Când nu ai habar cu ce se măsoară valoarea în artă, apelezi la democraţie. Pui de un sondaj în presă sau chiar pe stradă şi ai o acoperire democratică de nezdruncinat asupra a tot ce mişcă în cultură. Orgoliul celor ajunşi vremelnic într-o poziţie decizională este de multe ori deasupra unei abordări chibzuite şi adecvate atunci când trebuiesc luate decizii importante în domenii sensibile, cum este cultura, care cer o anumită calificare.
În urmă cu ceva ani, un mare şef judeţean, prost sfătuit de consilierul său, a propus ca oportunitatea continuării apariţiei unei cunoscute publicaţii culturale să fie decisă de un sondaj făcut pe stradă. Nu prestigiul câştigat de publicaţie în timp, transferat şi asupra Aradului, sau aprecierile celor calificaţi din breaslă au contat pentru omul nostru, ci câţi din cei care trec pe bulevardul central citesc sau consideră oportună o astfel de revistă elitistă. Ca şi cum elitismul ar fi profund dăunător, nevrednic de banii poporului.
Sau, să ne amintim de celebrele clasamente „valorice” făcute de Mihai Tatulici la TVR, pe baza voturilor telespectatorilor, în urma cărora au fost umilite personalităţi autentice şi mult supraevaluate mediocrităţi cu succes facil la public.
Recent, în oraşul vecin Timişoara, un consilier local s-a erijat în trompeta unor revoltaţi de aspectul statuilor din centrul vechi, recent renovat şi a propus ca amplasarea lor să fie hotărâtă prin votul cetăţenilor. Şi s-a votat, din fericire, doar pe facebook şi tot din fericire rezultatul a fost ignorat şi s-a mers pe mâna artiştilor.
Din păcate, efectele democraţiei în materie de artă, sunt vizibile chiar pe bulevardul central al Aradului. Ele fac deja parte din viata oraşului, au devenit obişnuinţă pentru arădeni iar pentru cei aflaţi în trecere, mostre de prost gust.
Iată doar câteva exemple în care se încearcă şi uneori se reuşeşte să se substituie valoarea cu voinţa unora care ar trebui doar să creeze condiţii pentru ca actul de creaţie autentic să se producă.
Arta se poate manifesta şi progresa doar în deplină libertate de expresie, cu sprijinul moral şi material al comunităţilor, dar valoarea poate fi legitimată doar de către cei calificaţi în materie: critici şi istorici de artă.
Dacă ne dorim performanţă în cultură, trebuie să acceptam că acolo unde începe arta se termină democraţia.
(Articol publicat în revista MONITORUL CULTURAL Nr. 1/2016)
