M-am bucurat mult când am auzit că se montează pe scena Teatrului arădean un musical. Mi-au venit în memorie superbele spectacole de revistă, în care strălucea CRISTINA STAMATE, la începuturile ei artistice, actrița devenind, după experiența de la Arad, prin mutarea la București, una din cele mai importante actrițe ale Teatrului „Constantin Tănase”. Dar mi-au revenit în minte și spectacolele cu Mamma Mia! și Chicago de pe Broadway și alte două spectacole de la Carnegie Hall. Așadar, fără nici cea mai mică idee de analogie și fără niciun presentiment, am mers la premiera Teatrului arădean, premieră absolută a unui musical – Terapia de grup – regizat de Tapasztó Ernő, pe care îl apreciasem prin alte două montări teatrale. O imagine excelentă mi-a produs organizarea spectacolului, cu distanțarea de rigoare și cu asigurarea măsurilor de siguranță pentru public. Am descoperit pe scaunele din lojă personaje shakespeariene, ceea ce a fost un preambul inspirat pentru materializarea proiectului „Teatru fără frontiere”, coproducție cu Aradi Kamaraszínház și Teatrul Jókai, Békéscsaba (Ungaria); autori: Bolba Tamás – Szente Vajk – Galambos Attila; traducerea textului: Timea Laslavic; versuri: Alexandra T. Gîtlan, Tapasztó Ernő, Éder Enikő, Fekete Réka; muzica: Bolba Tamás; decor, costume: Păun Chirilă Irina − Tapasztó Ernő; regizor tehnic: Cosmin Blaga; asistent regie: Fekete Réka; lumini: Ioan Horga, Cosmin Harbei, Lucian Chîrlan; sunet: Cosmin Harbei, Lucian Chîrlan, Cosmin Lupan.
Mărturisesc dintru început că apreciez mult inițiativa de a face la Arad un musical și de a-i distribui, ca protagoniști, pe tinerii actori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Ca de obicei, citesc textul spectacolului spre a înțelege cum regizorul a reușit „să-l urce pe scenă”. Directorul Teatrului, trimițându-mi-l pe mail, ca de obicei, mă anunță că este vorba despre varianta inițială, respectiv cea tradusă din limba maghiară dar, „pe parcursul repetițiilor” aceasta a suferit modificări sau adaptări. Citesc textul inițial dar nu și adaptările, deoarece nu le-am primit, și constat că este foarte interesant, ceea ce constituie o surpriză plăcută, deoarece musicalul are, în general, un story ce constituie doar un pretext pentru cântece și dans, musicalul este o formă de teatru care reunește dialogul vorbit, muzica și mișcarea scenică. Ideea textului este remarcabilă și anume de a reuni, în cadrul „terapiei de grup”, cinci tineri și medicul (care îl înlocuiește pe colegul său, care nu a putut veni) medic, care el însuși se va dovedi a avea probleme, asemeni celor pe care îi monitorizează.
Terapia în cadrul grupului constituie, de fapt, o modalitate de autocunoaștere, o invitație la regăsirea de sine, dincolo de problemele interioare, care „zac” undeva în adâncul oamenilor, ce nu au tăria de a le mărturisi. Complexul de inferioritate, mania persecuției, ipohondria, tulburările de personalitate, confabulația, pierderea temporară a memoriei, identitatea de gen sunt doar câteva dintre temele aduse în discuție în cadrul terapiei de grup. Spectacolul arădean având doar o singură parte, și nu două părți, precum stipulează textul, propune o neinspirată „ciuntire” a acestuia și, implicit, renunțarea, uneori, la dialogul „pro” și „contra” dintre personaje.
„Terapia de grup de joi seara, de la ora 7, în camera 6” se va dovedi a fi o posibilă „cale” spre „repararea sufletului”, așa cum spunea un personaj (Natașa): tinerii „nu s-au vindecat, dar au pornit la drum, descoperind problema pe care o au, aceasta este pe jumătate rezolvată”. Terapia funcționează. Prin recunoașterea cu sinceritate și franchețe a erorilor și „fără să-ți fie rușine să le mărturisești” poate fi descoperită „calea” spre eliberarea de angoase și agonia sufletului. Cântecele, probabil, au exemplificat / completat dialogul vorbit, chiar dacă au fost mai puține, prin renunțarea la o parte a textului, dar în mod regretabil nu le-am putut desluși, fiind acoperite de o muzică stridentă, supărătoare chiar.
Un text, nu doar ca pretext pentru cântec și dans, cum se întâmplă, de obicei, în musical, ci un demers care problematizează, fără ostentație, teme de actualitate ale tinerilor și nu numai ale lor. Și totuși, acest text a fost „șubrezit” de regizor, care nu a echilibrat spectacolul și în ceea ce privește stridența muzicii, dar și a alternanței dintre dialogul vorbit, cântec și dans. În mod regretabil, nu am deslușit versurile cântecelor, în ciuda efortului de care sunt în stare ca spectator. Nu pricep ce s-a întâmplat cu Tapasztó Ernő, un profesionist pe care l-am apreciat în alte două spectacole. Meritul regizorului este de a-i fi distribuit pe tinerii actori ai Teatrului arădean. Cu toate că evoluția acestora a fost ușor inegală, apreciem bucuria și aplombul cu care au evoluat pe scândura scenei, dialogând, cântând, dansând. Sunt actori tineri, veniți recent în colectivul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, cărora le urăm succes. Să-i reținem pe toți cei șase actori − Marina Palii (Yetti); Ștefan Gheorghe Dogaru (Decebal-Traian-Mihăiţă); Alex Popa (Sisi); Bogdan Neciu (Leon); Diana Ioana Licu (Trixi); Alexandra T. Gîtlan – care nu se află la primul rol pe scena arădeană – (Natașa) nu doar pentru că sunt la început de drum, ci pentru că au probat un talent autentic și, mai ales, determinare profundă în abordarea rolurilor, însuflețindu-le cu pasiune și har personal.
În concluzie, aplauze pentru tinerii interpreți, aplauze pentru inițiativa regizorului Tapasztó Ernő de a monta un musical pe scena arădeană, un gen care, sunt sigură, prinde la public. Aplauze pentru opțiunea spre un text interesant ca story și prin actualitate. Dar mari rezerve pentru stridența muzicii care a acoperit și versurile cântecelor, făcându-le aproape de neînțeles. Rezerve și pentru tăierea unor pasaje ale textului, precum și pentru renunțarea la câteva cântece din versiunea originală a acestui musical. Desigur, Tapasztó Ernő este un regizor ambițios, cu evidente disponibilități de creație scenică, pe care îl vom urmări, cu interes, în continuare.
