Dan Spătariu este membru al cenaclului literar „Pavel Dan” din Timișoara și medic. Scrie poezie de 3 ani și pregătește în această toamnă un volum de versuri.
***
Bila înaintează galben
Creierul desfăcut în amintiri mușcă din oră
Pe plic stiloul călimara și- o lalea
Miros de iasomie prin parchet
Goală pe bulevard femeia
Își plimba rochia în roșu desuet
Un câine de aramă latră tare
Se scurg din case mobile oglinzi
Acoperișuri cu păreri solare
Înfometate se desprind târziu
În grele păsări călătoare
Ce știu
Cu Happy în rucsac
Nu-ți știu
decât vocea privirea
Asortată la culori de machiaj indian
Căutând făr’ să știi nemurirea
În ceva evident
colorat
pământean.
Cu gesturi mărunte
Și un cățel cu nume de fericire
Ai pornit în lume
Să vezi de-i viața o chestie de noroc
Sau o scânteie on/off în marea sărbătoare a Universului?
Numeri în fiecare zi pe cei ce iubesc:
Șapte douăzecișiunu unu
(Murmurand ușor din buze
Doar pentru tine și nemărturisitul Dumnezeu
Hmmm numere fără soț !?)
Așa încât, în fiecare seară
Cineva mai așteaptă până a doua zi o minune
Când însă vezi că doare așteptarea
Te lași iubită chiar tu
Dis de dimineață
Să nu își irosească viața vreun însingurat
Cosmosul devine un degetar util
Cu care Demiurgul mai coase câte un cer rupt
de atâtea stele romantic atârnate în veșnicie.
Memorii din viitor
Era un cugetător
Un trăiască lume!
Își plimba domol sufletul prin cartiere de aur
Credea în atingeri de lumini
Pasul lui încleștat pe drum de liniști
Ducea lumea adânc de aproape
Prieten și zimbru
Își așeza zâmbetul în necontenire
Nu a uitat nu a memorat
A tăcut puțin cât trebuia
Așa încât cuvintele plecate din el aveau luciu
Fabulă
În această noapte plină
cu o luna cât o ceapă
gânduri vagi de alumină
supărat le arunc pe apă
să se ducă jos în vale
lângă o însurătoare
unde-un pește și-o albină
trăiesc nebuni o idilă.
El frumos cu burta luce
pe albină o seduce
vom avea copii deștepți
de la fosfor și polen!
Ea naivă dă să-l creadă
Luna de miere să-nceapă!
Luna de pe cer confuză
nu mai știe care lună?
Peștele pe nume Obu
cu coada lovește zvonu
ea cu zumzet gângurește
Albinola se gătește
Gândurile mele toate
au rămas mute în iaz
Râd de ele cât ma ține
De necazul făcut haz
Sunt o strecurătoare pentru timp
Se opresc în mine prezenturi
Sunt hambar cu amintiri
Vom știi toți despre toți când ne vom întoarce grandios de modești în vidul stelar
După plecare ochii rămân singurii privind necontenirea
După plecare auzul absoarbe
sunet de pași călcați pe drum de case
Paturi întinse depun mărturie
Hedonic inspir
Hedonic expir
Sunt o strecurătoare pentru timp
Noaptea San Lorenzo
Cu trupul răsfirat prin stele
Nu pot sa vin deși sunt de ajuns
Nu știu să cânt mi-e vocea harpă vie
Când mă așez simt norii cum mă duc
Azi inima îmi bate fără tonuri
Și amețesc pe culmi de prevestiri
Un corb îmi lunecă prin doruri
Ce se destramă dintr-al meu pustiu
E griul negru viața matinală
Atât de excitantă te surprind
Cai verzi înmuguresc pe ramuri iară
Chirurgii-mi spun că de lumini sunt plin
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
