La masa rotundă „Economia atenției și dependența digitală în educație”, organizată de Asociația Doar Mâine, cinci specialiști din domeniul artei, educației și tehnologiei au încercat să răspundă unei întrebări care nu mai ține doar de timpul petrecut în fața ecranelor: cum învățăm să fim atenți într-un mediu construit să ne distragă?
La un moment dat în timpul unei discuții despre tehnologie apare inevitabil și telefonul ca subiect. Cât timp stăm pe el? De ce verificăm o notificare fără să fi auzit vreuna? De ce deschidem o aplicație și, câteva minute mai târziu, ne trezim într-un loc complet diferit de cel în care intenționam să ajungem? Întrebările acestea devin tot mai complicate atunci când telefonul joacă atât rolul unui obiect care ne distrage de la școală, dar și cel al unui instrument prin care învățăm.
Pe 24 septembrie, Asociația Doar Mâine a dat startul proiectului cultural „Poveste digitală fără sfârșit” printr-o masă rotundă online transmisă LIVE pe Youtube, dedicată economiei atenției și dependenței digitale în educație. Discuția, moderată de Marius Stoica, a adus la aceeași masă perspective din arta media, educația media, tehnologie, filosofie și științele educației.
Tema nu este una deloc abstractă. În raportul realizat de Organizația Mondială a Sănătății pe baza studiului HBSC 2021/2022, 11% dintre adolescenții din cele 44 de țări și regiuni analizate au raportat utilizare problematică a rețelelor sociale. Pentru România, procentul raportat a fost de 22%.
Asta nu înseamnă că orice adolescent care petrece mult timp online este „dependent”. Tocmai aici discuția despre atenție devine mai interesantă, problema nu poate fi redusă la numărul de ore petrecute în fața unui ecran.
Printre invitații mesei rotunde s-au numărat Nicoleta Fotiade, specialistă în comunicare și educație media, presedinta Asociația Mediawise Society, cu peste două decenii de experiență în lucrul cu profesori și instituții educaționale, Mihaela Kavdanska, cofondatoare FURNA Art and Culture și artistă vizuală care lucrează la intersecția dintre artă, tehnologie și știință, Liviu Pop, președintele uzinaduzina, organizație preocupată de patrimoniu imaterial, educație nonformală și utilizarea critică a tehnologiei.
Din zona educației au venit și perspectivele Mihaelei Crișan-Vida, ș.l. dr. ing. la Universitatea Politehnica Timișoara, și ale Adelei Redeș, lect. univ. dr. la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, cercetătoare și formatoare cu experiență atât în învățământul universitar, cât și în cel preuniversitar. Discuția a fost moderată de Marius Stoica, profesor de filosofie și logică, preocupat de gândire critică, creativitate, tehnologie și educație STEAM.
Nu telefonul este problema. Sau cel puțin, nu doar telefonul. Una dintre ideile care au traversat discuția a fost aceea că mediul digital nu este neutru. Platformele sunt construite pentru interacțiune, iar interacțiunea înseamnă de foarte multe ori, că utilizatorul revine pe platforme. O notificare, un mesaj, un videoclip recomandat sau o reacție la o fotografie, fiecare poate deveni motivul pentru încă o verificare. Atenția devine astfel o resursă.
Termenul „economia atenției” descrie tocmai această transformare: într-un spațiu în care informația este aproape nelimitată, ceea ce devine rar este capacitatea noastră de a rămâne concentrați asupra unui singur lucru.
Iar școala funcționează, în multe privințe, pe o logică opusă celei a platformelor digitale. Cititul spre exemplu, cere timp, un exercițiu dificil nu oferă neapărat o recompensă imediată iar o lecție poate deveni interesantă abia după ce ai stat și acordat suficient timp pentru ea. În schimb, mediul online poate oferi permanent ceva nou într-un timp foarte rapid.
Un subiect important care s-a discutat la masa rotundă pornește de la o întrebare care depășește responsabilitatea individuală: cât de mult din timpul petrecut online este rezultatul unei alegeri și cât este influențat de felul în care sunt construite platformele?
Designul adictiv a ajuns în centrul multor discuțiilor juridice și instituționale. În martie 2026, un juriu din Los Angeles a considerat Meta și YouTube răspunzătoare pentru prejudicii asociate designului adictiv al platformelor, într-un proces considerat un precedent important în domeniu. La nivel european, problema este analizată inclusiv prin prisma Digital Services Act.
În iulie 2026, Comisia Europeană a constatat preliminar că anumite funcții ale Instagram și Facebook, printre care scroll-ul infinit, redarea automată, notificările push și sistemele de recomandare personalizate, care pot contribui la riscuri asociate designului adictiv. Parlamentul European a identificat, la rândul său, infinite scroll-ul, autoplay-ul, notificările și mecanismele de recompensă ca funcții care pot încuraja utilizarea compulsivă și pot afecta capacitatea minorilor de a se concentra.
În România, discuția despre sănătatea mintală a copiilor și adolescenților oferă un alt context pentru această problemă. Datele UNICEF indică aproximativ 22.000 de copii și adolescenți care trăiesc cu un diagnostic de boală mintală, în timp ce un raport realizat cu sprijinul UNICEF și al Ministerului Educației și Cercetării analizează explicit și impactul tehnologiei și al rețelelor sociale asupra stării de bine a elevilor.
Așa a pornit și proiectul Asociației Doar Mâine, „Poveste digitală fără sfârșit”. Toate componentele proiectului pornesc de la același fir narativ: un text original inspirat de „Poveste fără sfârșit” de Michael Ende, în care „Nimicul” care amenință Fantasia este transpus într-o realitate contemporană ca mecanismele economiei atenției care ajung să ocupe tot mai mult din spațiul mental și timpul adolescenților.
De aici, proiectul încearcă să facă vizibile mecanismele din spatele ecranelor: de ce continuăm să derulăm atunci când nu mai avem nimic de căutat, de ce o notificare ne poate întrerupe o conversație sau un gând și cum ajung platformele să concureze pentru o resursă limitată, mai precis atenția noastră. Prin artă, educație media, dialog și exerciții de gândire critică, proiectul „Poveste digitală fără sfârșit” vrea să transforme aceste mecanisme din ceva invizibil într-un subiect pe care adolescenții îl pot observa, discuta și, în cele din urmă, înțelege.
Discuția a pus sub semnul întrebării și o idee foarte prezentă în cultura productivității, aceea că ar trebui să putem rămâne concentrați perioade cât mai lungi de timp. Atenția nu funcționează însă ca un întrerupător. Ea fluctuează, are nevoie de pauze și este influențată de context. Chiar și starea de flow, asociată cu concentrarea profundă într-o activitate, nu poate fi tratată ca un standard permanent al unei vieți productive.
În mediul educațional, această diferență este importantă. Dacă un elev își pierde concentrarea, răspunsul nu trebuie să fie automat „mai multă disciplină”, poate fi nevoie de o altă întrebare: ce îi solicită atenția, de fapt, în acel moment? Poate că este plictisit. Poate că este obosit. Poate că a primit o notificare. Poate că sarcina este prea dificilă, sau poate că a învățat deja să funcționeze într-un ritm în care fiecare câteva secunde trebuie să apară ceva nou.
Una dintre soluțiile cele mai la îndemână este și una dintre cele mai simpliste: să punem telefonul deoparte. Uneori funcționează. Dar un „detox digital” nu explică de ce revenim la ecran imediat ce perioada de abstinență s-a terminat. În locul unei relații bazate pe interdicție, discuția a dus către ideea de digital wellbeing, mai precis o relație mai conștientă cu tehnologia.
Asta presupune să putem recunoaște mecanismele care ne captează atenția. Să ne întrebăm de ce deschidem o aplicație. Ce căutăm acolo. Ce ne face să rămânem. Ce se întâmplă cu noi după ce închidem aplicația. Pentru educație întrebările acestea pot fi la fel de importante ca informațiile pe care le învățăm.
Un elev care știe să folosească o aplicație nu este neapărat și un utilizator educat digital. Educația media presupune și capacitatea de a înțelege cine construiește mediul în care navigăm, după ce reguli și cu ce efect asupra comportamentului nostru.
Ce poate face arta într-o conversație despre dependență?
Prezența artei media în această discuție nu a fost întâmplătoare. Mihaela Kavdanska, artistă vizuală și cofondatoare FURNA art & culture, lucrează de ani de zile la intersecția dintre artă, tehnologie și știință iar în acestă discuție tehnologia apare ca material artistic și spațiu de experimentare.
Arta poate face vizibile lucruri pe care statisticile le descriu greu, ca de exemplu, felul în care o interfață ne conduce privirea, cum un algoritm ne anticipează comportamentul sau cum o experiență digitală poate modifica relația dintre corp, spațiu și atenție.
Asta schimbă și întrebarea. De la „cum îi convingem pe copii să stea mai puțin pe telefon?” la „cum îi ajutăm să înțeleagă mediul în care se află?”.
Liviu Pop, președintele Asociației uzinaduzina, a adus în discuție perspectiva tehnologiei critice și ideea unor tehnologii care nu concurează permanent pentru atenția utilizatorului. Este o schimbare de perspectivă importantă pentru că de obicei, atunci când vorbim despre adaptarea oamenilor la tehnologie, presupunem că omul trebuie să învețe să se adapteze la instrument. Dar dacă și instrumentul ar trebui să se adapteze la oameni? Dacă o tehnologie bună nu este cea care reușește să ne țină cât mai mult timp în aplicație, ci cea care știe când să ne lase să plecăm?
Educația media începe înainte să deschidem manualul
Pentru Nicoleta Fotiade, expertă în comunicare și educație media și președinta Mediawise Society, competențele media sunt și competențe de viață. Asta înseamnă că educația media nu poate apărea doar atunci când un profesor are timp să vorbească despre fake news sau despre social media. Ea începe mult mai devreme, când un copil învață să pună întrebări despre ceea ce vede.
Cine a făcut acest conținut? De ce îl văd eu? Ce încearcă să obțină de la mine? De ce mi-a fost recomandat? Cum mă face să mă simt? Alfabetizarea digitală înseamnă să știi să folosești tehnologia și să poți negocia cu ea.
Legat de activitatea din sala de clasă, perspectiva tehnică a fost adusă în discuție de Mihaela Crișan-Vida, șef de lucrări în cadrul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată al Universității Politehnica Timișoara, în timp ce Adela Redeș, cadru universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și cu experiență în învățământul preuniversitar, a completat conversația din perspectiva educației.
Împreună, aceste perspective mută discuția din zona soluțiilor individuale în cea a ecosistemului educațional, pentru că nu doar elevul trebuie să învețe să-și gestioneze atenția. Și profesorul lucrează într-un mediu digital. Și părintele. Și școala. Și instituțiile care dezvoltă platformele educaționale. Așa că dacă vrem să vorbim despre dependență digitală în educație, trebuie să vorbim și despre cultura în care această dependență devine posibilă.
Poate cea mai importantă concluzie a întâlnirii a fost și cea mai puțin spectaculoasă: tehnologia nu poate rezolva singură problemele pe care tot tehnologia le amplifică.
Când purtăm o discuție despre subiecte ca inteligență artificială, platforme, algoritmi și educație digitală, revenirea la conexiunea umană poate suna aproape banal, dar tocmai aici se află una dintre cele mai mari mize ale educației.
Un profesor care observă că elevul nu este bine. Un coleg care întreabă ce s-a întâmplat. Un părinte care ascultă. Un consilier școlar cu care poți vorbi. O conversație în care nu există notificări. Toate acestea sunt forme de atenție care nu pot fi cuantificate în numărul de vizualizări. Și poate că tocmai de aici ar trebui să înceapă educația digitală, nu de la ideea că trebuie să renunțăm la tehnologie, ba mai degrabă de la capacitatea de a decide când tehnologia ne servește și când începe să ne folosească ea pe noi.
Masa rotundă „Economia atenției și dependența digitală în educație”, desfăsurată online a deschis astfel proiectul „Poveste digitală fără sfârșit”, inițiat de Asociația Doar Mâine. Proiectul continuă această conversație prin educație media și artă transmedia, aducând împreună elevi, studenți, profesori, consilieri școlari și profesioniști din domenii diferite.
Pentru că povestea digitală nu are de fapt un sfârșit, rămâne să ne întrebăm cum vrem să arate atenția noastră în timp ce trăim în ea. Discuția poate fi urmărită și de cei care nu au putut participa live, pe canalul de YouTube al Asociației Doar Mâine. Înregistrarea integrală a mesei rotunde este disponibilă online, iar discuția poate fi urmărită începând cu momentul dedicat evenimentului.
Despre proiect
„Poveste digitală fără sfârșit” este un proiect cultural implementat de Asociația Doar Mâine în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul propune o abordare de educație media prin artă transmedia și aduce împreună elevi, studenți, profesori, consilieri școlari și experți din mai multe domenii.
Asociația Doar Mâine este o organizație non-guvernamentală înființată în 2022 la Arad, care dezvoltă proiecte transdisciplinare la intersecția artei, educației, tehnologiei și ecologiei. Din 2023, a realizat patru proiecte majore în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, iar expoziția sa de la Ars Electronica (Linz) a atras peste 112.000 de vizite în 2024. Din 2025, asociația face parte din rețeaua europeană Youth Exchange coordonată de Ars Electronica.
Parteneri: Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” Arad, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a Universității „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea Politehnică Timișoara, Asociația Mediawise Society, Asociația Minitremu și Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
