Aradul este un județ în care violența domestică este bine înrădăcinată | Comportamentul agresiv în cifre, în cele 8 luni ale anului

în primele 2 luni din 2024
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Nu este greu de observat comportamentul agresiv în viața de zi cu zi, peste tot în jurul nostru. Nici în locurile publice, nici în trafic, nici în familie nu suntem feriți de scenele de violență care izbucnesc din nimic. 


Având în vedere că legislația în materia violenței domestice a fost totuși îmbunătățită, polițiștii având pârghia legală de a interveni imediat și de a emite ordine de protecție provizorii, aveam speranța că măcar de teama legii și a pedepselor vom asista la o scădere a numărului de cazuri. Nu numai că nu au scăzut cazurile de violență, dar se înmulțesc și cazurile de încălcare a ordinului de protecție emis de polițiști și confirmat de parchet.

Pentru a susține cu cifre oficiale ceea ce puteam doar presupune, am solicitat informații concrete de la IPJ Arad cu privire la numărul sesizărilor din primele opt luni ale anului și anume:

  1. Câte intervenții la cazuri de violență domestică s-au efectuat la nivelul IPJ Arad (municipiu și județ) în perioada 01.01.2024-25.08.2024.
  2. Câte ordine de protecție provizorii au fost emise în perioada 01.01.2024-25.08.2024.
  3. Câte ordine de protecție au fost confirmate de parchet în aceeași perioadă de referință.
  4. Câte ordine de protecție au fost încălcate în aceeași perioadă de referință.
  5. Câte cazuri de violență domestică au avut ca victime minori.
  6. Câte cazuri de violență domestică au avut ca victime femei.

Răspunsul transmis de IPJ Arad confirmă că Aradul este un județ în care violența domestică este bine înrădăcinată

În perioada 01.01.2024-25.08.2024, la nivelul județului Arad polițiștii au intervenit la un număr de 543 de sesizări privind violența domestică. 

Ca urmare a acestor intervenții, au fost emise 136 de ordine de protecție provizorii, iar 135 dintre acestea au fost confirmate de unitățile de Parchet.


Nimic nu-i poate opri! Pentru agresori, ordinul de protecție e doar o hârtie

Din cele 135 de ordine de protecție, un număr de 36 au fost încălcate, abuzatorii le-au ignorat cu desăvârșire și au încercat o nouă agresiune asupra victimelor sau chiar le-au agresat. Pentru încălcarea ordinelor de protecție au fost întocmite 36 de dosare penale.

Victimele agresiunilor au fost preponderent femei (224 de victime), dar și minori (61 dintre victime).


Dacă sunteți victime ale violenței domestice, de orice tip, spuneți NU ABUZULUI! Dacă vă simțiți în pericol, nu ezitați să apelați numărul de urgență 112!

Tipuri de violență domestică

  • Violență fizică: împingeri, pălmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare, etc.;
  • Violență verbală: țipete, insulte, umiliri şi critici jignitoare, înjurături, batjocorire, amenințări cu bătaia, omor ori sinuciderea;
  • Violență sexuală, de exemplu: constrângere la activități sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor genitale, etc.
  • Violență economică: interzicerea de a lucra sau de avea bani proprii, șantaj în legătură cu banii, amenințare cu distrugerea obiectelor de valoare ale victimei sau a obiectelor din casă;
  • Violența socială: se concretizează prin destrămarea relațiilor sociale la presiunea unui membru al familiei (exemplu: bărbatul hotărăște cu cine se întâlnește, cu cine se împrietenește victima, cu cine poate vorbi etc.)

ATENȚIE! Conform celor mai recente reglementări legale, orice victimă poate cere ordin de protecție, indiferent de cine e agresorul

Conform reglementărilor aplicabile din 31 august, ordinul de protecție a fost extins. Măsura se extinde de la violența în familie, la oricine simte că este amenințat de o persoană, indiferent de relația pe care o are cu aceasta. Până acum, ordinele de protecție puteau fi obținute doar dacă între doi oameni exista o relație de concubinaj sau dacă erau într-o căsnicie.

Ordin de protecție față de orice persoană agresivă, inclusiv în mediul online

Din 31 august, o persoană poate cere ordin de protectie dacă este urmărită la locul de muncă sau acasă, dacă este hărțuită din mediul online, dar și dacă este intimidată sau amenințată. Modificări intervin și în tipurile de ordine de protecție. Un ordin de protecție provizoriu de cinci zile poate fi dat și de polițisti, dar trebuie confirmat în 48 de ore și de un judecător.


Citește și:


 

Categorie: Investigații, Recomandări
Etichete: IPJ Arad, Ordine de protecție provizorii, violență domestică
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Operatorul depozitului de deșeuri din Arad, FCC Environment, a fost sancționat de Consiliul Concurenței cu amendă de 410.000 euro
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Conducătorul autoturismului, un bărbat de 27 de ani, a decedat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
Wise
Articolul următor GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (20) Apasă aici pentru a citi
Secret Link