Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest (3)
Campania armatei române pe frontul de vest, alături de armata sovietică, împotriva armatelor germano-ungare a durat mai puțin de nouă luni și, prin urmare, numărul prizonierilor de război a fost mult mai mic decât cel de pe frontul de est, mai ales că aliații sovieto-români se aflau într-o ofensivă continuă. Colonelul Alexandru Duțu numără, pe lângă cei 21. 735 morți, un număr de 56.389 dispăruți. În campania din vest inamicul nu a reușit mari încercuiri de trupe românești așa că prizonierii au fost capturați după scurte contraatacuri locale sau pur și simplu accidental, în cursul unor incursiuni românești cu forțe reduse în teritoriul inamic. După marșuri extenuante prizonierii au ajuns în lagăre, mai mult sau mai puțin improvizate. Dar, de cele mai multe ori lagărele au devenit provizorii pentru că au fost frecvent nevoite să se mute în interior din auza apropierii frontului. Și din această cauză dar și din altele condițiile au fost îngrozitoare și au provocat multe decese.
În Lagărul Veskeny din Ungaria: foame, frig și boli
Cele mai bune relatări despre lagărul din Veskeny-Ungaria le avem de la fostul plutonier adjutant, Ștefan Tureanu, din Regimentul 93 infanteie, care spune că lagărul era amenajat în grajdurile unui moșier de-al locului. Tot într-un grajd ceva mai izolat era și infirmeria unde „erau aruncați muribunzii dezgoliți de haine, schelete ambulante, foamea, frigul și bolile îi măcinau rând pe rând pe cei cu organism mai puțin rezistent. Asistența medicală era asigurată de doi medici prizonieri: locotenentul Căpraru N. și medicul rus Hovborov. Își vindeau hainele pentru o bucată de pâine pentru a-și salva viața. În aceste condiții ajungeau în grajdul infirmerie”. Tot Ștefan Tureanu mai spune că primeau hrană o dată pe zi și era alcătuită dintr-un amestec în care se vedeau mai ales sfecla și varza. Au beneficiat din când în când de mila populației locale care servea prizonierii cu pâine și mere. „Menționez acest fapt pentru a scoate în evidență gestul omenesc al populației. Când mi-am primit rația am îmbrățișat-o pe măicuța bătrână, iar dânsa m-a strâns la pieptul ei cu șiroaie de lacrimi pe obraz”. Dormitorul era tot în grajdul pardosit cu cărămidă și prizonierii erau înghesuiți unul într-altul. O altă pacoste erau paraziții de toate soiurile, iar pentru a scăpa de ei prizonierii își consumau tot timpul liber. Li s-a făcut cei drept o deparazitare în orașul Kapusvar.
Constantin Cimpoeșu a ajuns și el la Veszkeny împreună cu prizonierii capturați în luptele de pe Criș, mai sus de Ineu:
„Am intrat în lagărul de la Veszkeny la începutul lunii ocombrie. Lagărul fusese un grajd de vite. Avea un singur puț, înconjurat de bălegar. Apa avea culoare roșietică. Dormeam pe jos ca animalele. Aici au pierit mulți dintre prizonierii români. Foamea ne determina să mâncăm puținele plante pe care le găseam.
Mâncarea zilnică era o supă de cotoare de varză. Nici urmă de pâine. În fiecare zi căruța la ușa grajdului se umplea de cadavre. Morții erau dezbrăcați pentru cei rămași în viață. Păduchii forfoteau pe noi, în paie și pe pereți. Nu pridideam să-i omorâm. Nu primisem nici un strop de săpun, nici o lamă de bărbierit. Comandantului lagărului i-am cerut permisiunea să trimitem telegrame de protest pe adresa Crucii Roșii Internaționale”.
Spre sfârșitul lunii de decembrie, supraviețuitorii au fost trecuți peste frontieră la austrieci. Din lagăriul de la Veskeny prizonierii au fost evacuați în lagărul Keisersteinbruk din Austria.
În Lagărul Keisersteinbruk din Austria: pe un ger cumplit românii în ținută de vară
Frontul deplasându-se continuu spre vest şi prizonierii au fost evacuaţi pentru ca în cele din urmă să ajungă în Austria, în lagărul de la Keisersteinbruk, împreună cu un grup de ofițeri polonezi. Acolo prizonierii au fost cazați în niște barăci din lemn, construite pe o întindere de câțiva kilometri. „Acest lagăr cuprindea prizonieri din toate țările Europei, dar cei mai oropsiți eram noi românii, rușii, sârbii și o parte din italieni” – spunea Ștefan Tureanu.
„Anglo-americanii erau mai privilegiați. Primeau pachete cu hrană și îmbrăcăminte. Noi ne alimentam de la cazan cu un fel de ciorbă compusă din felurite buruieni în care pluteau viermii ca și în apa de ploaie stătută. Nu lipsea prin urmare nici carnea. Eram în plină iarnă, luna decembrie era pe sfârșite, ger cumplit iar noi îmbrăcați în haine subțiri, ținută de vară, încălțămintea uzată. Am intrat în împărăția saboților din lemn pentru a ne menaja bocancii ori cizmele noi. Aici, în loc de manta am primit o pătură italiană, pe care o purtam pe cap pentru a mă menaja de frig, deoarece boneta franceză era mai subțire pentru gerul și iarna grea ce s-a lăsat în această regiune”.
Acolo, prizonierii au petrecut Crăciunul anului 1944 cu dorul de casă nestins:
„Îmi amintesc că într-una din serile acestei luni de iarnă ningea din abundenţă. Mâncarea s-a servit afară, în curtea lagărului. Prizonierii înfometaţi s-au năpustit spre cazan fără a ţine seama de rândul format. În învălmăşeală, cazanul s-a răsturnat şi cine a mai apucat să strângă ceva a strâns cu pumnii fulgii de ovăz amestecaţi cu fulgii de zăpadă. O parte dintre noi am rămas fără cină. Ningea în continuare şi era seara Crăciunului”.
Mâncarea ca o otravă
Florian Bistrian a cunoscut și el viața plină de mizerie în lagărul de la Viena: „De cum am ajuns la Viena am fost dezbrăcaţi şi ni s-au băgat hainele în etuvă pentru dezinfecție. Au omorât şi puricii şi păduchii de pe noi, deoarece eram plini, încât îi adunai în pumn. Am primit şi ceva mâncare, un fel de apă sărată, dar numai atâta cât să nu murim de foame. După două săptămâni de stat la Viena ne-or îmbarcat în vagoane şi ne-or trimis în Germania, la Berlin.”
„Acolo, la Kaisersteibruck eram circa 800 de prizonieri – spunea Adrian Cordoș. Ne culcam cu schimbul, capul avea loc, numai că picioarele nu aveau loc. Picioarele aveau loc numai unul peste altul, iar păduchii ne mâncau de vii. Când am fost daţi jos, în gară la Viena, am primit de mâncare care cât o putut. Linte scăzută, cu carne de porc afumată. Nu ne-or împuşcat, nu ne-or otrăvit, dar, după ce am mâncat, din 800 am rămas numai 280. Câţi or mai ajuns acasă nu mai ştiu. Mâncarea o fost ca o otravă. Eu am luat obiala, am legat-o la curea şi am băgat linte în obială. Şi pe cum mergeam, aşa mă hrăneam. Celor care or mâncat mult li s-o făcut tare sete, așa că s-or pus pe băut apă, care de unde o putut, mai ales de prin bălţi. Şi s-or umflat la burtă că săreau nasturii de la haină. Şi mureau acolo. Dacă ne-am întors de acolo cinci”.
La fel aprecia viața din lagăr și Constantin Cimpoeșu:
«Kaisersteinbruck era numele noului lagăr. Am stat 24 de ore sub cerul liber în frig, înghesuiți unul lângă altul, așteptând rândul la spălat.
Lagărul acesta cuprindea aproximativ 17.000 de oameni. Erau toate națiile pământului. Românii erau cazați într-o baracă cu paturi comune, suprapuse pe patru nivele. Fără saltea, fără perne. În prima zi ni s-a dat o fiertură de iarbă tocată amestecată cu coji de cartofi. Gamela trebuia scuturată bine ca nisipul să se lase la fund. Diminața și seara obișnuita cafea, fără pâine, fără zahăr.
În primele trei-patru zile am fost vizitați de ofițeri români îmbrăcați în uniforme germane, cu crucea de fier pe piept și alte decorații. Legionarii își găsiseră adăpost pe pământ străin. Scopul vizitelor era acela ca noi românii să formăm o armată care să lupte contra sovieticilor. Nu au primit nici o adeziune. Un ofițer, parcă Diaconescu, a întrebat: „Câtă pâine primește soldatul german? Rația zilnică a ajuns la 300 de grame. Eu nu-mi mai pun pielea în fața gloanțelor pentru atâta pâine”.
Atitudinea acestuia a fost semnalul opoziției noastre. Drept consecință am fost scoși din barăci și duși la gară și îmbarcați în vagoane de marfă. Sufeream doar de sete. Într-o gară am strigat:„ Apă, dați-ne apă”. „Nu-i, instalațiile sunt deteriorate”. „Dați-ne apă de la locomotivă”. „Este otrăvită”. „Zăpadă e pretutindeni, dați-ne zăpadă”. Nu a răspuns nimeni. Într-o altă gară, parcă Radensleben, ușile vagoanelor s-au deschis. Ne-am aruncat în zăpadă până la brâu, potolindu-ne setea care ne chinuise atâta timp.»
Lagărul pentru ofițeriridichi de lună Wustrau din Germania: strict a se vorbi despre mâncare
Dar pentru că frontul se apropiase şi nu se întrevedea nici o posibilitate de a fi stopată ofensiva sovieticilor, prizonierii au fost mutaţi din nou, de data aceasta în inima Germaniei, în Lagărul de Ofiţeri, nr. 8 Wustrau, la nord vest de Berlin. Alte suferinţe, alţi prizonieri morţi de foame şi boli. Aici comportarea gardienilor a fost mai blândă, mai ales foamea era cea care îi afecta cel mai mult pe prizonieri, aducându-i într-o stare de slăbiciune că abia se mai ţineau pe picioare Ștefan Tureanu ne dă informații și despre acest lagăr, în care a ajuns spre finalul războiului:
„Hrana era eşalonată pe perioada unei zile cu intenţia de a se prelungi foamea. Dimineaţa se dădea ceaiul neîndulcit. Pe la orele 9 se aducea o linguriţă de zahăr şi o bucăţică de margarină de mărimea unei bucăţi de zahăr cubic. La ora 11 se dădea pâinea germană binecunoscută, care se împărţea în 12 raţii, circa 200 grame de om. Pentru asigurarea echităţii am confecţionat o balanţă farmaceutică, care cântărea cu precizie raţii egale.
În sfârşit, la orele 13 primeam un litru de ciorbă compusă din sfeclă furajeră, varză, gulii şi alte legume, seara pentru cină se repeta. Din când în când găseam câte un os care se repartiza pe bază de evidenţă. În baracă s-a instituit o lege. Era interzis a se vorbi despre mâncare pentru că ne producea o senzaţie de foame insuportabilă. Nu se poate descrie lupta pentru existenţă, dorinţa de a supravieţui”.
Venirea primăverii a adus și o rază de speranță în sufletele prizonierilor și pentru că se puteau autoaproviziona cu ce găseau pe câmp. „Odată cu desprimăvărarea, însoțiți de gardieni, pe grupe, am fost scoși din lagăr pe marginea șanțului pentru a culege urzici, ceapă sălbatică și niște bulbi asemănători cu ridichile de lună”.
Prizonierii se deplasau la 6-8 km distanță pentru a scoate buturugi de conifere din pământul înghețat. Era o muncă, istovitoare dar nu plecau spre lagăr până când nu se umplea furgonul militar. Căruța bine încărcată era trasă tot de bieții prizonieri până la Wustrau, la primărie, unde rămâneau jumătate din buturugi iar restul era adus în lagăr.
O altă muncă la care erau folosiți prizonierii era tăiatul și legatul stufului de pe un lac înghețat. „Pentru a rezista frigului ne-am confecționat degetare din stofă deoarece snopii se legau cu sârmă, era foarte dificil având în vedere frigul de afară”.
O bucurie de nedescris. Prizonierii eliberați de sovietici!
Dar sfârșitul războiului era foarte aproape lucru știut și de prizonieri dar și de paznicii lor. Într-o bună zi în jurul orelor 13 au apărut la porțile lagărului elementele de avangardă ale armatei sovietice. „O bucurie de nedescris ne-a cuprins pe toți alergând în urale spre mult așteptații eliberatori”. Atunci au fost preluați de garda sovietică în timp ce gardienii au fost dezarmați și luați prizonieri. Începând cu 26 iunie 1945 organizați pe detașamente prizonierii au fost îndrumați spre țară după ce au fost preluați de Centrul de Îndrumare și Poliție Brno-Bratislava și Ujpest.
Apelăm din nou și la Constantin Cimpoeșu care completează impresiile transmise de Ștefan Tureanu:
„Ne-am îndreptat spre lagărul nr. 8 din Vustrau. Aici am găsit numeroși ofițeri români care fuseseră trimiși la specializare în Germania, dar care, după desprinderea României de Axă, nu au vrut să lupte în continuare.
În acest lagăr, mâncarea era ceva mai bună, ciorba searbădă, cu mazăre furajeră plină de gărgărițe. În rândurile noastre se găsea și un general și 20 de colonei. Eu cu Moraru, considerați sublocotenenți, făceam corvoada tuturora.
La Vustrau fiecare prizonier a primit pături, cearceafuri, saltea și perină umplută cu talaș, inclusiv, cel puțin așa se spunea, săpun din grăsime de om. Informația m-a cutremurat. Puteam și noi deveni materie primă unei atari industrii; noroc însă că eram slabi și fără preț. Eu nu cântăream mai mult de 40 de kilograme. Simțeam că nu am sânge. Anumite părți ale corpului noaptea amorțeau dar nu mai voiam să mor, doream libertatea…
Odată cu sosirea lunii aprilie, lăsam ferestrele deschise pentru aerisire. Focul unor lupte se auzea deslușit. Ascultam simfonia care anunța un sfârșit. Am auzit că Germania va capitula.
Am fost martorul unui spectacol unic. După ce a fost deschisă poarta, comandantul lagărului a predat centura și pistolul unui ofițer sovietic ce comanda unitatea în înaintarea sa spre Berlin prin acea zonă. Totul s-a petrecut repede. Ne-am trezit la realitate. În noua situație am primit mâncare corespunzătore. Nu văzusem de multă vreme carne, zahăr, margarină, miere”.
Tot în apropiere de Berlin a fost internat în lagăr și Florian Bistrian:
„La Berlin am umblat mai mult pe sub pământ. Atunci era încă bine la Berlin, era lux, ce mai, abia după aceea s-a făcut ruină. Acolo în apropiere de Elba ne-or ţinut într-un lagăr. Dar nu am stat prea mult că au venit ruşii peste noi. De acolo am plecat în interiorul Germaniei, dar din vest veneau americanii, aşa că la terminarea războiului ne-au luat prizonieri nişte negri americani. Dar aceştia nu ne-or ţinut prea mult că ne-or predat englezilor, care ne-or dus în Belgia, chiar la Bruxelles”.
Eliberarea din prizonieratul germanilor nu a însemnat sfârșitul suferințelor pentru că eliberarea avea să mai întârzie. Dar despre ce a urmat, în reportajul următor.
Citește și:
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Suferința din lagărul de la Oranki
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Viața și moartea în lagărele sovietice
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Capturarea și drumul spre lagăr
- seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial




![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 2 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)











