Ana Dumbravă este campioană mondială la Counter Strike pentru al doilea an consecutiv

ana dumbrava
Ared
Distribuie:

Ana Dumbravă, în vârstă de 24 de ani, a devenit campioană mondială la Counter Strike: Global Offensive (CS:GO) pentru al doilea an consecutiv, consolidându-și supremația în această competiție dominată de sexul masculin.


Gala de premiere a avut loc recent la Belgrad, Serbia, unde Ana a fost recunoscută pentru performanțele sale excepționale în lumea jocurilor video. Aceasta nu este însă o noutate pentru Ana care și-a început cariera profesională în CS:GO în 2015 și a continuat să acumuleze premii notabile de-a lungul anilor.

„A doua oară consecutiv, jucătoarea anului. Sunt încă în șoc, nu pot exprima toate sentimentele pe care le am acum. Sunt atât de fericit să văd cât sprijin am primit din partea publicului și sper ca cu acest premiu să pot inspira generația tânără să își urmeze visele. Vă iubesc pe toți, sper că v-am făcut mândri!”, a declarat aceasta după ce a primit trofeul ieri, la gala HLTV Award Show 2024.


ana dumbrava

Într-un interviu acordat Monitorului de Suceava, Ana a dezvăluit că pasiunea sa pentru gaming a început cu participarea la campionatele naționale în perioada 2014-2015. De atunci, a făcut un salt impresionant către competițiile internaționale și a cucerit titlul de campioană internațională la „Girl Gamer Festival” din Dubai în 2020. Anul trecut, a adăugat în palmares victorii la turneele din Dallas și Valencia, cele mai prestigioase din lumea CS:GO.


ana dumbrava


Cu o diplomă în inginerie de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Ana Dumbravă își împărtășește și pasiunea pentru industria gamingului cu tânăra generație. Pentru ea, banii nu sunt principalul motiv pentru a participa la competiții mai degrabă, speră că trofeele și succesul său vor inspira mai multe femei să se alăture lumii gamingului.

„De când m-am apucat de Counter Strike la nivel competitiv, prima țintă a fost de a sparge bariera dintre scena masculină și cea feminină, iar al doua a fost de a ajuta fetele și băieții talentați să înceapă și ei o carieră. La început este greu, dar pot spune din experiența mea că nimic nu este imposibil de realizat. Dacă îți dorești ceva și muncești pentru acel lucru, atunci poate deveni realitate” spune Ana.


Cu aproape două milioane de jucători simultani CS:GO a atins un nivel de popularitate remarcabil în întreaga lume, iar Ana Dumbravă a devenit un simbol al succesului și al determinării în această comunitate vastă.


 

Categorie: Național
Etichete: gaming
Distribuie:
Articolul anterior
Dramă în Iași: Femeia care a sărit de la etajul 3 cu bebelușul, subiectul unui dosar penal
Articolul următor
Vicepreședintele ANAF, Costea Sandu, a fost demis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

0
Doi liceeni din Arad, David Boulean (clasa a X-a, Colegiul Național „Moise Nicoară”) și Santi Erick (clasa a X-a, Colegiul „Csiky Gergely”), și-au expus recent proiectul tehnologic la Budapesta, în cadrul evenimentului internațional „<19 Shape your world! 2025”. Evenimentul a avut loc între 9-11 ianuarie 2026. Cei doi au fost selectați de Asociația Doar Mâine din Arad în parteneriat cu Fundația C3 din Ungaria, organizații care fac parte din programul internațional Youth Exchange inițiat de Ars Electronica, Austria. ChronaCast: De la o problemă în pauze, la o soluție digitală Ideea proiectului, intitulat ChronaCast, s-a născut din nevoia practică a lui…

Vernisajul expoziției „trei rădăcini” de Fabian Gavrilescu, la habitat B1

0
Spațiul habitat B1 găzduiește, începând cu 21 noiembrie, ora 18:00, vernisajul expoziției „trei rădăcini”, semnată de artistul și arhitectul timișorean Fabian Gavrilescu. Proiectul reunește o serie de sculpturi generate digital și materializate prin modelare și imprimare 3D, care traduc trei dintre reperele definitorii ale Timișoarei în forme abstracte, simbolice și esențializate. Cele trei sculpturi sunt ancorate conceptual în: Canalul Bega – ca flux natural, ritm vital și continuitate urbană; Bastionul – ca memorie stratificată, arhivă materială și nucleu cultural; MECIPT – ca moștenire științifică și începutul limbajului digital în România. Prin geometrii generate algoritmic, aceste elemente sunt regândite ca expresii…

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

0
În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația Doar…

Dangerous Bullets, trupa glam metal născută în camera unui apartament din Arad

0
În iarna anului 2022, la Arad, a luat naștere trupa Dangerous Bullets, un proiect muzical ce avea să-și contureze identitatea în jurul vocii și viziunii artistei Selen Crimson, fondatoarea și vocalista formației. Totul a pornit modest, „în camera mea, din pasiunea pentru muzică”, mărturisește Selen. Artista spune că a început să cânte la chitară acustică și voce de la doar cinci ani. A urmat o pauză, dar din 2018 a revenit la muzică iar în 2021 a învățat singură chitara electrică și basul. „Am ascultat mult black metal și apoi am trecut la glam metal. Inspirația o iau direct din…

Vernisajul expoziției Media Art Prize – Only Tomorrow, la Galeria Alfa

0
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad. Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design a UAV. Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul…

Editura Fantomas și festivalul Discuția secretă caută autori și autoare nedebutați

0
Editura F a n t o m a s, în parteneriat cu festivalul Discuția secretă, lansează un apel către autoare și autori nedebutați, invitați să trimită manuscrise până la data de 1 ianuarie 2026 la adresa debutfantomas@gmail.com. Sunt acceptate poezie, proză sau orice alt tip de text care merită publicat, indiferent de gen. Manuscrisele trebuie să conțină material suficient pentru un volum și să fie însoțite de un scurt CV. Se pot trimite mai multe manuscrise, cu condiția să fie gândite ca titluri distincte. Nu sunt acceptate fragmente disparate (fragmente de roman, poezii alternând cu povestiri sau pagini de jurnal).…
UVVG
Articolul următor Anunț pentru bărbații din Arad: unde vor fi amplasate tarabele de Ziua Îndrăgostiților și 1-8 martie Apasă aici pentru a citi
Secret Link