ARADUL – între CIVILIZAȚIE și NEPĂSARE

cladiri arad
Distribuie:

 

Voi scrie despre atitudinea civică arădeană vizavi de spiritul gospodăresc ÎN ADMINISTRAREA orașului Arad. Nu voi utiliza nici cuvinte triviale, refuzate de dicționare, și nici nu voi scufunda discursul în trivialitate. Voi atrage atenția asupra unor realități care și-au pus amprenta asupra lentorii (cuvântul vine de la „lent”, „încet”) care amână nepermis de mult finalizarea unor proiecte ce vizează orașul nostru, dând impresia nepăsării și a lipsei de spirit gospodăresc al autorităților arădene, responsabile de buna gospodărire a Aradului.

Atrag atenția asupra Stadionului UTA, pe care arădenii îl așteaptă cam de multișor să fie finalizat, apoi pasajele de pe Centura rutieră, a situației Hotelului Parc, a intrării Cetății Aradului în circuitul public, a Teatrului Hirsl, a terenului din Subcetate, năpădit de bălării, a fostei Fabrici Tricoul Roșu ori a terenului de sub fosta Fabrică de mobilă, a noului Bazin de înot – înconjurat de dezordinea de după darea în folosință, a pistelor de bicicletă, parcărilor și multe altele. Vor fi existând justificări legate de proprietate și de proprietar, dar tot ceea ce se întâmplă în spațiul nostru public și în perimetrul Aradului intră în responsabilitatea cuiva, spre a asigura municipiului nostru o estetică demnă de o capitală de județ. Mai amintesc că indicatoarele de la toate intrările în Arad sunt jalnice, ca aspect, arhitectură și imagine de referință. Mi-ar face plăcere, împreună cu fiecare arădean, ca atunci când ne plimbăm pe celebrul Corso să nu fim oripilați de aspectul dezagreabil de prelung timp al fostei Librării Ioan Slavici. Aș fi mulțumit dacă fostele chioșcuri cu ziare și fostele aviziere publice ar fi curate și plăcute ochiului. Poate măcar iarna, terasele din jurul unor baruri, cofetării din centrul Aradului ar lăsa loc unei priveliști luminoase (ex. Cetatea veche, Ratio Beech, Mc Donald”s etc.). M-aș simți mai vesel dacă firmele diferitelor magazine ar fi mai estetice și luminate corespunzător! Cine nu ar fi satisfăcut că trăiește într-un oraș civilizat dacă ar fi mai multă curățenie pe marginea trotuarelor și ar lipsi pachete de gunoi de la marginile orașului! Dar câte nu s-ar putea încă menționa. Uneori îmi pun întrebarea cum putem trăi alături de atâta mizerie și praf, efecte ce se repercutează asupra conduitei oamenilor, limbajului, ținutei și caracterului acestora.

Am atras atenția, stimulând luări de poziții ale altor cetățeni ai orașului nostru, dovedind că nu suntem nepăsători și că vrem ca Arad să se asemene cu o grădină bine îngrijită, cu un parc general de care să fim mândri și încântați că locuim civilizat într-o comunitate aleasă.

Categorie: Opinii
Etichete: anton ilica, aradul urat
Distribuie:
Articolul anterior
Moralismul caragialian al vieții noastre politice
Articolul următor
XXX. Un Crăciun care a durut mai mult decât a durat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Desfășurare de forțe pe Calea Romanilor din municipiu, de la o șicanare în trafic

Desfășurare de forțe joi seara, în jurul orei 20.00, pe Calea Romanilor din municipiu. Conform primelor informații, de la o șicanare în trafic între doi șoferi s-ar fi ajuns la amenințări cu arma. Se pare că un bărbat ar fi reclamat că, pe fondul unor neințelegeri, a fost amenințat cu un cuțit. Mai multe echipaje ale poliției s-au deplasat la fața locului dar cele reclamate nu s-au confirmat. Foto: cititor critic arad  

Adrian Palcea, angajat al Penitenciarului Arad, a încetat din viață la doar 31 de ani

1 comentariu
Adrian Palcea, angajat al Penitenciarului Arad, a încetat din viață la doar 31 de ani în dimineața zilei de joi, 23 iulie.  „Cu profundă tristețe, vă anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, Adrian PALCEA. Plecarea sa lasă un gol în rândul celor care l-au cunoscut și au avut privilegiul de a-i fi colegi, părăsind această lumea la doar 31 de ani. Îi vom păstra vie amintirea prin respectul și recunoștința pentru omul și profesionistul care a fost. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care i-au fost aproape. Gândurile noastre…

Arădean arestat după ce și-a violat, timp de patru ani, fiica minoră

Bărbatul în vârstă de 51 de ani, din județul Arad, este acuzat că și-a violat în mod repetat fiica minoră pe parcursul a aproximativ patru ani. Potrivit anchetatorilor, abuzurile ar fi început în  anul 2022, când fetița avea doar 9-10 ani. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au solicitat arestarea preventivă a bărbatului iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Chișineu-Criș a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „Începând aproximativ din anul 2022 și până în data de 20.07.2026, în jurul…

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului „Libertate. Amintiri 1954–2021“ | Dialog cu Emil Hurezeanu, la Ateneul Român

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei și una dintre cele mai respectate voci ale Europei contemporane, vine în România la invitația editurii Litera, pentru prezentarea volumului său de memorii „LIBERTATE. Amintiri 1954–2021“. Lansarea va avea loc marți, 1 septembrie, începând cu ora 19.00, pe scena Ateneului Român, sub forma unui dialog public între doamna Angela Merkel și domnul Emil Hurezeanu, personalitate marcantă a jurnalismului și diplomației din România. Evenimentul va fi prezentat de Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera.   Biletele sunt disponibile prin Eventbook. Eveniment cu traducere simultană română – germană. Fiecare bilet include accesul la eveniment și un exemplar al volumului „LIBERTATE. Amintiri 1954–2021”. Publicul poate opta și…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Întâlnire cu scriitorul ȘTEFAN MITROI, la Biserica Ortodoxă din Sintea Mică

Sâmbătă, 29 martie 2025, ora 12, la Biserica Ortodoxă din Sintea Mică, va avea loc o activitate spiritual–culturală, prilejuită de întâlnirea cu scriitorul bucureștean ȘTEFAN MITROI.   Publicistul este un colaborator permanent al ziarului Lumina, cotidian al Patriarhiei Române Ortodoxe, iar eseurile afective publicate aici au devenit carte cu titlul Poveștile Cerului și ale Pământului (2021), urmate recent de Noi povești ale Cerului și Pământului. Cu acest prilej, AUREL USCA va evoca personalitatea autorului, iar preotul CRISTIAN COSMA va binecuvânta și omagia pe cel care a dat literaturii române poezii (Bolnav de înserare, Buzunare de grâu, Memoria fumului etc.), romane…

HĂȘMAȘ: ȘCOALĂ – EXEMPLU DE RESPONSABILITATE ȘI CURĂȚENIE

Cu nostalgia primului an ca învățător în Urvișu de Beliu, precum și dorința de a observa schimbările în școala unde am organizat învățarea celor 17 elevi, în urmă cu mulți ani, am participat la un CERC PEDAGOGIC în zona Beliu, condus de profesoara pentru învățământul primar, Rodica OCHIȘ. Tocmai îi apăruse al cincilea volum de poezie, căruia i-am scris o prefață generoasă, și chiar doream să constat condițiile grafice și calitatea tipografică a acestuia. La intrarea în școală, am fost întâmpinat de Doamna director Mirela Țigan, de copii drăgălași, de elevi respectuoși, veseli, optimiști, jucăuși și cu un comportament decent.…

Barbarisme în limbajul ministrului Educației

  Mitruț, profesorul din Șimand, îmi scrie, întrebându-mă despre ceea ce ministrul educației naționale, Sorin Mihai Cîmpeanu (SMC) spune prin învățarea blended learning. Mai corespondasem cu dascălul din Șimand despre dorința lui SMC de înființare în fiecare școală a comisiilor pentru bullying, a desființării claselor simultane, a introducerii orelor remediale, a amnistierii plagiatorilor din învățământul superior („ordonanța amnistierii plagiatorilor”), a introducerii în fiecare școală a „psihopedagogilor” care „să stea” de „dimineață până seara” – după cum face purtătorul său de cuvânt – și altele. Scrisoarea se încheie cu o întrebare referitoare la ideea ministrului de a înființa șase „școli pilot”,…

De ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, promovează cuvântul „BULLYING”?

    DE VEGHE LA CORECTITUDINEA LIMBII ROMÂNE. MINISTRUL EDUCAȚIEI, SORIN CÎMPEANU, PROMOVEAZĂ CUVÂNTUL „BULLYING”   Am scris de mai multe ori despre acest ministru al educației (?). M-am referit la incoerența politică (de la stânga spre dreapta, un ins al politicii sensului giratoriu), la nepriceperea sa, ca universitar tehnic, în a gestiona problemele învățământului preuniversitar, am ironizat „teatralizarea” vaccinării prin găurica din mâneca stângă a cămășii, am scris despre aparițiile sale publice, fiind propriul purtător de cuvânt, cu opinii naive și nerelevante (vezi opinia privind clasele simultane și alte încurcături) etc. Întinzând covorul roșu pentru el, presa nu semnalează derapajele…
Secret Link