„Muncitorii lucrează zi lumină” pentru remedierea problemelor la podul hobanat spun colegii noștri apropiați administrației. Lucrările de remediere „vor fi gata sigur în 15 noiembrie”, susține primarul (vezi articol asociat). În ceea ce ne privește, mergem periodic în zonă să vedem cu ochii noștri cum avansează lucrările.
În cursul zilei de miercuri, 24 septembrie, la orele amiezii, am ajuns din nou pe șantier și am forțat o plimbare cu mașina, dus-întors, pe podul hobanat:
- ATENȚIE! Circulația pe pod este INTERZISĂ, ni s-a permis accesul strict în scopul documentării acestui material!
Un cititor al nostru ne-a transmis că tot miercuri (coincidență sau nu), la câteva ore după noi, a fost la pod. A găsit pe șantier trei muncitori cu care a intrat în vorbă și i-a întrebat dacă, în opinia lor, lucrările se vor putea finaliza măcar până la sfârșitul lunii noiembrie 2025. Răspunsul lor a fost: „În cel mai fericit caz, anul viitor”.
Conform informațiilor pe surse, lucrările ar putea fi încheiate la sfârșitul anului, întrucât unul dintre constructorii care au preluat execuția ar fi serios. Cei care se ocupă de hobane (o firmă franceză), caută și ei soluții și vor acorda suportul necesar. În acest moment se caută soluțiile tehnice astfel încât susținerea podului să se facă doar de către hobane, fără a fi nevoie de pilonii de susținere de sub pod, și chiar dacă se vor construi acei piloni (probabil unul singur), să fie montat(ți) doar dacă se va impune.
Tot conform informațiilor pe surse, până la acest moment podul a fost „ușurat” cu 1000 de tone.
UPDATE, ora 14.50
Am observat pe rețele că primarul a fost și el, astăzi, într-un alt rond la pod. Călin Bibarț a informat că au venit „reprezentanții firmei din Franța, care fac măsurătorile în hobane”.
Articole asociate:
- PODUL HOBANAT „ușurat” de amporă | VIDEO din DRONĂ
- ARAD | Podul hobanat „e ok, nu cade”… dar trebuie ușurat cu cel puțin 1500 de tone
- alte articole pe tema podului hobanat AICI


















4 comentarii. Leave new
== MONUMENTUL CORUPTZIEI SI HOTZIEI CONSTRUITE DE CIROZA GALBENA ARAD == RAD OLTENII DE TELEORMANUL ARDEALULUI . – SCARBA MI E – SPITAL DE CATEG A 4A – POD FLAUSHAT –PAVELE DIN CHINA – FESTIVALE TRISTE DE AZIL SENIORI ETC
Pai daca mai fac un „picior” la ce mai trebuie hobane???banii trebuie să circule,alt motiv să crească impozitele de anul viitor!
Întâmplător aseară a fost filmul lui David Lean-Podul de pe râul Kwai.Ma întreb dacă ,,vizionarii” Aradului dacă ar fi vizionat acel film poate ne-am fi trezit cu replica lui aici la noi.Nu mai trebuia cabluri ,calcule doar o echipă de dulgheri.Chiar merităm să ne înfrățim cu localitatea Caracal,sunt em pe drumul cel bun.
Se fac intervenții la un pod finalizat prin decopertarea asfaltului și tensionarea hobanelor fără expertiză tehnică? Cititi Art. 18, Legea 10/ 1995!