O ETICĂ PENTRU POLITICIENI (EXISTĂ?)

anton ilica
Distribuie:

Curios să cunosc opinia unui filosof despre politicieni, am solicitat unui bun prieten spaniol cartea gânditorului Fernando Savater Etica pentru Amador (1991). Savater este profesor de filosofie la o Universitate din Madrid, doctor cu o teză despre Gândirea lui Cioran. S-a afirmat în publicistică, eseistică morală și proză literară. Cartea a stârnit foarte mare interes printre tineri, cărora li se adresează, sub formă de sfaturi privind modul de comportare în relația cu conceptele de libertate („Fă ce-ți place”), plăcere, viață bună, ordine, obiceiuri și capricii. Deși elevii de liceu studiază etica, filosofia, sociologia, puțini știu ce înseamnă libertate, dar mai ales ce să facă în preajma expresiei „fă ce-ți place” sau a participării la  alcătuirea „unei vieți bune”, ori la „ponderează-ți capriciile”.

Într-un limbaj seducător (este doar scriitor și un adorabil romancier – vezi și Grădina îndoielilor), filosoful explică fiului ETICA, așa cum se exprimă ea la politicienii spanioli. Comportamentul acestora se aseamănă cu a celor de la noi. Promisiunile electorale devin „suflare în vânt” (după Bob Dylan), întâlnirile cu alegătorii sunt inexistente, trădările „ideologice” sunt frecvente, după cum doctrinele politice (de stânga, dreapta, stânga/ dreapta extremistă, dreapta spre giratoriu etc.) nici nu apucă să fie asimilate ori clarificate. Sloganurile și etichetele n-au substanță reală, vorbele – de tipul „declarații politice” – se convertesc în invective, agresivități verbale, fiind golite de sens și bună rațiune. Chiar definirea eticii politice este ironizată: fiind folosită pentru a dobândi „o slujbă cu care să se poată câștiga existența”. 

Politica – sursă de îmbogățire și obținerea de satisfacții

Politica e sursă de îmbogățire și obținerea de satisfacții, prin avantaje oferite de decidența de partid sau guvernanța. În viața noastră, există lucruri care ne convin și lucruri care nu ne convin, unele sunt bune, altele sunt rele pentru sănătate. Și unele și altele se pot obține prin minciună, dar ajută „plăcerii de a trăi confortabil”. Oamenii stau sub teroarea cuvântului „trebuie”; care sună ca „un ordin”. Constatăm că oamenii nu sunt LIBERI să facă ceea ce vor, multe fapte limitând libertatea noastră la dependență. Mai mult, oamenii sunt manevrați prin informații oneroase – vehiculate cu intenție de a manipula – chiar prin intermediul guvernanților – miniștri, președinți, primari -, al căror cuvânt are acoperirea credibilității. În fapte și atitudine, oamenii au LIBERTATEA de a alege. De multe ori, dilemele (două soluții) se sfârșesc numai în variante rele. Libertatea de a trăi (nu oricum, ci cum vor alții) angajează lucruri care ne convin sau altele care nu ne convin. Se dă exemplul lui Hector, eroul troian, care putea să refuze lupta cu Achile, invocând diferite motive. El știe că va fi învins de fiul unei zeițe. Dragul de viață i-ar spune să refuze lupta, dar demnitatea îi cere sacrificiu. El avea opțiunea libertății: să moară în luptă ori să trăiască în rușine. 

Despre libertate, ordine, obiceiuri, capricii

Predomină întrebarea: de ce fac eu ceea ce fac? Pot face din ORDIN (așa cum deputații și consilierii votează după ordinul impus de partid și nu conform libertății lor de conștiință) ori pot opta pentru OBICEIURI (ridic mâna pentru că așa fac ceilalți). În fine mai există CAPRICII, care înclină conduita într-o parte sau alta, determinată de o anumită stare atitudinală. M-am certat cu un coleg de partid chiar înainte de vot, iar acum „îi arăt eu lui”. Astfel sunt un capricios, chiar dacă suport consecințele. Mi-am asumat o clipă de libertate, dar am căzut în disgrația șefului de partid, a unor colegi, am pierdut îndemnizația, risc excluderea etc.. Sunt judecat pentru asumarea unui strop de libertate. 

Capriciile vin dinlăuntrul conștiinței mele, pe când ordinul și obiceiurile vin dinafara acesteia. „Ești un nebun”, i-ar spune soția, „ce-ai câștigat votând după propria ta voință”? Nu mai există vreun decident care să se consulte cu votanții, spre a reprezenta interesele acestora. Șeful de partid e totul (e decizie), el are instrumente de a pedepsi și de a fisura dreptul tău la libertate. Astfel că oamenii oscilează între virtute și viciu. Suntem ființe sociale, care, la îndemnul „fă ce-ți place”, avem libertatea de alege între „da” sau „nu”, de a asculta de ceea ce ni se poruncește sau a nu respecta. Oscilăm între umilință și capriciu, între a fi EU sau a deveni TU însuți. 

Nu există rețete pentru un comportament bun sau rău. LIBERTATEA e doar un concept, fără efecte practice și fără răspunsuri la îndemnul „fă ce-ți place”. Oamenii vor să ducă o viață bună. Adică să dispună de bunăstare materială, socială, publică, medicală, artistică etc. Toți aspiră la confort și bunăstare. Pentru asta, mulți își pun libertatea la cheremul altora. Cum folosim libertatea personală în situația unei conviețuiri sociale, publice? Evident că abuzurile tulbură și încurajează capriciile. J. P. Sartre, filosoful francez, spunea: „suntem condamnați la libertate”. Dar cine-și poate asuma dreptul de a face „ceea ce-ți poftește inima”. Cum poți să faci parte dintr-un grup fără să-și pierzi independența? Poți trăi mai bine în singurătate (capriciu) sau în grup de prieteni (cu concesii și obiceiuri)! Avem (nevoie de) libertate, dar societatea politică nu ne permite să ne folosim de ea. Poate nu știm sau nu vrem. Soluția se regăsește în propria noastră conștiință. O clasă politică educată nu și-ar permite să abuzeze de drepturile asumate prin declarații, iar statul este instituit (de la începuturi) spre a servi interesele propriilor cetățeni. Afirmația „vreau să duc o viață mai bună” și-o pune fiecare om, iar aceasta, ca principiu, ar trebui să ajungă deviza statului și partidelor care-l conduc. Conceptul „democrație” a devenit abuz politicianist, grație căruia se întrețin scuzele incompetenței. „Vrem ca cetățenii țării mele să ducă o viață mai bună”. Judeci o țară (județ, localitate) după modul în care se aseamănă cu o grădină bine sau rău gospodărită. Poate fi pârloagă sau parc înfloritor. Așa gândește un etician spaniol, așa vrem să se înfățișeze o țară europeană „liberă”. 

Etica nu ne oferă soluții comode, ci întrebări incomode. Libertatea presupune absența constrângerilor, deci opțiunea alegerii lucide între ceea ce ne convine și ceea ce este drept/ corect. Dacă dorim o viață mai bună, pentru noi și pentru ceilalți, politicul are nevoie de o reînvățare a moralității. O societate cu aproximări libere este aceea în care nimeni nu e silit să renunțe la propria demnitate pentru un trai decent, prin îngăduința unor prea mari concesii propriei libertăți de conștiință.



 

Categorie: Opinii
Etichete: democratie, Etică, Fernando Savater, filosofie, politica, politicieni
Distribuie:
Articolul anterior
Etica intervenției în regim de binefacere
Articolul următor
Doi bărbați au murit după ce s-au aruncat de pe un bloc, pe Calea Romanilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

sintea mica pr

„CU SFINȚII LAOLALTĂ”: DESPRE SATUL SINTEA MICĂ

Într-una din cele cinci descinderi ale scriitorului ȘTEFAN MITROI la Arad (Colegiul Național Pedagogic „Preparandia Dimitrie Țichindeal” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”), Sântana, Andrei Șaguna și Sintea Mică, acesta…
valoarea umana

Valoarea umană între merit și aparență

Valoarea umană între merit și aparență | Despre competență, caracter și criza criteriilor într-o societate aflată între construcție și simulacru  Ce este valoarea umană? Puține concepte sunt mai des invocate și…
eveniment - reșița

EVENIMENT EMOȚIONANT la REȘIȚA

 Cu toate că am fost invitată la numeroase întâlniri ale foștilor mei elevi sau studenți, particip pentru prima dată în 50 de ani la un asemenea eveniment, organizat de către…
borsa cluj

Din lumea Borșei de altădată

Povestire | Din lumea Borșei de altădată – Dacă n-ai stat la săntare, satul încă te vede țangău – Azi am vizitat, din nou, și din nou, cum fac în…
virgil florea

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să…
virgil florea

Mai e mult?

Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile…
ideologie

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice | Eseu despre Semantica Politică și Deformarea Conceptelor  Puterea asupra limbajului și controlul percepției sociale În epoca modernă, puterea politică nu s-a exercitat doar…
victimologie

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ | De la victima penală la victima socială, politică și geopolitică  Definirea victimologiei și a victimei Victimologia a fost definită inițial ca ramură a criminologiei care studiază victima infracțiunii,…