Vești bune, privind pensionarea anticipată, pentru locuitorii din comunele aflate în proximitatea fostului Combinat Chimic din Vladimirescu

mihai fifor
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Mihai Fifor: Vești bune, privind pensionarea anticipată, pentru locuitorii din comunele aflate în proximitatea fostului Combinat Chimic din Vladimirescu

„Am votat, astăzi, în Camera Deputaților, camera decizională, Amendamentul la Legea 263, formulat de parlamentarii PSD Arad, prin care se extinde numărul localităților ai căror cetățeni se califică pentru reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, dacă au locuit minimum 30 de ani in zone afectate de poluare severă.

Am considerat, împreună cu colegii mei, senatorul Pistru și deputatul Alda, că este nedrept ca, pe lângă Vladimirescu, localități ca Frumușeni, Aluniș, Fântânele sau Tisa Nouă să nu fie incluse pe această listă, motiv pentru care am introdus si aceste comunități în listă.

Lista localităților arădene care au fost incluse, de azi, in anexă: Arad, Vladimirescu, Horia, Cicir, Mândruloc, Frumușeni, Aluniș, Fântânele, Tisa Nouă.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Categorie: Politice
Etichete: deputatul Mihai Fifor, locuitorii din comunele aflate în proximitatea fostului Combinat Chimic din Vladimirescu, pensionarea anticipată, președintele PSD Arad, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Pregătirile pentru preselecția MISS ARAD 2023 au intrat în linie dreaptă
Articolul următor
Tribunalul Arad s-a pronunțat: Iuliu Penzeș se întoarce la DSP Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

mihai pasca 3

Siguranța școlară, necesitatea unei campanii de conștientizare cu privire la vaccinarea copiilor, sesiunile suplimentare de testare practică în zilele de sâmbătă pentru obținerea permisului de conducere și organizarea alegerilor din luna mai – temele conferinței prefectului Mihai Pașca

Prefectul Mihai Pașca a susținut miercuri, 23 aprilie, o conferință de presă în cadrul căreia a abordat punctual patru teme: organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, sesiunile suplimentare de testare…