Ioana Burghel s-a născut la data de 19 martie 1968, în comuna Bolboși, jud. Gorj. Este de profesie economistă. Actualmente, locuiește în comuna Glogova, sat Olteanu, Jud. Gorj. De-a lungul timpului a publicat în reviste precum: Familia, Actualitatea literară, Discobolul, Convorbiri literare, Ceașca de cafea, Feed Back, Vatra, Vâlcea literară, Albanezul, Perspectiva, Metamorfoze (revistă pentru elevi), Melidonium, New York Magazin, Fila de Bucovina, Argeș, Semne Emia, Orizonturi literare, Sintagme literare, Oltart, Luceafărul, România literară, Tribuna, Meridianul Timișoara, Boema, Cervantes, Littera Nova, Spania literară-Casa Română de Cultură Getafe, Ad Mutrium, Parnas XXI, Sintagme codrene, Ad Mutrium, Oltart, Reșița literară, etc.
A fost membră a cenaclului Qpoem inițiat de scriitorul Călin Vlasie. A publicat poezie în peste 40 de antologii, dintre care, două pentru copii. A fost cuprinsă în lucrarea intitulată ,,Un dicționar al scriitorilor români contemporani (VI),” apărut la Tipo Moldova, în colecția Opera Omnia, sub îngrijirea scriitorului și criticului Ioan Holban.
Tatuaj
Pe inimă
am tatuat încă o toamnă.
E tot mai secetă și mai gri.
Aș vrea să fug cu soarele și
miezul lunii,
să tricotez eșarfe din frunze,
numai așa,
ca să nu se piardă.
Am inventat un cântec pentru frig.
Singurătatea caută urmele
șarpelui de casă.
Aștepți ceva și înveți să taci.
Știi că amurgul e o poartă spre alte lumi.
Cât de frumoase sunt stelele înspre dimineață!
Împart cu tine visul
pâinea și sarea acestui timp.
Când voi pleca,
să nu disprețuiești, călătorule,
niciun cuvânt
de care
te vei izbi.
E atâta suflet în toamne!
Desprindere
Sufletul meu miroase a toamnă
a dimineață umbrită de nori
cresc răni din pământ
iubiri de frunze veștede
coboară umbre și fac
tăieturi adânci în plămâni
respir un alt început de moarte
ceva
ce mă sperie ca o după-amiază în care
s-au adunat corbii deasupra
unui rest de lumină
sufletul meu miroase a veșted
zilnic
cineva mă desprinde de trup
cum desprinzi o pasăre de
cântul ei
călătoresc încet
cu toate iluziile verzi ale
frunzelor
printre hohote lungi
toamna scrie alte
versuri
Renunțare
– Mamă, pe mine ,,să nu mă mai naști odată!,,
Eu am visat o planetă cu oameni
o planetă
în care
nimeni nu-și ascute cuțitele pe pielea mea
scrijelind zâmbete false
acolo unde nu era
eu am visat lumina
m-am intoxicat cu toată răutatea și
m-am îmbolnăvit de tot întunericul
sperând să văd cerul în fiecare zi
de-a curmezișul mi s-a așezat lumea
cu gândurile ei
putrede
lumea aceasta cu rădăcinile pe dinafară
m-a secătuit
mamă
de tot sufletul meu
să nu mă mai naști
vine iarna
în valuri
trec păsări spre moarte
e de ajuns
o fluturare
de
cuțit
Vis pe bucăți
Nu știu cum ar fi fost să-ți fiu
aripa aceea dintr-un umăr foarte greu.
De la început
am știut amândoi:
dacă îmi desfaci inima în bucăți
acolo sunt toate zilele pe care
nu le-am trăit.
Acolo
e încă o viață de om!
Nu a mea!
Nu a ta!
Plouă mult la mijloc de primăvară și
îmi e tot mai frig.
Ieri am desenat, în creion, un vis.
Unul care s-a întins
peste patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Cineva m-a întrebat
ce-i prostia asta.
N-am avut niciun răspuns valid.
Dacă aș fi avut unul
oricum n-ar fi contat!
Fiecare își înțelege mâinile și umbra.
Poate nici pe acelea.
O femeie era!
Într-o împletire de doi ori
doi
la infinit
Era o femeie
Ceva se destrăma
în sângele nostru
ca un asfințit
într-o sticlă
de
lampă.
Cuvinte
O altă epocă își pregătește armura.
Fiecare piatră va ține doliu după ceva.
În mâinile noastre
Poezia devine un pacient cu operație
pe cord deschis.
Nu se conturează nimic.
Un amalgam de cuvinte
schimbă traiectoria
sinucigașilor.
În urechi, un cântec bătrân
dintr o cârciumă pierdută.
Poetul și-a luat fruntea în palme.
În amurg
ard clopotele în cinstea tuturor
zilelor înalte.
Sunt momente în care
mi-aș dori niște aripi de argint
puterea macilor și
o altă
re/naștere.
Semnal de alarmă
Bărbații
intră în poezie
abrupt
ca o corabie pe un banc de
nisip.
Ceea ce domină
va fi dominat.
Adevărul din sâmbure
nevrozele
cauzele pierdute
orele nesfârșite
prăbușirea în
paharul cu vin
căderea dintr o pasăre împușcată
sufletul descumpănit
Bărbații intră în poezie
pregătiți ca pentru un război de
o sută de
ani
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
![[critic guest] ioana burghel: „vis pe bucăți” 1 ioana burghel 1](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/11/ioana-burghel-1.webp)



![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 2 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)









