Toată lumea e la Țebea, numai Cionca la Paris!

cionca paris 2022
Distribuie:

Ca în fiecare an, toate partidele din România care se dau patrioate sunt împreună la Țebea (vezi-doamne) pentru a comemora 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu   (pe care tot ei l-au înnebunit) – în fapt și în realitate, pentru a îmbina utilul politic cu plăcutul drumulului și să se pozeze unul cu altul ca să se aibă la mână mai târziu cu ce s-au scăpat la țuică.

Așa, dacă te uiți la ei ca la un album cu oameni pe care nu-i cunoști, ți se par unul mai cu moț ca altul… o familie fericită la balul de absolvire:

Dacă-i cunoști… n-are rost: nici Tolstoi să fii și nu te-apuci de cât de vast e subiectul – și nici noi nu scriam și, pur și simplu, ignoram acest subiect ca de obicei, dacă nu observam că „marele absent” a fost președintele CJA, Iustin Cionca, aflat în acest zile în vacanță la Paris. Nu singur – ci cu Bogdan Noghiu: părintele și consilierul personal Bogdan Noghiu – am primit poze cu ei de pe rețele și cum fras` să nu legi această non-coincidență de ea însăși: toată lumea e la Țebea la parastasul lui Avram Iancu, numai Cionca la Paris cu Noghiu Bogdan la chef!

cionca paris 2022

Chestia asta ar trebui să semnifice ceva… dar și dacă nu semnifică absolut nimic, tot memorabilă e.

Și, pentru că nu se putea altfel, moțul nostru cel mai cu moț, Gheorghe Falcă, s-a lipit și de acest eveniment, și se laudă printr-o postare pe Facebook scrisă de altcineva:

falca tebea2022

Categorie: Pamflete
Etichete: Calin Bibart, Eusebiu Pistru, Florin Tripa, Gheorghe Falca, Ilie Chesa, Iustin Cionca, Lazăr Faur, Noghiu Bogdan, paris, PNL, PSD, Țebea
Distribuie:
Articolul anterior
Accident rutier cu trei victime la ieșire din Horia spre Șiria
Articolul următor
Punct de vedere legat de reformarea sau deformarea sistemului de învățământ românesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

basil muresan

Jocuri erotico-politice actualizate

Pentru că s-a terminat prima săptămână de concediu, și probabil v-ați plictisit deja de clasicele cătușe cu bureței și outfituri de doctoriță sau școlăriță jucăușă, vă propun alte role playing,…
parada 1

CPLM avem noi aici?

Un grup de patriotarzi a pichetat sediul PSD Arad. Îmbrăcați în straie populare, cu o singură excepție (unul care a confundat parada cu mineriada), aceștia au mărșăluit prin centrul orașului.…