Drama prizonierilor de război români (1) | Capturarea și drumul spre lagăr
Prizonierii din Basarabia
Prizonieri de război au fost înregistrați încă din primele zile ale campaniei din Rusia Sovietică. Astfel, în timpul campaniei pentru eliberarea Basarabiei, care s-a încheiat în 26 iulie 1941, au fost dați dispăruți 4487 militari români, înregistrându-se în același timp 5011 morți și 14.898 răniți. Numărul dispăruților, dintre care majoritatea erau, desigur, prizonieri, raportat la totalul pierderilor, era încă unul rezonabil, dacă facem comparație cu cifre înregistrate în alte campanii. La 8 august, NKVD raportează că a primit la punctele de primire și în lagăre de la unitățile Armatei Roșii 1357 români. Este adevărat că la acea dată procesul de înregistrare al prizonierilor era în desfășurare.
Victimele Odesei
În campania Armatei a 4-a, dincolo de Nistru, spre Odesa și Campania Armatei a 3-a spre Bug și apoi spre Nipru cifrele totale ale pierderilor cresc foarte mult din cauza rezistenței acerbe a sovieticilor și, ca atare, crește și numărul dispăruților, adică a prizonierilor. În cursul celor 27 de zile de ofensivă între Nistru și Nipru, Armata a 3-a română a pierdut 19. 861 militari dintre care: 6786 morți, 12.942 răniți și doar 133 dispăruți. Este cel mai mic număr de dispăruți dintr-o campanie pentru că sovieticii erau într-o retragere precipitată, cu doar scurte contraofensive locale, iar unitățile românești au putut să-și înregistreze în mod corect pierderile.
În schimb, în cele 60 de zile ale operațiunii pentru cucerirea Odesei, încheiată în 16 octombrie 1941, pierderile românești au fost foarte ridicate: 90.020 militari morți, răniți și dispăruți. Numărul răniților a fost foarte mare, urmat de numărul morților. Și de data aceasta dispăruții și prizonierii au fost în număr comparativ mai mic. Totuși, deși în ofensivă fiind, au fost înregistrați mulți prizonieri cu ocazia unor contraatacuri sovietice de mică anvergură, cum s-a întâmplat în 21 septembrie când trupele române panicate după debarcarea unei forțe parașutate în spatele liniilor au fugit înapoi 10 kilometri, abandonându-și pozițiile. Cu acel prilej au fost luați de către sovietici circa 1300 de prizonieri. Prizonierii români capturați de sovietici au fost evacuați și ei, până în 16 octombrie, cu ajutorul flotei, odată cu trupele combatante sovietice.
Prizonierii dezertori
Au existat încă din acea fază a războiului, când pe fronturi se înregistrau victorii și când toată lumea prevedea victoria finală a Germaniei și aliaților, dezertori la sovietici, și exemplificăm cu militarii români, din Regimentul 2 Grăniceri, care au ales să treacă la inamic. Un astfel de episod a fost povestit de Vasile Negoiță, membru PCR, în fața anchetatorilor NKVD: „În dimineața de 2 octombrie 1941, Armata Sovietică a început un atac pentru a îndepărta trupele fasciste de lângă Odesa. Când a început acest atac cu tancuri, unitățile antonesciene au fugit înapoi din raza unde eram noi. În timp ce trupele sovietice se apropiau de noi eu, împreună cu un grup de vreo 7 soldați, am trecut de partea armatei sovietice. În lagărul de la Odesa am dat o informație scrisă despre unitățile care știam că vin spre Odesa și despre alte probleme ce interesa comandamentul sovietic. Am stat 10 zile la Odesa și apoi am fost evacuați împreună cu resturile Armatei Roșii și cu o parte din civili din Odesa. Eu împreună cu ceilalți prizonieri am fost duși la Lagărul nr. 54. În acest lagăr era comisar politic Slepoi (Codruț) care mă cunoștea de la Brăila și de la închisoarea din Galați. Eu am făcut cerere pentru a merge voluntar cu Armata Sovietică”. Mai precizăm că Negoiță a făcut parte din Regimentul 2 grănicieri. Din rândul unor astfel de oameni sovieticii vor recruta propagandiștii din lagăre și pe cei care transmiteau pe front, la megafoane, îndemnuri la trădare.
Despre același episod povestea și Aurel Stancu anchetatorilor sovietici: „În dimineața de 2 octombrie 1941, Armata Sovietică a început un atac pentru a îndepărta trupele fasciste de lângă Odesa. Când a început acest atac, cu tancuri, unitățile antonesciene au fugit înapoi din raza unde eram noi. În timp ce trupele sovietice se apropiau de noi, eu, împreună cu un grup de vreo 7 soldați, am trecut de partea armatei sovietice. În lagărul de la Odesa am dat o informație scrisă despre unitățile care știam că vin spre Odesa și despre alte probleme ce interesa comandamentul sovietic. Am stat 10 zile la Odesa și apoi am fost evacuați împreună cu resturile Armatei Roșii și cu o parte din civilii din Odesa. Eu împreună cu ceilalți prizonieri am fost duși la lagărul nr. 54. În acest lagăr era comisar politic Slepoi (Codruț) care mă cunoștea de la Brăila și de la închisoarea din Galați. Eu am făcut cerere pentru a merge voluntar cu Armata Sovieică”. Declarațiile concordă cu ale celorlalți tovarăși la dezertare dovadă că s-au înțeles ce să declare.
Un alt dezertor a fost maiorul Badea Marin, care a trecut la inamic pentru că avea acuzații de lașitate și de comandă proastă. Despre fapta acestuia și motivațiile ei ne povestește în memoriile sale colonelul sovietic M. Burțev, fost comisar de batalion și șef al secției pentru propagandă specială din cadrul Direcției Generale Politice a Armatei Roșii: „În luptele de la Odesa, maiorul român Marin Badea a trecut de partea trupelor sovietice. El a adresat soldaților săi următorul apel: «Românii nu doresc să moară jefuind pământuri străine. Hitleriștii sunt inamicii și nu prietenii nostri. Cel mai bine este să părăsiți frontul și să plecați acasă». Apelul său a avut succes. Un mare număr de soldați români a trecut linia frontului, adresând o scrisoare colectivă – în care se declarau adversarii continuării războiului inutil pentru poporul român – celor care mai rămâneau alături de germani”.
După război, Marin Badea, în lucrarea lui referitor la luarea în prizonierat își explică dezertarea: „Până la 15 august 1941, batalionul rămăsese cu ½ din tancuri, din cauza faptului că era un material slab. În ziua de 17 august 1941 mi s-a deschis un proces de comandantul Regimentului 2 tancuri, colonel Săndulescu, pentru că din 30 de tancuri mai rămăseseră 10 tancuri. Am fost anchetat de fostul lt.col. Niculescu Ion, din Târgoviște. La data de 19 august, am fost făcut prizonier în împrejurarea în care mergeam spre linia întâi la o companie de tancuri, care era la dispoziția Regimentului 2 grăniceri. Dezertările au avut prin urmare diferite motivații, inclusiv politice, menținându-se totuși la un număr insignifiant, credința în justețea cauzei românești și în victoria finală fiind încă foarte mari. Desigur, sovieticii au manipulat prizonierii din motive propagandistice.”
Umanism și cruzime
Au avut loc în timpul luptelor deosebit de sângeroase de la Odessa și acte de umanism dar și de ucidere gratuită, între care cele povestite de Valerian Sârbu, sublocotenent, cmdt. pluton din Regimentul 6 Vânători (Divizia 15 Infanterie), aflat în 5 august în zona localității Sibka, din zona Odesa: „Cu aprobarea regimentului ne-am gândit să facem un act umanitar. Am trimis ca parlamentari, pe sergentul Ion Margină și un soldat, spre a propune sovieticilor un armistițiu pentru a-și ridica morții și răniții. Un maior, comandantul regimentului, a fost de acord, fixându-se armistițiul între orele 0 și 1, în noaptea de 5/6 august. Operațiunea s-a executat fără incidente.
În dimineața zilei de 6 august inamicul a atacat din nou. În această acțiune a fost rănit prietenul meu, sublocotenentul de rezervă Boris Samec. Trecând pe lângă el, sovieticii l-au străpuns cu baioneta. Acesta era răspunsul pentru gestul nostru umanitar.
Mai târziu, la un atac al nostru, sergentul Margină s-a repezit în adăpostul în care fusese primit ca parlamentar, cu intenția de a-l captura pe maiorul sovietic. Acolo nu era nimeni. Din apropierea a auzit un strigăt slab în limba rusă. «Oameni buni ajutați-mă». Era maiorul sovietic care zăcea la pământ cu picioarele zdrobite. Noi i-am tăiat imediat cizmele și împreună cu sanitarii i-am aplicat un garou la ambele picioare, l-am pansat și l-am evacuat repede la spital.”
NKVD în acțiune
Sovieticii au căutat să captureze prizonieri și pentru a-i stoarce de informațiile necesare planurilor lor de atac și apărare, pentru a cunoaște starea de spirit a militarilor în scopul folosirii lor ulterioare în interesele Armatei Roșii. Din surse ale SSI-ului (Serviciul Secret de Informații), din interogarea prizonierilor de război sovietici se reține că NKVD-ul era interesat de:
– organizarea unităților
– efectivele unităților
– armament, pierderi, completări
– date asupra carelor de luptă, avioanelor, aerodromurilor, materilului de artilerie, apărarea contra gazelor
– mișcări de trupe, sistemul de completare a trupelor active
– împrospătările, evaluările
– organizarea terenului și comunicațiile
– dotarea unităților de geniu
– informații relative la operațiuni
– funcționarea serviciului sanitar
-starea morală a soldaților
-numele comandanților și caracteristicile lor etc
Spre exemplu, caporalul Virgil Riga, este supus la interogatoriu de NKVD și este întrebat despre familia sa, despre viața până la încorporare. A declarat că este absolvent al Facultății de Drept a Universității București, a lucrat ca diplomat la Comisia Europeană a Dunării. Vorbea despre opiniile antigermane ale unor diplomați și ofițeri români. A fost întrebat despre starea de spirit a soldaților și ofițerilor. În general, spunea că ofițerii sunt nemulțumiți că luptă așa departe cu Rusia: „De exemplu, eu personal am văzut cum 5 soldați au ridicat mâinile și s-au predat în 19 noiembrie la Cotul Donului. Încă înainte de ofensiva Armatei Roșii, în octombrie, din regimentul nostru au dezertat doi soldați, unul român, unul maghiar, cel din urmă fiind prins rapid și împușcat. Mai mult, în timpul deplasării unității noastre din România spre Frontul de Est, au fost semnalate 6 cazuri de dezertare, iar în cursul lunii octombrie au avut loc mai multe cazuri de automutilare”.
Întrebat fiind care este atitudinea față de prizonierii sovietici în armata română el dă un exemplu despre cum „am păzit un soldat rus luat prizonier. Văzând că este flămând i-am dat o bucată de pâine. Soldații germani care stăteau lângă mine au râs. Când i-am întrebat de ce râd, unul dintre ei pe nume Pruni mi-a spus: «De ce îi dați să mănânce acestui porc rus? Lui nu-i trebuie pâine ci un glonte în frunte». I-am răspuns că noi ducem un război pe front și nu în spatele frontului cu prizonierii”. (Notă: caporalul a lucrat la statul major al regimentului). În timpul interogatoriilor prizonierii încercau desigur să să iasă cât mai bine în fața anchetatorilor așa că afirmațiile lor trebuie luate cu o anumită rezervă.
Informații mult mai interesante pentru sovietici s-au dovedit a fi depozițiile generalilor Nicolae Mazarini, Mihail Lascăr și Traian Stănescu, din Armata 3-a luate, luate în 24 decembrie 1942 și care se refereau la situația trupelor române: componență, stare de spirit, dispunere, capacitățile de mobilizare etc.
Pentru obținerea informațiilor ofițerii NKVD-iști foloseau și mijloace de intimidare, coercitive, după cum povestea Ilie Gaiță, prins în Crimeea, în aprilie 1944, care în timpul interogatoriului a fost amenințat de ofițerul interogator prin amenințarea cu pistolul îndreptat asupra lui ca și când ar fi intenționat să-l împuște.
Soldați masacrați
Deși în cursul primei jumătăți a anului 1942, efectivele armatei române pe Frontul de Est erau mult diminuate, prin retragerea Armatei a 4-a în țară, numărul prizonierilor a crescut substanțial în urma campaniilor din Crimeea și nordul Mării Negre. Până la 1 octombrie 1942 au fost preluați, în total, pe frontul de est 17. 945 prizonieri dintre care 2522 au fost români. Aceștia sunt doar cei înregistrați în lagărele de prizonieri de război, însă foarte mulți prizonieri au decedat până au ajuns acolo, după cum se recunoaște chiar în documentele sovietice.
Alți români nu au mai ajuns în prizonierat pentru că au fost pur și simplu omorâți după ce au fost capturați, după cum reiese și din ceea ce spune și Dumitru Dumbravă, pe front subofiţer cu transmisiunile în Brigada 2 Mixtă Munte: „Pe data de 25-26 decembrie 1941, ruşii au debarcat la Feodosia şi în Peninsula Kerci şi au pus mâna pe toate depozitele din Feodosia. Cei care făceau paza coastei la Marea Neagră au fost luaţi prin surprindere tocmai când sărbătoreau Crăciunul și au fost luați prizonieri, pe care sovieticii i-au împuşcat la liziera unei păduri. Noi am fost alarmaţi noaptea, pe la orele 2, când Batalionul 20 vânători de munte şi alte unităţi s-au pus în marş spre Feodosia, peste munţi. Era o zăpadă mare de un metru şi un frig că nici armele nu mai funcţionau. În ziua de 26 decembrie, pe la ora 19.00, am ajuns pe un şanţ anticar, aproape de Feodosia. Lupta a început şi a durat cam două ore, respingându-i pe ruşi spre Feodosia. Aici, în noaptea de 26 spre 27 decembrie, au îngheţat circa 60-70 de oameni, stivuiţi dimineaţa ca lemnele. Răniţii şi medicul rămas în spitalul din Feodosia au fost împuşcaţi de inamic, spitalului i-au dat foc, iar o parte dintre răniţi au fost găsiți pe plajă stropiţi cu apă, devenind nişte blocuri de gheaţă. ”
Acte de acest gen s-au întâmplat și în alte dăți, precum în noaptea de 2/3 noiembrie 1942 când printr-o incursiune inamicul a pătruns până în cartierul Diviziei 4 române, aflată pe frontul de la sud Stalingrad (Sud de Abganerovo) și a masacrat mai mulți ofițeri superiori din comandamentul diviziei, printre care colonelul Cassian, comandantul artileriei, cadavrele lor au fost găsite ulterior aruncate într-o fântână.
Numeroși prizonieri români au murit în timpul transportului spre interior. Un raport privind lagărul din RSSA Mari, privind cauzele deceselor și ale degerării prizonierilor români de război pe timpul transferării acestora în lagărul de la Unja, Regiunea Gorki, din 4 mai 1942 relevă următoarele: „Pentru percheziționarea și recepționarea convoiului s-a pierdut timp îndelungat, astfel plecarea convoiului s-a făcut nu dimineața, ci seara, când temperatura era foarte scăzută. Drumul către locul de îmbarcare în vagoane a durat foarte mult, s-a mers încet, au fost reținuți ½ oră lângă vagoane în așteptarea întârziaților. Deplasarea de 11-12 km s-a făcut în ger timp de 7 ore și 30 minute. Convoiul a petrecut pe drum, apoi în vagoane, timp de 22 zile, cu șapte mai mult decât perioada prevăzută pentru care s-a acordat hrană. Predarea s-a făcut în 7 aprilie. Pe parcursul drumului nu s-a asigurat hrană caldă. Convoiului nu i s-a asigurat conbustibil suficient, deasemenea medicamentele au fost insuficiente. Prizonierilor nu li s-au asigurat haine călduroase înainte de plecare. Pe drum au decedat Stoia Dumitru, Albu Traian, Buzatu Dumitru. Din totalul de 467 prizonieri predați 25 au avut degerături”. S-au tras și concluzii, stabilindu-se că operațiunea a fost tratată neserios. În ziua în care convoiul s-a deplasat la calea ferată au fost înregistrate minus 26 de grade.
Dar, în această perioadă (Anii 1941-1942) numărul prizonierilor aflați în custodia sovietică era încă mic, armatele româno-germane fiind într-o continuă ofensivă, de abia la sfârșitul anului 1942 va începe cu adevărat calvarul românilor capturați de sovietici în timpul și după Bătălia Stalingradului.
Citește și:
- seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial



![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 2 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)











