O țeapă dată Poliției Române: PĂCĂNEL – probabil cel mai distrus produs al sistemului și-așa „varză”…

stelian „păcănel” paven
Distribuie:

Știi că ești un ratat atunci când, deși ți-ai făcut autoexcludere de la jocuri de noroc, nici tac-tu din ceruri, nici mă-ta, nici nevastă-ta, nici șefii tăi din Poliție, nici fetele de la salon și nici măcar cămătarii, consacrați sau ocazionali, nu te mai creditează barem cu un „bine, mă” și nu-ți mai adresează, la orice salut sau rugăminte, altceva decât un „hai, sictir!”

Știi că ești un ratat atunci când colegii de la „anticorupție” s-au săturat să-și dedice cariera consemnării prostiilor tale și, pentru că nici ei n-ar ieși bine din povestea asta, preferă să-ți îndese dosaru-ntr-un sertar uitat și s-o bage pe aia cu „nu vrea nimeni să dea declarații – nu putem să ne autosesizăm din vorbe” (de parcă nu din vorbe se construiește și se dărâmă lumea asta) și vorbesc despre tine în termeni de „diaree a sistemului”.

Știi că ești un ratat netratabil atunci când ai promis fiecărui om care te cunoaște câte ceva, fără să faci nimic din asta și n-ai făcut absolut nimic bun în 10 ani, de când abuzezi de uniforma statului… nici măcar ca actor în filme cu mesaj pozitiv despre el însuși nu poți juca convingător… ești o jenă și pentru fake-urile de TikTok.

Ești o țeapă dată Poliției Române – cum ar zice dom` chestor Despescu cu care sper să te vezi la o palmă, la rându-ți…


Sunt mulți proști în Aradul ăsta… despre proști oficiali vorbesc… angajați la stat, cu legitimații și insigne care le permit să te oprească pe stradă, să-ți umble-n buzunare, să-ți intre-n casă, să-ți dea amenzi și să te pună să dai declarații…  într-o secție de muzeu cât un teren de fotbal dacă i-ai expune ar da pe dinafră, dar Păcănel ăsta e atât de prost încât i-ar trebui o secție separată – cum la ornitorinc îi trebuie un capitol separat în zoologie.

Păcănel are de dat atâția bani înapoi încât și dacă ar ieși astăzi din Poliție (o recomandare tandră, dacă ni se îngăduie) și s-ar angaja ca și curățător de somoni în Alaska, la un loc cu urmăriți general, recidiviști mexicani și  dezertori ruși care câștigă, dacă supraviețuiesc, 10.000 pe lună, n-ar putea, într-un deceniu, să le achite… iar defectul lui major – cum ar postula un psiholog – e că nici măcar nu știe că e un ratat… e laș cu el însuși… se minte singur când spune că e solvabil și salvabil. Un ansamblu de defecte îmbrăcate-n milițian, a cărui aură emană impostură…

paven

„Dă banii înapoi, bă, borfașule!” – celebra formulă de salut cu care announcer-ul meciurilor politico-juridice Marian Ceaușescu își întâmpină favoriții de pe scena publică pe holurile tribunalelor – nu i se potrivește nimănui mai bine decât agentului de poliție rutieră Stelian Paven, un produs de seamă al „Școlii de infractori în uniformă de la Pâncota”… că dacă hrebenciucii, tătarii, opreștii… dreaq să-i ducă… au luat bani împrumut de la stat, dar nu i-au promis statului că-i dau banii înapoi, uite, Păcănel al nostru nu doar c-a promis: a jurat în uniformă, a-njurat păcănelele care cică „i-au distrus viața”, a fost părăsit de tac-su, de mă-sa, de nevastă-sa… nici complicii nu se mai complică să-i ia apărarea… când intră orice spațiu din care se poate fura ceva, toate camerele-s pe el… și câinii vagabonzi îl privesc disprețuitor, că și lor le-a promis că le dă ceva înapoi… Până și mie, personal, mi-a promis că se lasă de prostii, nu mai joacă, dă banii înapoi, își cere iertare de la taică-su… tot ce-am vrut s-aud mi-a spus – acest text fiind o avertizare de cod roșu de proști deghizată în pamflet.


Articole asociate

PĂCĂNEL de la „RUTIERĂ” | Agentul de poliție Paven Stelian a făcut ceea ce i-au predat la Pâncota „tovarășii săi promovați la pușcărie”: a luat 27.000 de euro și i-a terminat în câteva ore, la „aparate”. Acum își hărțuiește creditorul în trafic cu ajutorul colegilor săi și s-a ales cu o PLÂNGERE PENALĂ pentru „constituirea unui grup infracțional organizat”

TRANSCRIERE AUDIO -TEXT | Păcănel de la „Rutieră” nu e un „simplu dependent de jocuri de noroc” – dă și țepe cu case-problemă. „Bă, dacă vrei executor, sună-mă pe mine că am eu unu șmecher-șmecher!”



 

Categorie: Pamflete
Etichete: Păcănel, pamflet, Paven Stelian, politia rutiera arad
Distribuie:
Articolul anterior
O transformare vizuală la Casa MARTA
Articolul următor
Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Dieci | VEZI măsurile de prevenire a incendiilor cauzate de coșurile de fum

7 comentarii. Leave new

  • 40% din politia romana, doar drogangii, interlopi, si bisnitari… Vedeti ex lu uratu ala de mestesan, si cati si mai cati…
    Putregaiuri

    Răspunde
  • == DAR DE SIROPOASA LORE – CMS LORENA RADU – INSTIGATOAREA LA FALS DE LA S.P. RUTIERA ARAD CE SE MAI AUDE CU JUDECATA ? SA STIE SI POPORUL .– SCARBA MI E – ASTA FACE PARTE DIN GARDA VECHE CRESCUTA DE SERBANICA CU MANUALUL == PRICIPELE DE MACHIAVELI IN MANA – VOMA
    == DAR DE JUDECATA SIROPOASA LORE VS DR UZUM CE SE MAI AUDE ? ASA I CA A PIERDUT PROCESUL ?
    – PACAT CA DR UZUM NU A DAT O IN JUDECATA PT CALOMNIE . MARE PACAT .

    Răspunde
  • Vine de la vecinu si pune la cale nu stiu ce..un escroc mare iesit de pe bancile scolii de la Pancota ( la fel ca toti profesorii lui escroci in frunte cu directoru (a)zorel), sper sa il arunce afara din Politie si aia corruptii odata, ne face de kkt

    Răspunde
  • INCREDEREA IN POLITZIA FANARIOTA PRABUSITA LA 43/100 SONDAJUL IRES DEC 2024 – INCREDEREA IN MILITZIA COMUNISTA – 68/100 – RAPORTUL ONU PRIVIND DREPTURILE OMULUI DIN OCT 1986 – SCARBA MI E

    Răspunde
  • Șmecherii se hrănesc din prostita fraierilor. Cei drept uni doar se cred șmecherii dar până la urmă,,Steli” le demonstrează că sunt doar niște gâște care trebuie jumulite.

    Răspunde
  • De aia de la permise ce se mai stie??se prescrie fapta si vor revenii inapoi in teren pt continuare….
    Bafta baieti si la mai mare!!
    Cine azi fura un om, maine va fura un bou!!

    Răspunde
  • Gunoaie ca toți criminalii de la Pâncota din politie care sau ocupat cu spargeri și furturi de la criminalul Covaci vinicius zoli și alții și apoi se ocupa cu crima organizata omorand oameni cu ajutorul medicilor

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

Secret Link