DE PE MALURILE MEDWAY-ULUI, PE CELE ALE SOMEȘULUI | DE LA CHATHAM, LA CLUJ, VIA ARAD (2)
1. Cum se vede Clujul, venind din lumea largă?
Într-un moment de respiro, m-am apucat să „răsfoiesc” presa on-line de Cluj. Nu că nu aș fi putut s-o fac și de la Arad, chiar și din Chatham upon Medway, dar am ales varianta de a mă „documenta” în chiar atmosfera din partea locului… alt aer! (vorba vine!; de n-aș fi fost „cazat” într-o zonă cu adevărat rezidențială, sus pe deal, unde fiu-miu (mijlociu) și-a cumpărat o juma’ de vilă-duplex, aș fi fumat, în loc de țigări, gazele infernale din circulația infernală din zona centrală, „de jos” a orașului)… Și atunci, „cazarea” s-ar fi transformat în „gazare”… Totuși, prefer tutunul… chit că țigările „aici” sunt ceva mai scumpe ca la Arad și nu mai pun la socoteală că n-am căutat (încă) filierele rrrome (în Anglia, arabe…)… bănuiți, boieri dumneavoastră, cu ce scop… Așadar m-am pus pe „belit ochii pe sticlă”: am constatat că problemele urbanistice sunt cam aceleași cu cele din Arad (nici nu prea puteau să fie altfel!), cu mențiunea că („aici”) e nevoie de o ridicare serioasă „la scară”… Există trei mari proiecte legate (firesc, primordial) de circulație: centura metropolitană, trenul metropolitan și metroul („metropolitan” – pleonasm: „metro” vine, ca prescurtare, tot de la metro… politan, i.e., ceva tipic marilor centre urbane). Centura e în mare parte realizată; marea dificultate, comparativ cu zona metropolitană Arad, o reprezintă – evident! – terenul accidentat, deluros și chiar muntos. Vedeți, și șesul e bun la ceva!… Distanțele enorme (sic!) pe care trebuie să le parcurgă (în ziua de azi) cetățenii Clujului, de la locul de rezidență până la…(etc.!), fac din mașină o necesitate vitală; și aici transportul public nu prea e pus la punct pentru noile cartiere (uriașe!) de locuințe, care încep să asedieze (deja de la distanță!) vechiul nucleu urban. Ceea ce era („pe vremea mea” – scuze de șablon!) un cartier de blocuri, periferic (!) este azi, practic, în buricul târgului. Aici, problemele de transport în comun sunt, relativ, mai bine puse la punct. Așa că încep să-i înțeleg pe miticii din Bula lu’ Pândaru care „slobozesc pe gură”, la tot pasul, cele mai duioase expresii (excluse din dicționarele de bon-ton… i-po-cri-zi-e!). După cum vedeți, nu v-am comunicat, până acum, decât banalități! Pentru că și Clujul estival este cam tot la fel de banal ca orice urbe mai răsărită din Românica…
Și totuși – din punctul meu de vedere (dăscălesc) – la capitolul cultură-educație, Clujul excelează. De pildă, primele rezultate la bac (înainte de rezolvarea contestațiilor) postează județul pe primul loc în țară la capitolul medie generală… Deși, așa cum chiar clujenii recunosc, nu s-a înregistrat nici o medie de 10(zece) curat! Ah, să nu uităm și faptul că prima Universitate de pe teritoriul actual al Românicăi s-a înființat la Cluj (parcă prin 1581…) – un Colegiu iezuit cu trei facultăți (teologie, medicină, drept). Se spune că și unul din fiii lui Mihai Viteazul (Benone Neagoe) ar fi studiat aici. Și în fotbal… „noi”, clujenii stăm bine (CFR & „U”), așa, ca să fie tacâmu’ cât mai complet…
Gândindu-mă, prin ricoșeu, la Chatham upon Medway, nu pot să nu amintesc că un oraș de numai 70 de mii de locuitori (peste 350 de mii – în toată con-urbația de „acolo”) are două universități și trei teatre (?…)… Mă rog, nu-s de talia unui Oxford sau Cambridge, nici de talia lui Royal Shakespeare Company… dar… există! Anglia rămâne – netulburat – Anglia!
Pe măsură ce trece timpul, încep să mă mai înmoi la capitolul atitudine critică față de Cluj… Ce vreți, sângele (pardon, Someșul!) apă nu se face!… Îmi dau seama de problemele uriașe de urbanistică pe care le au edilii (în frunte cu Emiluț). By the way, D-l Boc (născut la poalele Vlădesei) și-a trântit o vilă chiar în apropierea micro-cartierului „Voroneț”, unde domiciliază și fiul meu mijlociu… Voi încerca să „inspectez”, în zonă, un nou parc uriaș ce se formează taman aici; deocamdată, „răbdare și tutun”… e încă trist de golaș, nu putem lua copăceii la „hei-rup” să crească mai iute!… Din nou, prin ricoșeu ideatic, îmi amintesc de Chatham upon Medway. În apropiere de una din locuințele fiului meu cel mare („britanicul”), spre vest, englezoii au lăsat să crească în libertate deplină o porțiune de deal împădurită cu fragezi copăcei… După un număr de ani, s-a transformat într-un hățiș, ca de junglă; așa l-am găsit eu, încercând să-mi plimb nepoțelele mele „prea-britanice”, pe o alee (asfaltată!) ce șerpuia timid prin „iadul verde”. Sunt multe parcuri „acolo” și farmecul lor este că unduiesc odată cu colinele orașului. Și în Cluj sunt multe parcuri în curs de amenajare; exceptând zona urbană strict centrală (orașul vechi), se conturează mai multe centuri verzi… Nu mai pun la socoteală „Parcul Central” (între Opera Maghiară / Teatrul Maghiar și „Chiosc <upon a little lake>”, având în centru (bensur!) Cazinoul… Zona este venerabilă, are cam peste 150-170 de ani… veșnic loc de întâlnire între îndrăgostiți… Și eu am hălăduit pe „acolo”… îmi amintesc, ca ieri, o noapte petrecută cu o mândră de-a mea (de atunci!…) în chiar ziua când mi-am dat examenul de licență; eram încă în „costum de mort”, veneam de la o „ședință de beri” – cu profii mei – la Terasa „Conti’” și era al dracu’ de cald…
2. Cum se vede Clujul, revenind în Cluj?
… Sună cam ciudat „formularea”, dar acesta este adevărul: revăd Clujul prima dată, după întoarcerea mea din Anglia și – evident – cam după zece ani, revenind de la Arad. Să ne înțelegem: în anii când aveam cursuri la Universitatea din Oradea și (prin cumul / cadru asociat) la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (Arad), trăgeam câte o fugă foarte, foarte scurtă la Cluj, s-o văd pe mama mea. Atunci nu se punea problema de hălăduit prin oraș; de la Gară în cartierul Gheorgheni și retur. Acum, timp de 8-9 săptămâni de stat aici (îmi pare rău, dar nu din plăcere…) voi avea totuși ceva timp de „belvedere”… O voi putea face tihnit (vorba vine!) dar dezlânarea mea din gânduri și amintiri (un supărător… brainstorming) vine tocmai din acea avalanșă de sentimental memories – din „Amintiri din copilăria cretiniei mele” (sic!), din reactualizarea impresiilor din „Un ardelan la Kingsway House” (sic!)… Pentru perioada „găzduirii mele în Arad”, cea mai bună referință e prietenul meu Ionică Tuleu… (îl întâlniți în „paginile” lui Critic Arad). De aceea haosul încrucișărilor și intersecțiilor de idei, amintiri, sentimente, comparații, paralele etc. nu poate fi prea bine controlat (sunt și eu – încă! – om, nu robot…). Acum fac un du-te-vino ideatic Chatham – Arad – Cluj (și retur…). Chiar dacă „Clujul meu” m-a cam dezamăgit (aspectul său, cam prea haotic), nu-mi voi putea șterge – never for ever – amprenta adâncă clujeană (naștere-copilărie-„școlărire” ș.a.m.d., timp de 35 de ani…).
Azi 21 iunie, A.D. 2025 la ora 5:42 a avut loc solstițiul de vară… Eram deja treaz și… la computer… Îmi place al dracu’ de mult această intrare „triumfală” în vara astronomică (emisfera nordică); dintotdeauna… Eu sunt o ființă solară, nu nocturnă (în ciuda insomniilor mele). De pe versantul dealului opus Feleacului, din balcon, cu eterna mea țigară-n gură, privesc spre sud, mai precis spre sud-vest. Mă înspăimânt: deja „cancerul urban” (fie-mi gura strâmbă!…) „metastazează” tot versantul nordic al dealului Feleacului. O aglomerație înspăimântătoare de construcții ce nu sunt deloc maghernițe (vile, blocuri, clădiri de utilitate „publică” etc.) a acoperit deja o bună parte din acea zonă a Feleacului, ca iedera sau verdeața zidurilor vechi. Să nu mai recunoști nimic! Îmi închipui ce probleme edilitare se ivesc pentru această zonă în pantă… de pe vremea „copilăriei cretiniei mele” se vorbea de alunecările de teren, la mică adâncime aflându-se un strat serios de argilă… Dar mai este ceva de comentat aici… În zilele sale „bune”, Clujul „bate” cam până pe la 700 de mii se suflete (pe lângă localnici și turiști, mai năvălesc și „hoardele” de studenți). Mai ales ultimii, unde să locuiască? Cât o fi de mare și vestit în lume (parol!) centrul universitar nu poate – a fortiori – onora toate cererile. Deci, cei mai mulți (implicit IT-iștii, medicii tineri ș.a.m.d.) neavând o locuință (eventual cu părinții sau moștenită), trebuie să stea undeva. Clujul bate – la absurd! – recordul la chirii sau la metrul pătrat de case noi. De zona centrală nici nu te poți apropia (doar cei cu bani mulți, mulți, mulți…). Locul de „cazare / ședere” se ieftinește (relativ!) pe măsură ce te îndepărtezi de zona centrală… dar să nu ne facem prea mari iluzii! De aici, probleme complicate cu transportul (fie individual, fie „la comun”): timp și bani aruncați în van… dar n-au ce face. Colac peste pupăză, „zonele noi” nici n-au fost încă sistematizate / raționalizate complet, ca lumea… Se tot lucrează și iar… lucrează (ca-n mitul lui Sisif) căci orașul crește neîncetat, tentacular… De aici impresia de haos pe la „periferii” (un alt fel, impropriu, de a zice!). Și ce bătaie de cap pentru edili! Dar asta nu-i nici o noutate… comparativ cu Aradul, lucrurile stau cam la fel! Dar comparativ cu Anglia (în speță, comitatul Kent), ba! „Ăia”, mai întâi, încep cu asigurarea (quasi-perfectă) a căilor de acces, apoi… Am văzut chestia asta chiar în centru „istoric” al Chatham-ului, unde se construia un mini-cartier de blocuri de locuințe… cochete, nu foarte înalte (dar mai mult decât P + 4) iar, din bârfa locală, cam „piperate la preț”. Plus că „acolo” – se pare – nu sunt permise culorile vii, doar cele „căcănii” (cărămizi decorative și „foarte tradiționale”). Și „acolo” răsfirarea spațiului urban este într-o disperare: urci și cobori (fobia nevesti-mii!) ulițe interminabile cu căsuțe de inspirație victoriană… Comparativ cu orașele din vechiul Imperiu Habsburgic (implicit Clujul… și Aradul!…), unde oamenii preferă spații largi, aerisite, confortabile, în Anglia, ei bine, cam peste tot, ele par ca niște „maghernițe” (doar ca spațiu!). Așa-i tradiția! Și în Phoenix (Arizona) am întâlnit aceleași restricții vis-a-vis de culori: predomină (obligatoriu!), din nou, căcăniul, spre a fi în „armonie cromatică” cu deșertul!…
Am tot insistat, până acum, pe aspecte de urbanistică generală; de fapt acestea sar în uăchi pentru orice „vizitator” (fie nou, fie… vechi). Acum voi zăbovi un pic asupra climei (fără a renunța la comparații cu Chatham și cu Aradul… ).
3. Chestia cu „ploaia de la Cluj” nu-i o glumă!…
Da, Clujul are o climă mai umedă și mai răcoroasă, comparativ – de pildă, cu Aradul dar nu cu Chatham-ul! Ei bine, aici e o întreagă poveste! Pe vremea „cretiniei copilăriei mele” vara era vară și iarna era iarnă! Îmi amintesc, de pildă iernile copilăriei… zăpadă „din plin”, circulație de mașini „din gol”, deci pe străzile în pantă era raiul săniușului. Ba, mai mergeam și la schi în zona numită „Bună-zâua” (azi, un nou cartier luxos și intitulat așijderea – „Bon jour”!?… – se putea altfel?…). Nu era nevoie să urcăm pe Feleac sau măcar până la Pădurea Făget (ultima e cam toată șvaițer, tot din cauza construcțiilor de fițe…). Înainte de a ne muta în noul (acum „vechiul”) cartier Gheorgheni, locuiam în distinsul cartier Andrei Mureșan (Mureșianu)… Vedeți, și aici „ceva” îmi poartă numele… nu numai râul ce trece prin Arad… ha,ha,ha! Raiul pe pământ, mai ales iarna… Primăverile și toamnele erau normal de ploioase; verile, calde, dar nicidecum comparativ cu cele din Arad, unde mi-am blestemat zilele! Ei, ou sont les neiges d’antan? Azi, climatul s-a dus dracu’, s-a dat peste cap; și nu numai aici, pe meleaguri clujene… În Anglia – în schimb – diferențele de temperatură iarnă – vară erau aproape nesemnificative… Am în vedere, în special comitatul Kent (spre Scoția, îi bate D-zeu și pe „ei”…). Nu degeaba este numit „Grădina Angliei”… Pe zonele de coastă, Marea Nordului „își face treaba” (cu brio!). Dar vestita ploaie englezească m-a dezamăgit! Comparativ cu toate poveștile despre ea. În zona „mea”, mai degrabă bura; nici n-aveai nevoie de umbrelă!… Ceață – ca lumea?!… – am văzut în Kent doar de două ori în patru ani! De zăpadă (?), mi-e rușine… Dacă mai înghețau drumurile (-3, -4 grade acolo…) sau dacă vara trecea de 25-30 de grade, apoi… se căcau englezoii pe ei!… panică generală!…. (re-menționez: comitatul Kent!).Îmi tot pun întrebarea: cât de mult asistăm la un nou ciclu climatic sau cât de mult am făcut noi, oamenii căcatu’ praf? În pofida tentației de a arăta, imediat, cu dejtu’ spre noi înșine, mai reflectați!… Nu cred că „sfinții” sau „Ăl’ de Sus” au intrat în concediu sine die, după „mărețul act al creației”…
Privind, tot din balconul menționat mai sus, dar de data asta spre sud-est, de aici se vede unul dintre capetele pistei principale de la aeroportul Șomeșeni – „Avram Iancu”. Se decolează și aterizează într-o veselie…Totuși, Clujul pare a fi pe locul II național, după „Henri Coandă” și nu Timișoara sau Constanța… Eh, lumea… cu dor de ducă… Dar numele marelui erou moț îmi amintește de altceva… Nu „Gata Măă? No, hai!…” ci de statuia sa din centrul Clujului – între Catedrala ortodoxă și clădirea Teatrului Național / Operei Române. Din nou asociație de idei: statuia lui Vasile Goldiș din fața Rectoratului Universității de Vest, omonime, din Arad… La Cluj, autorul grupului statuar (pe o coloană înaltă, flancată de patru tulnicărese voinice) se află „Crăișorul Munților” (Apuseni). Autorul „operei” nu cred c-a fost prea inspirat, poate n-o beut destul!… Există o disproporție evidentă între măruntul Iancu și poganele tulnicărese… Pe deasupra, înclinația statuii eroului nostru național este nefirească, dă impresia că Iancu e gata-gata să „pice-n freză” (cu cușmă cu tot)!… Mă rog, intenția autorităților este absolut lăudabilă: „pe vremea mea” (horribile dictu!) ”acolo” era un monument (cenotaf) al „eliberatorilor” (pardon, al ocupanților!) sovietici. Un fel de obelisc tipic stalinist… În spatele Catedralei, un monument similar dar cu un tanc miniatural deasupra (tot tipic sovietic…). Acum aceste relicve au fost mutate în partea de sus a Cimitirului Central (la ieșirea în Calea Turzii). By the way, în apropiere se află și mormântul părinților mei…
No, a cam venit momentul să vă părăsesc… vreo două zile… din moment în moment trebuie să sosească „în control” (de la Arad), Fuhrer-mujer, fiul meu cel mare și cei trei nepoței (două fete și un băiat) cetățeni britanici… Adăugând pe cei doi copii ai băiatului meu mijlociu și apoi și pe băiatul meu cel mic (cu băiețelul lui)… vă dați seama ce tevatură va ieși… Din nou îmi dau toți impresia că vin să mă vadă pentru ultima dată… Să nu-și facă iluzii… mai am până să crăp, mai ales că tot ei m-au forțat să vin la tratamentul de prelungire a agoniei… ha,ha,ha…
Deci, boieri dumneavoastră, La revedere și la Gară!… În graiul neaoș clujean: NO, SERVUS!…
Citește și:
- DE PE MALURILE MEDWAY-ULUI, PE CELE ALE SOMEȘULUI | DE LA CHATHAM, LA CLUJ, VIA ARAD (1)
- seria AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE
- seria de reportaje UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE
