Septuagenar, arestat preventiv după ce a agresat sexual o fată de 13 ani într-un autobuz din București

septuagenar agreso sexual bucuresti
Distribuie:

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din București a fost arestat preventiv pentru că a agresat sexual o minoră de doar 13 ani. Fapta a avut loc într-un mijloc de transport în comun din Capitală, în 24 iulie. În urma unor percheziții derulate joi, 7 august, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.



La data de 7 august 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și au reținut un bărbat, în vârstă de 75 de ani, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

În fapt, la data de 24 iulie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 13 ani, ar fi fost agresată sexual, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun.

Polițiștii din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale au declanșat de îndată cercetări, în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

În urma activităților investigative desfășurate, sub coordonarea procurorului specializat, s-a stabilit că, la data de 24 iulie 2025, bărbatul – aflat în același mijloc de transport în comun cu victima – ar fi profitat de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, în raport cu vârsta fragedă, și ar fi agresat-o sexual, prin atingerea în zonele intime.

În urma cercetărilor, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 7 august 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis pe numele acestuia, suspectul fiind depistat și condus la sediul subunității de poliție pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului legal pentru administrarea probatoriului. Această activitate nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” – conform comunicatului Poliției Capitalei.

Categorie: Național
Etichete: agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, arestat preventiv, Bucuresti, mijloc de transport în comun, minora
Distribuie:
Articolul anterior
Femeie de 40 de ani, căzută în Mureș în zona pasarelei pietonale a Ștrandului Neptun
Articolul următor
România, pe primul loc în Europa la iubirea față de pisici și în topul țărilor cu cei mai mulți câini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

caseta cu rezultate

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | Sferturi | 4

WORLD CUP 2026 | Caseta cu rezultate – sferturi finală (09-12 iulie) Joi 9 iulie, ora: 23,00, ,,Boston Stadium”, temperatura: 32°C, spectatori: 63.811. FRANȚA – MAROC 2-0 (0-0) Au marcat:…
Secret Link