Literatura nu este un concept, ci un personaj
Cartea nu este despre o teorie literară, ci un roman. Regretatul remarcabil critic literar Alex. Ștefănescu o numește „roman liber – mozaicat”, o invenție „postmodernă”, ce intră în „jocul ironic” al marilor scriitori de valoare universală. Autorul avea 31 de ani, când a publicat acest volum original, matur, fastuos și plin de alegorii care de care mai seducătoare. Romulus Bucur numește textul „o nebunie”, fiind completat de Alex. Ștefănescu „cu o frumoasă nebunie”. Și continuă Romulus Bucur, la fel de șarmant și prietenește: „Un amestec, profund postmodern, de intertextualitate, rescriere, umor, (auto)ironie. Totul plasat într-un Curtici magic (…), în care continuă să bântuie stafia lui Francisc Vinganu” (un poet învățător foarte talentat, dedat cu viața de bodegi cu bețivi matinali și închizători nocturni de taverne). Aș susține că nu este chiar un joc de-a literatura, chiar dacă are grație. Este chiar scriere creativă, într-un stil inedit, provocator, șocant pentru un cititor învățat școlărește cu subiecte credibile, personaje demonice și femei ademenitoare. E un roman „excentric și imprevizibil”, care a trecut de barierele criticii de întâmpinare (cu vreo două – trei excepții) și care a fost și mai puțin citit: „Capitolele scurte și dialogurile alerte îi dau textului dinamism. Văzând că nu găsești nimic serios în paginile cărții, vrei mereu să abandonezi lectura, dar nu înainte de a mai parcurge un fragment, ca să afli ce a mai născocit autorul. Și tot așa, din fragment în fragment, ajungi la sfârșitul volumului.”, spune Șt. Borbely. Sunt argumente care pledează pentru valoarea, derivată din noutatea arhitecturii narative și alcătuirii personajelor, ca îndemn la lectură și premieri.
Andrei Mocuța abia intrat cu vârsta în al treilea deceniu, și-a avut model în tatăl său, poetul și criticul Gheorghe MOCUȚA, care i-a fost o vreme un îndrumător exigent și riguros, după cum îl știam. Apoi Andrei (Lucian) avea experiența editorială, publicând proze și chiar versuri (am numărat 10 apariții la edituri acreditate), dar mai cu seamă a dobândit un doctorat în filologie cu o teză despre scriitorul american J. D. Salinger. Alege să fie profesor de literatură la o școală din Curtici, orășelul de pe granița vestică, din apropierea Aradului.
Am pomenit aceste elemente bio-bibliografice, pentru că „acțiunea” romanului Literatura (Editura Tracus Arte, 2015) se desfășoară la Curtici, acolo unde profesorul Andrei acceptă să predea la o școală cu țigani, cu elevi repetenți de ani de zile, dezinteresați de învățătură, de cultură, de moralitate și călăuziți de cutumele sociale ale comunității. Înainte de începerea anului școlar, spune profesorul, „organizez un chef monstru, fără a fi alcoolic” și nici „un licean cu hormoni în pioneze”, însă par mai degrabă „un adolescent întârziat”. Contactul cu elevii clasei pare de necrezut pentru un profesor care-și întreține autoritatea prin puterea notei, catalogului și catedrei. Dopu are dublul vârstei celorlalți, alții sunt căsătoriți și cu odrasle, iar prima experiență constă într-o cotonogeală reală (luptă dreaptă și publică) cu Dopu („- Bine, șefu, hai să ne batem”; „Sparge-l! Dă-i la coaie! se auzeau din mulțime, încurajările pentru Dopu). A doua experiență din aceeași zi dă întregul sens ironic și alegoric acțiunii. La catedră vine „o inocentă superbă a imaginii feminine – spune S. Borbely (încântat de fotografia de pe copertă) -, o țigancă versată în formele creației umane obișnuite numite poezie și proză, dar și posesoarea unui corp magnetic și incendiar care-i lasă cu gura căscată pe bărbați”. Îi pune palma pe umăr, zicându-i: „Dacă e pe bune treaba aia cu păsărica și vrei cândva să …, pentru un zece. Lasă-mi doar numărul de telefon și mă ocup eu de restul”. O provocare la imoralitate didactică și pornografie. Iar fata care-l place pe profu avea numele LITERATURA. Și nici nu era o glumă, altul se numea Stălin, așa că… La fel Dopu și Mandala.
Acum putem intra împreună în conținutul romanului, având pregătite personajele exotice
Domnișoara Literatura, clientă a barului curticean, amintește că Dopu, fratele ei vitreg, îl ura pe învățătorul poet Francisc Vinganu și, după moartea acestuia, îi profanează mormântul și-i fură pana de aur (simbol, evident, cu care acesta scria poeziile, chiar pe pereții barului). Pana fermecată ajunge în mâinile Literaturii, iar fără instrumentul creației, trupul mortului intră în levitație. Fantasmagoria depășește realitatea, iar jocul primește înfățișări SF. Urmează o altă ficțiune postmodernistă, un fel de amestec fără identitate și contur dintre fapte reale și imaginate, dintre palpabil și ficțional: Chelnerul de la bar avea un ochi lipsă, ciugulit de o cioară, care i-a intrat pe fereastră „în timp ce se masturba”: Apoi cum stătea și mă privea relaxată, „ciorii a început să-i crească un al treilea ochi în frunte, cu pleoapele închise. Când a deschis pleoapele, am început să văd prin ochiul ei. Ne uitam unul la altul, față în față. Cu ochiul drept vedeam cioara, iar prin stângul, cel scos, mă vedeam pe mine.” Domnișoara Literatura își bea ginul cu lămâie, ascultând povestea chelnerului, apoi îi arată pana de aur a lui Vinganu, cea care scrie singură poezii.
Mai sunt și alte întâmplări pomenite fiind numele lui Holmes, Funés, Sigur Rös, Buddy Glass, Kafka etc. Când Literatura pronunță interjecția „Cra”, trupul i se înalță, iar de sub rochie îi iese pana de aur. Mai pomenește de Zen, Karma, Mendeleev, Mahaiana, La țigănci de Eliade etc. În final, Literatura merge cu Profu la barul Ospătarului, iar Pana de aur s-a înfipt în perete și a scris poemul și semnătura lui F. Vinganu. Curioșii de poezie pot s-o asculte, citind-o cu voce tare: „Sub un pom / cu păcatele coapte / Eva își cârpește frunza / Eva edenică / cu 24 de sâni carate, / într-un colț al timpului / Adam bea plictisit / și într-un secol de istericale / Dumnezeu / ne-a plouat / pe pământ.//. Francisc Vinganu, în 2 februarie 2004, scria pe peretele unui bar din gara Curtici poemul Capitol biblic, apoi muri. Andrei știe dacă poemul înserat de pana de aur, ca un Chat GPT, este cel de pe perete din 2 februarie … Eu pot afirma că romanul LITERATURA determină o incitantă lectură puternic intelectualizată, pentru că autorul distilează formele moderne de expresie literară într-o alcătuire liberă și foarte atractivă. Cartea Literatura a lui Andrei MOCUȚA îndeamnă la o lectură tinerească, zveltă, cu ancore seducătoare și alegorii dintre cele mai ambigue și atrăgătoare. E un puzzle adolescentin, liber în exprimare, obținut de Andrei folosind parcă telecomanda pentru zapping-ul filmelor de pe Netflix.
Titlurile dau o notă de voiciune și… provocare
Gaegogi, Knock out, Hoțul de cărți, Dragostea în catifea albastră, Micul dejun la Tiffany, 3/10, 1249, Semantica, Ring!, Cra, cra, cra, Kafkaesque, Pisicile cu karma pozitivă etc. Atractiv și compartimentat pe secvențe scurte, romanul oferă deliciul ispititor al aventurii literare, dedicat unui veritabil poet cu aleanuri eseniene și cu o viață stimulată poetic de alcool. Poeții arădeni Francisc Vinganu și Petru M. Haș (din romanul Transfer) au fost autentici creatori de poezie, iar viața le-a fost ”poetică” și tulburată de un generos vagabondaj liric. Arta limbajului, am aflat, e ca și cum ai interpreta un nud frumos și bine bronzat de priviri admirative. Literatura, romanul zglobiu, ironic și ultramodern, original și autentic, deschide calea scrierilor postmoderne în literatura română. Cu aceeași nerăbdare și credință, așteptăm apariția noului său roman, intitulat Salinger și fata cu părul roșcat, la Editura Polirom din Iași.
- Citește mai multe RECENZII – AICI
