„Blocul Libelula” este primul bloc cu 10 etaje construit în Arad de către arhitectul-emblemă Miloș Cristea între anii între 1967–1969. Proiectul și lucrarea au fost premiate cu unul dintre cele mai importante distincții la acea vreme, iar în anii de dinainte de Revoluție a reprezentat un simbol al Aradului, un reper la parterul căruia funcționau notoriul Cinema „Dacia” (azi, Biserica Penticostală Ekklesia Arad) și cofetăria „Libelula” (activă și acum) – locuri frecventate de mai toată populația orașului…
Miloș Cristea a locuit, până la capătul vieții, într-un apartament la etajul 10 care i-a fost repartizat de autoritățile comuniste ca și recompensă și pe care familia nu l-a înstrăinat.
(Foto- via Facebook – pagina Arad Trecut-Prezent)
Scrisoarea deschisă trimisă de un locatar al Blocului „Libelula” dezvăluie o problemă cu care se confruntă foarte multe imobile din municipiu
…chiar dacă nu atât de celebre și expuse.
O redăm integral, așa cum ne-a fost trimisă:
Locatarii unui bloc situat în zona ultracentrală a municipiului Arad se confruntă de mult timp cu o problemă gravă, care le afectează zilnic confortul și sănătatea. Este cu atât mai greu de înțeles și de acceptat cu cât vorbim despre un imobil aflat într-o zonă de prestigiu a orașului, unde condițiile de locuire ar trebui să fie la un nivel corespunzător.
Subsolul clădirii este într-o stare deplorabilă, din cauza țevilor vechi și deteriorate, din care se scurg în permanență ape uzate. Mai grav, în anumite momente, acestea refulează, iar în subsol ajung și materii fecale. Din această cauză, în întregul imobil persistă zilnic un miros greu de suportat, care pătrunde inclusiv pe casa scării și în apartamente.
În plus, acumularea constantă de apă în subsol ridică îngrijorări serioase și în ceea ce privește structura clădirii, existând temeri că, în timp, aceasta ar putea fi afectată. În eventualitatea unui cutremur, o astfel de situație ar putea amplifica riscurile, punând în pericol siguranța locatarilor.
Problema nu se oprește aici. Subsolul a devenit un mediu favorabil pentru șobolani, iar casa scării este invadată de țânțari, ceea ce creează un real pericol pentru sănătatea locatarilor.
Deși au fost făcute numeroase sesizări către autorități, până în prezent nu s-au luat măsuri eficiente pentru rezolvarea situației.
Prin acest demers, solicităm intervenția urgentă a instituțiilor responsabile pentru curățarea subsolului, repararea sistemului de canalizare și eliminarea riscurilor la care suntem expuși zi de zi. Considerăm că este normal ca fiecare cetățean să poată trăi în condiții decente, mai ales într-un bloc situat în centrul orașului.

















6 comentarii. Leave new
NU este problema autorităților! Acela este un bloc cu locuințe proprietate privată! Asociația de proprietari trebuie să plătească o firmă care să le schimbe țevile și alta care să facă deratizarea. DOAR ei sunt responsabili!
Același lucru l-am făcut și noi în blocul în care locuim ! Nici nu știu de ce a ajuns în presă această scrisoare deschisă??? Doar își arată lenea și delăsarea proprietarii. Vor totul de-a gratis și să le rezolve statul sau autoritățile! Pe bune ??? La casele particulare merg autoritățile să le schimbe în incintă țevile??? Ce prostie-i asta ???
Tocmai această polemică face ca tema scrisorii deschise să merite un link în presă.
Bine punctat Bogdan!
Cine te-a dat voie in beci ?
Un bloc vai de mama lui , plin de chiriași si cu multi figuranți. Puțini locatari de calitate care sunt reduși la tăcere.
Domnule Lucian Valeriu, mă cunoașteți destul de bine și știți că ofer servicii de calitate. Dacă a-ți fost mulțumit de serviciile mele, dați va rog frumos numărul meu de telefon administratorului de la blocul respectiv. Le voi goli eu întreg subsolul de bloc și face constatarea întregii instalații.