și jumătate de închisoare, Alves va trebui și să despăgubească victima cu o plată masivă de 163.000 de dolari (150.000…
0
calin tatomir

Călin Tatomir, fostul șef al Microsoft România, condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Curtea de Apel București a dat sentința finală în dosarul de evaziune fiscală în care au fost implicați mai mulți influenți din industria IT din România, condamnând definitiv fostul șef al Microsoft România, Călin Tatomir, la șase ani de închisoare cu executare. Această decizie vine în ciuda încercărilor anterioare ale altor inculpați de a scăpa de răspunderea penală prin prescripție. Curtea de Apel București a amânat pentru 10 octombrie cercetarea judecătorească în apelul declarat de mai mulți inculpați trimiși în judecată de DIICOT în 2016 pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani. Inițial Călin…
0
col. (r) remus cîmpan

Col. (r) Remus Cîmpan, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara, condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare pentru abuz în serviciu

Conform ImpactPress.ro, Tribunalul Militar Timișoara a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii de fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara și inspector șef adjunct al Jandarmeriei Române, col. (r) Remus Cîmpan, în dosarul 88/751/2023, în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. „Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpatul col. (r) Cîmpan Remus-Ioan (…), trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de Abuz în serviciu, dacă funcționarul a…
0
nicolae ioțcu a fost eliberat

[ACTUALIZARE 7] Nicolae IOȚCU a fost ELIBERAT CONDIȚIONAT cu 108 zile mai devreme, în baza bunei purtări în penitenciar și a recursului compensatoriu

  Nicolae Ioțcu, fostul președinte al Consiliului Județean Arad a fost eliberat după 2 ani de închisoare executată în penitenciarele Arad și Timișoara. Fostul președinte al CJ Arad a fost arestat la data de  25 iulie, 2015, a stat în arestul poliției, la domiciliu și sub control judiciar până în luna iunie 2017, iar în 26 iunie 2017, a fost închis în urma sentinței definitive a Curții de Apel Timișoara, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare. În actualizările de mai jos și în ARTICOLELE ASOCIATE publicate pe acest site puteți citi (apropape) toate…
8 comentarii
sorin blejnar și diana nemeș

[ACTUALIZARE] Sorin Blejnar și Diana Nemeș – ACHITAȚI în dosarul „Motorina”. Radu Nemeș, condamnat la 7 ani și 6 luni de ÎNCHISOARE

  [ACTUALIZARE]  Sorin Blejnar, achitat în dosarul „Motorina”. Radu Nemeș, condamnat la 7 ani și 6 luni Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat pe fostul șef al ANAF Sorin Blejnar în așa-numitul dosar „Motorina”, în care era acuzat de complicitate la evaziune fiscală și sprijin acordat unei grupări infracționale organizate. În primă instanță, Blejnar fusese condamnat la 5 ani de închisoare. În același dosar, omul de afaceri Radu Nemeș a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, iar soția sa, Diana Nemeș, a fost achitată. În primă instanță, ea primise o condamnare la 7…
0
tribunalul arad s-a pronunțat

Tribunalul Arad s-a pronunțat în Cazul „Țiganiada germană”. ȘASE ANI de închisoare pentru Mette Christian, doi ani cu SUSPENDARE pentru Kulas Eva… și de restul o grămadă de bani

  Am tratat (cât de mult ne-am priceput) jurnalistic dubiosul caz instrumentat de DIICOT Arad vizându-i pe cetățenii germani Mette Christian și Kulas Eva, reținuți și arestați în ianuarie, 2017 sub acuzația de trafic de persoane în formă continuată pentru că au agajat – mai mult sau mai puțin – „la negru” 25 de cetățeni români de origine rromă, care au reclamat, într-un glas, că au fost terorizați și neplătiți ca urmare a muncii depuse pe plantațiile de căpșuni din landul Saxonia Inferioară. Suficient de mult încât să nu mai fie necesar să relatăm amănunțit cazul – al cărui…
0
daniel vesa - din beciul poliției

Daniel VESA merge la pușcărie. TREI ANI și JUMĂTATE a primit interlopul pentru înjunghierea manelistului „One” Dinescu, căruia va trebui să-i plătească 15.000 de Euro „daune morale”

  Trei ani și jumătate de închisoare va face Daniel Vesa, administratorul cunoscutei săli de sport din Arad, Atletic Vesa, pentru înjunghierea manelistului Ioan „One” Dinescu în noaptea de  15 / 16 iulie, 2017, în parcarea Atrium, după un scandal dintr-un cazinou din incinta aceluiași mall care a degenerat în tentativă de omor. Soluția este definitivă și este deja pusă în aplicare. Pe lângă aceasta, Vesa mai este obligat, tot în baza aceleiași hotărâri, să îi plătească lui „One” nu mai puțin de 15.000 de Euro reprezentând „daune morale” și cheltuielile de judecată din prima instanță – 3500 de…
11 comentarii
florin vlai

FLORIN VLAI, chimistul care a băgat DNA în Medicina Legală din Arad, a pledat VINOVAT în fața magistraților și a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare de prima INSTANȚĂ [SOLUȚIA]

  Pentru chimistul Florin Vlai, de la Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, probabil unicul cadru medical care a reușit să aducă DNA-ul la Spital (dacă-l excludem pe Ioțcu, desigur), și-a aflat sentința.  În baza SOLUȚIEI pronunțate de prima instanță – Judecătoria Arad – el ar urma să execute 3 ani de închisoare, cu suspendare și interzicerea unor drepturi civile, dacă hotărârea va fi menținută și în recurs. În 21 iunie, anul trecut, procurorii au descins cu jandarmii la Serviciul de Medicină Legală din Arad, reținându-i pe Frații Adelin și Florin Vlai – primul, avocat la Baroul Mehedinți. S-a…
0
alde a depus în parlament

Omul de afaceri STELIAN TULCAN, din Chișineu Criș, a fost depus în Penitenciarul Arad, urmând să execute 4 ani și 6 luni pentru infracțiunile economice din Dosarul RAFINĂRIA

  [COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ Arad] Condamnat pentru infracțiuni economice, depus în penitenciar de polițiști Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis de magistrații Tribunalului București, pe numele unui bărbat de 50 de ani, din Chișineu-Criș, care are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani și 6 luni pentru săvârșirea de infracțiuni economice. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Arad. Este vorba de Stelian Vlăduț Tulcan – al cărui „Dosar RAFINĂRIA” a fost celebru în presa locală și centrală acum doi-trei ani. ……………………………………………………………….…
0
bestia din comlăuș care

[ACTUALIZARE 2] BESTIA DIN COMLĂUȘ care a violat șase copii în luna martie a fost depus în Penitenciarul Arad. Va sta după gratii 16 ani

[COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ Arad] Condamnat pentru viol, depus în Penintenciar de polițiștii arădeni Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Sântana au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Polițiștii au depistat, pe raza localității Sântana, un bărbat de 59 de ani, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Chișineu Criș au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 16 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Arad. [ACTUALIZARE 1] (21 septembrie, 2017) BESTIA DIN COMLĂUȘ care a violat 6 copii în luna martie și-a primit…
3 comentarii
solicitările celui mai cunoscut arădean

Solicitările celui mai cunoscut arădean din lume, HACKERUL GUCCIFER, au fost respinse de Tribunalul Arad. Mai are o șansă infimă de a i se reduce condamnarea de 11 ani și 4 luni…

  Cel mai celebru dintre hackerii români și unul dintre cei mai cunoscuți de pe planetă, GUCCIFER, alias Marcel Lazăr Lehel, rămâne la pedepsele de 4 ani și 4 luni de închisoare pe care i-au fixat-o magistrații americani în  septembrie, anul trecut, plus cea de 7 ani, fixată de cei români. O Instanță a Tribunalului Arad i-a respins azi solicitările privind modificarea sentinței penale prin contopire a pedepselor din SUA și România, respectiv de reducere a perioadei de detenție cu timpul petrecut în arest preventiv. [BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – COMUNICAT DE PRESĂ] Biroul de informare şi…
0
taxe info
taxe info
Marketing Arad, Branding Arad
GLR Car Wash
Salon Marem
Secret Link