Dezbatere publică din seria ISCOADA Talks | Aradul în umbra marilor orașe: cooperare sau competiție în dezvoltarea regională?”

arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Marți, 29 iulie 2025, de la ora 18.00, Sala Marii Uniri din Palatul Comitatului Arad va găzdui o dezbatere publică esențială pentru viitorul orașului: „Aradul în umbra marilor orașe: cooperare sau competiție în dezvoltarea regională?”, un eveniment din seria #ISCOADATalks, organizat de platforma culturală ISCOADA.


Situat la intersecția teritorială dintre Banat și Crișana și așezat pe ambele maluri ale Mureșului, Aradul se află într-un punct strategic al regiunii de vest, între două poli urbani puternici: Timișoara și Oradea. Această vecinătate generează, pe de-o parte, oportunități de colaborare și dezvoltare regională, iar pe de altă parte, presiuni în plan social și economic, vizibile în migrația tinerilor arădeni către aceste orașe.

Evenimentul își propune să deschidă un dialog onest cu publicul arădean despre relațiile interregionale și percepțiile privind competiția pentru resurse, inițiative antreprenoriale, oferte educaționale și acces la viața culturală. De ce aleg tinerii Timișoara sau Oradea în detrimentul Aradului? Ce poate face Aradul pentru a deveni un partener, nu doar un oraș de tranzit?

Discuția va fi moderată de jurnalista culturală Corina Huțan, realizatoarea emisiunii „Cafeneaua Culturală” (TV Arad), și va aduce împreună invitați cu perspective complementare:

ă – antreprenoare, vicepreședinte Asociația Antigona și actriță profesionistă la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Se descrie ca o „mega‑workaholică”, care a jucat spectacole chiar până în luna a noua de sarcină (inclusiv în Totul despre femei, Tache, Ianke și Cadâr, Familia Ibsen). În 2024 a co-inițiat împreună cu actorul Zoltan Lovas Academia de Teatru „ZoRo” în Arad. Din februarie 2024 coordonează cursuri de teatru, improvizație, dicție și dezvoltare personală pentru copii între 4 și 16 ani.
ț – scriitor, jurnalist și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N. Club România. Cu o prezență recunoscută în viața culturală a Aradului, îl regăsim în proiecte culturale, lecturi publice, simpozioane, emisiuni TV, lansări de carte, articole în presa locală. Este redactor şef la MONITORUL CULTURAL, redactor la revista ARCA şi conduce Editura MIRADOR. A participat la numeroase festivaluri de literatură și proiecte literare în țară și străinătate, a publicat peste 10 volume de poezii proprii și este prezent ca poet invitat în numeroase antologii.

. . . – profesor universitar la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad și prorector în cadrul aceleași universități. În cei peste 25 de ani de activitate didactică în învățământul preuniversitar și universitar a activat ca membru în diverse comisii de specialitate ale Ministerului Educației și ca formator în cadrul ANPCDEFP România. De asemenea, a coordonat și implementat peste 20 de proiecte PHARE, POSDRU, POCU, PNRR și ERASMUS.


Participarea este gratuită, iar evenimentul va fi înregistrat audio-video. Acesta face parte din programul multianual „ISCOADA – Hub de cercetare culturală”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Arad.

Seria #ISCOADATalks își propune să aducă în prim-plan subiecte relevante, dar prea puțin discutate în spațiul public, contribuind la articularea unor perspective diverse asupra provocărilor contemporane.


Evenimentul va avea loc la Sala Marii Uniri, Palatul Comitatului Arad, un spațiu simbolic pentru dialoguri culturale și întâlniri care contează în viața comunității.

Intrarea este liberă, așadar sunteți invitați să participați și să vă alăturați discuției!

Link al evenimentului pe Facebook aici.


Categorie: Cultură
Etichete: Arad, dezbatere, Ioan Matiut, Roxana Sabău
Distribuie:
Articolul anterior
FLOREA VOICULESCU, REFLECȚII INSPIRATE DE CARTEA PROFESORULUI ANTON ILICA: „OGLINZI INTERIOARE, GÂNDURI TRĂITE” (2025)
Articolul următor
 Arădenii în Al Doilea Război Mondial (16)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

0
Doi liceeni din Arad, David Boulean (clasa a X-a, Colegiul Național „Moise Nicoară”) și Santi Erick (clasa a X-a, Colegiul „Csiky Gergely”), și-au expus recent proiectul tehnologic la Budapesta, în cadrul evenimentului internațional „<19 Shape your world! 2025”. Evenimentul a avut loc între 9-11 ianuarie 2026. Cei doi au fost selectați de Asociația Doar Mâine din Arad în parteneriat cu Fundația C3 din Ungaria, organizații care fac parte din programul internațional Youth Exchange inițiat de Ars Electronica, Austria. ChronaCast: De la o problemă în pauze, la o soluție digitală Ideea proiectului, intitulat ChronaCast, s-a născut din nevoia practică a lui…

Vernisajul expoziției „trei rădăcini” de Fabian Gavrilescu, la habitat B1

0
Spațiul habitat B1 găzduiește, începând cu 21 noiembrie, ora 18:00, vernisajul expoziției „trei rădăcini”, semnată de artistul și arhitectul timișorean Fabian Gavrilescu. Proiectul reunește o serie de sculpturi generate digital și materializate prin modelare și imprimare 3D, care traduc trei dintre reperele definitorii ale Timișoarei în forme abstracte, simbolice și esențializate. Cele trei sculpturi sunt ancorate conceptual în: Canalul Bega – ca flux natural, ritm vital și continuitate urbană; Bastionul – ca memorie stratificată, arhivă materială și nucleu cultural; MECIPT – ca moștenire științifică și începutul limbajului digital în România. Prin geometrii generate algoritmic, aceste elemente sunt regândite ca expresii…

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

0
În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația Doar…

Dangerous Bullets, trupa glam metal născută în camera unui apartament din Arad

0
În iarna anului 2022, la Arad, a luat naștere trupa Dangerous Bullets, un proiect muzical ce avea să-și contureze identitatea în jurul vocii și viziunii artistei Selen Crimson, fondatoarea și vocalista formației. Totul a pornit modest, „în camera mea, din pasiunea pentru muzică”, mărturisește Selen. Artista spune că a început să cânte la chitară acustică și voce de la doar cinci ani. A urmat o pauză, dar din 2018 a revenit la muzică iar în 2021 a învățat singură chitara electrică și basul. „Am ascultat mult black metal și apoi am trecut la glam metal. Inspirația o iau direct din…

Vernisajul expoziției Media Art Prize – Only Tomorrow, la Galeria Alfa

0
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad. Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design a UAV. Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul…

Editura Fantomas și festivalul Discuția secretă caută autori și autoare nedebutați

0
Editura F a n t o m a s, în parteneriat cu festivalul Discuția secretă, lansează un apel către autoare și autori nedebutați, invitați să trimită manuscrise până la data de 1 ianuarie 2026 la adresa debutfantomas@gmail.com. Sunt acceptate poezie, proză sau orice alt tip de text care merită publicat, indiferent de gen. Manuscrisele trebuie să conțină material suficient pentru un volum și să fie însoțite de un scurt CV. Se pot trimite mai multe manuscrise, cu condiția să fie gândite ca titluri distincte. Nu sunt acceptate fragmente disparate (fragmente de roman, poezii alternând cu povestiri sau pagini de jurnal).…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor  Arădenii în Al Doilea Război Mondial (16) Apasă aici pentru a citi
Secret Link