AFI Arad s-a deschis oficial

afi arad s-a deschis oficial
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

AFI Europe din România s-a deschis oficial la Arad, miercuri 1 noiembrie, de la ora 18:00, în prezența conducerii venite din Israel, dar și a autorităților locale. Branduri precum Decathlon, Smyk, Half Price, Starbucks, Burger King, ori Kartoffiserie sunt prezente și-n orașul nostru.


Primarul Aradului Călin Bibarț, Avi Barzilay – CEO AFI Europe și Doron Klein – CEO AFI Europe România & Cehia,  reprezentanții magazinelor Carrefour (Ionuț Solonca, director business unit), Decathlon (Alex Domșa, property & developing director), Leroy Merlin (Cristian Mușceleanu, lider de expansiune) și Altex (Edwin Abdulachim, director comercial) – sunt cei care au luat cuvântul cu mesaje inaugurale.

Primarul Călin Bibarț și-a rostit cuvântul de bun venit alături de Victor, băiețelul împreună cu care a amplasat „capsula timpului”, în 1 septembrie 2021, la începerea șantierului, ca mărturie următoarelor generații.

„AFI a crescut frumos. De la un teren viran care era o cicatrice pe obrazul Aradului, astăzi este cel mai frumos parc comercial din România și îi spunem bun venit la Arad! Ați venit în orașul și la oamenii care trebuie. Aici, atunci când spunem da, este da, atunci când este o situație, o rezolvăm și nu explicăm cum nu se poate, aici de ani de zile arădenii, indiferent în ce limbă spun mamă și tată trăiesc într-o armonie desăvârșită, fiind un bun exemplu nu doar pentru România, ci și pentru toată Europa. Aici, deși trăim vremuri dificile, din 2009: criză economică, pandemie, război în est, vremuri complicate în Orientul Mijlociu, Aradul a fost din punct de vedere economic printre primele trei, patru, sau cinci orașe capitală de județ din România. Și de aceea, mulțumesc AFI, și vă asigur că ați venit acolo unde trebuie, unde Aradul merită și AFI merită. De aceea, fiți bineveniți! La mulți ani, AFI! La mulți ani, Arad!”, a spus primarul Călin Bibarț.

AFI Arad s-a deschis oficial


Citește și: Îmbulzeală la inaugurarea celui mai nou complex comercial din Arad. Electrocasnicele, preferatele arădenilor


Avi Barzilay – CEO AFI Europe a mulțumit publicului numeros pentru participare, precizând că a fost o călătorie dificilă pentru el, din Israel în România, special pentru a lua parte la inaugurare.

„Vă mulțumesc că ați venit astăzi să celebrați alături de noi! A fost un proces foarte lung. Am venit astăzi din Israel și am făcut mari eforturi să fim aici cu voi azi. Situația de la noi din țară nu este un secret, suntem încă sub o enormă presiune în urma masacrului de acum două săptămâni și jumătate. Țara este îndurerată. Dar totuși am decis să venim astăzi, un grup mare de oameni din Israel, pentru două motive: în primul rând pentru a mulțumi echipei noastre AFI, pentru acest demers lung până la momentul inaugurării: mulțumesc lui Yosi, Biancăi, Roxanei, lui Sorin, tuturor celor pe care poate îi uit acum, mulțumesc tuturor pentru munca dificilă, pentru călătoria care a început cândva în 2007 și a cărei rezultate le vedem în sfârșit azi. Mulțumesc echipei AFI! Și al doilea motiv este pentru a spune că venirea noastră aici, la Arad, nu este ultimul pas, ci doar începutul unei imense dezvoltări pe care o intenționăm în România, în domeniul centrelor de tip retail. Acesta este al patrulea centru comercial din România, dar primul centru retail pe care îl deschidem sub formă de parc, însă nu este și ultimul”, a spus Avi Barzilay.

AFI Arad s-a deschis oficial


Doron Klein – CEO AFI Europe România & Cehia a spus că deși au existat mai multe proiecte diferite care au fost întocmite de-a lungul anilor pentru a construi un centru comercial pe acest teren din Arad, varianta finală este și cea pe care o consideră cea mai potrivită.

„Călătoria noastră a început în 2007, în urmă cu mai bine de 16 ani, timp în care am avut atât de multe planuri și design-uri, prin care ne gândeam cum să-i dăm utilitate, cum să folosim cel mai bine terenul și sunt sigur că varianta finală pe care am ales-o, acest retail parc de tipul spațiu deschis, este soluția perfectă pentru această locație, pentru acest oraș și sunt sigur că fiecare dintre voi, retaileri și vizitatori, vă veți bucura de el pentru mulți ani care vor veni. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat însă fără câțiva acționari foarte, foarte importanți care au fost alături de noi încă de la început. În primul rând, vreau să menționez partenerii noștri, chiriașii, care ne-au acordat încrederea în acest proiect care reprezintă doar un pas în lungul nostru drum, în multele alte proiecte în care colaborăm, iar pentru asta doresc să le mulțumesc tuturor pentru încredere, implicare și cooperarea. Nu am fi putut face nimic fără ei! De asemenea, aș dori să mulțumesc autorităților locale de aici, din Arad, cu care am cooperat excepțional, mai ales cu domnul primar Bibarț, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru totul! Această cooperare este foarte binevenită în general și mai ales în aceste vremuri când vedem diferite moduri de abordare, în diferite orașe din România. Astfel că apreciem foarte mult această deschidere și sprijin, iar pentru asta, domnului Bibarț și tuturor autorităților din oraș le mulțumim foarte mult!”, a spus Doron Klein.

AFI Arad s-a deschis oficial


Parcul retail AFI Arad este situat pe  Calea Aurel Vlaicu și se întinde pe o suprafață de 79.900 metri pătrați, având o suprafață construită de 30.600 mp. În acest complex comercial își așteaptă clienții Carrefour,  Media Galaxy, Lensa, Florăria De Colț, Librăria Cărturești, farmacia Help Net, Decathlon,  Starbucks și diferite fast food-uri,  CCC, Fressnapf, Smyk ori Half Price,  Mc Donald’s de tip drive thru și Leroy Merlin, urmând ca și altele să se deschidă în curând.


GALERIE FOTO


O investiţie de aproximativ 35 de milioane de euro prin care au fost create peste 2.000 de locuri de muncă

Complexul comercial este construit pe un teren cu suprafaţa de opt hectare. Şantierul a fost deschis după 14 ani de când AFI anunţase pentru Arad construirea unui mall şi a unei clădiri de birouri.

Ridicarea construcţiilor a costat aproximativ 35 de milioane de euro, terenul fiind cumpărat în urmă cu 16 ani. Parcul de retail ocupă o suprafaţă construită de 30.600 de metri pătraţi iar suprafaţa brută închiriabilă este de 29.400 metri pătraţi, deservită de 950 de locuri de parcare.


Citește și: AFI Europe începe la Arad construcția primului său parc de retail din România


 

Categorie: Știri
Etichete: carrefour, Decathlon, Leroy Merlin
Distribuie:
Articolul anterior
Îmbulzeală la inaugurarea celui mai nou complex comercial din Arad. Electrocasnicele, preferatele arădenilor
Articolul următor
Fostul inspector școlar general al ISJ Arad, Anca Patricia Șipoș (Stoenescu) a fost ACHITATĂ în dosarul instrumentat de DNA pentru „abuz în serviciu”

4 comentarii. Leave new

  • Întrebarea hamletiană -acel A fi sau a nu fi- devine AFI în Arad după 4 secole de la decesul dramaturgului William Shakespeare. Nu suntem identificați încă dacă diferența de timp este strict de natură comercială sau intervin și aspecte literare. Rămâne de văzut!

    Răspunde
  • Avatar of bluesbreakers
    bluesbreakers
    2 noiembrie 2023 18:57

    Minunata castă cleptocrată arădeană!

    Răspunde
  • „AFI a crescut frumos. De la un teren viran care era o cicatrice pe obrazul Aradului, astăzi este cel mai frumos parc comercial din România și îi spunem bun venit la Arad! Ați venit în orașul și la oamenii care trebuie.a spus primarul Călin Bibarț….. Pe bune … O fii un fel de Las ..VEGAS…poate nu stiti sau nu va vreti sa va aduceti aminte de trecut….cea ce a fost pe acest teren …oricum….NU CRED CA MAI CONTEAZA….

    Răspunde
  • Foarte frumos.
    Succes in continuare tuturor.
    Doamne ajuta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Amenzi pentru „dosarul cu șină” | Senatul a adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice

0
În Senat a fost adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei. Proiectul legislativ adoptat de către senatori va fi transmis pentru vot final în Camera Deputaților. „Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului! Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali…

Arad MTB Trophy și Together Run Arad – două evenimente de succes care au adus împreună sute de participanți și numeroase familii

0
Asociația ACS Sport Competition a încheiat cu succes organizarea a două evenimente sportive importante pentru județul Arad: cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy, desfășurată pe 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, și prima ediție Together Run Arad, organizată pe 10 octombrie 2026, în municipiul Arad. Două weekenduri consecutive, sute de participanți, foarte mulți copii și o atmosferă deosebită  Dincolo de rezultatele sportive și de buna desfășurare a competițiilor, cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost participarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a familiilor, într-un număr mult peste așteptările inițiale. Acest lucru a transformat…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

Balul Comunității Arădene 2026 | Excelență, cultură și solidaritate, într-o gală cu deschidere internațională

0
Dumitru-Dorin Prunariu și Radu Varia, printre personalitățile distinse „Simfonia Dorului Românesc”, în premieră națională la Arad Arad, România – octombrie 2026 — Balul Comunității Arădene revine sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18:00, în Sala Mare a Filarmonicii Arad, cu o nouă ediție dedicată recunoașterii excelenței, susținerii educației, culturii și solidarității. Gala de Premiere se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Franței în România și va reuni elevi olimpici, personalități ale vieții culturale, științifice și publice, reprezentanți ai mediului academic și instituțional și artiști de prestigiu. În centrul evenimentului se află o idee care definește Balul încă de la…

Prefectul Mihai Pașca și-a anunțat public demisia

1 comentariu
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, învestit în funcție la data de 14 martie, 2025 și-a anunțat public demisia luni, 19 octombrie, 2026, printr-o postare pe pagina sa de facebook: „Din momentul adoptării moțiunii de cezură din 5 mai, am declarat că voi continua să îmi fac datoria de a reprezenta Guvernul României până la momentul în care acesta va fi înlocuit de unul cu puteri depline. Astfel că, în acord cu tot ce am susţinut în această perioadă și totodată în linie cu decizile PNL, îmi anunț public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…
Krak
Articolul următor TEAM-BUILDING în „Competiția KO”. UTA – CS Universitatea Craiova: 0-1 (0-0)   Apasă aici pentru a citi
Secret Link