Aurel Bauh este numele unui fotograf român aproape uitat de istoria artei. Născut la Craiova în 1900, a ajuns la Paris în anii ’20. A fotografiat alături de Man Ray și André Kertész. S-a întors apoi în București, unde a deschis un studio devenit refugiu pentru avangarda românească. A murit la Paris, în 1964.
Astăzi, lucrările sale se odihnesc la Centre Pompidou și la MoMA — două dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume.
Puțini fotografi au reușit ce a reușit el: să transforme trei pere așezate pe o oglindă, niște macaroane fotografiate pentru reclamă și câteva capete de pește uitate pe o masă, în obiecte de artă păstrate până astăzi în arhive muzeale. Articolul de față adună tot ce se știe despre viața și opera sa — de la ucenicia berlineză la Archipenko, până la ultimii ani petrecuți din nou la Paris, în fotografia publicitară.
Cuprins
1. Aurel Bauh: de la Bauch la Bauh, o schimbare impusă de istorie
2. Parisul anilor ’20-’30: laboratorul unei avangarde
3. „28 Études de Nus” — cartea care i-a consacrat numele
4. Perele, macaroanele și capetele de pește: natura moartă ca teatru
5. Întoarcerea la București: studioul care a adunat o generație
6. Orașul pierdut: Bucureștiul de altădată
7. Umbra istoriei: riscul asumat pentru o familie evreiască
8. Ultimii ani: întoarcerea la Paris
9. Aurel Bauh astăzi: un nume regăsit la Centre Pompidou și MoMA
12. Surse
1. Aurel Bauh: de la Bauch la Bauh, o schimbare impusă de istorie
Numele de naștere al lui Aurel Bauh era, de fapt, Bauch. La începutul anilor 1920, forma se pronunța în franceză aproape identic cu „Boche”. Așa erau porecliți peiorativ nemții, în anii de după Primul Război Mondial. Un asemenea nume era greu de purtat la Paris. Așa a apărut forma nouă, sub care avea să semneze întreaga sa operă.
| Perioadă | Reper biografic |
|---|---|
| 1900 | Se naște la Craiova, sub numele Aurel Bauch |
| 1921-1922 | Studiază la Berlin, cu sculptorul Alexander Archipenko |
| 1923-1926 | Studiază la Paris, la Académie Moderne, cu Fernand Léger |
| 1929 | Începe experimentele cu fotograma, solarizarea și dubla expunere |
| 1936 | Publică albumul „28 Études de Nus” și participă la expoziția internațională de fotografie de la Paris |
| 1937-1939 | Se întoarce în România și deschide un studio fotografic la București |
| 1947 | Ilustrează volumul „Oameni și cărbuni în Valea Jiului”, cu text de Geo Bogza |
| 1956 | Devine membru fondator al Asociației Artiștilor Fotografi din RPR |
| 1957 | Publică albumul dedicat Bucureștiului, cu prefață de Tudor Arghezi |
| 1961 | Se întoarce definitiv la Paris |
| 1964 | Moare la Paris, la 64 de ani |
1.1 Craiova, 1900 — un secol care abia începea
Aurel Bauh s-a născut în 1900, la Craiova. Orașul se afla atunci la circa 200 de kilometri vest de București. Chiar în acel an, Craiova primea o medalie de aur la Expoziția Internațională de la Paris. Distincția venea pentru un proiect de parc semnat de arhitectul francez Édouard Redont. Istoricii amatori ai fotografiei citează adesea coincidența, ca un semn timpuriu al legăturii sale cu capitala franceză.
1.2 Berlin, 1921 — ucenicia la Archipenko
Între 1921 și 1922, el a studiat la Berlin. A învățat în școala sculptorului avangardist Alexander Archipenko, apropiat al mișcării cubiste. Tot atunci l-a cunoscut pe fotograful Sacha Stone, figură importantă a fotografiei experimentale germane a perioadei. Berlinul anilor ’20 era un oraș în plină fierbere artistică. Contactul cu acest mediu avea să-i marcheze definitiv direcția profesională.
2. Parisul anilor ’20-’30: laboratorul unei avangarde
În 1923, Aurel Bauh s-a mutat la Paris. Timp de trei ani a studiat la Académie Moderne, condusă chiar de Fernand Léger. Alături de el preda pictorul Amédée Ozenfant. A fost o perioadă de formare intensă. Parisul concentra atunci tot ce era nou în artele vizuale europene.
2.1 Fotograma, solarizarea și dubla expunere
Din 1929, el a început să experimenteze sistematic cu tehnicile de cameră obscură ale epocii. Fotograma, solarizarea, dubla expunere — toate deveniseră instrumente de căpătâi ale modernismului fotografic. Lucrările lui din această perioadă sunt adesea comparate cu cele ale lui Maurice Tabard. Pentru acești fotografi, laboratorul devenise, la fel ca aparatul, un instrument de creație.
2.2 O prezență constantă în revistele pariziene
Lucrările lui Bauh au apărut în publicații franceze de referință ale epocii: Arts et Métiers Graphiques și Revue Moderne. A fost inclus în International Exhibition of Contemporary Photography din 1936. Alături de el expuneau nume care astăzi definesc canonul fotografiei moderniste: Man Ray, Brassaï, André Kertész, Germaine Krull, Florence Henri, Hans Bellmer, Marcel Duchamp.
2.3 Assia Granatouroff, muza care a inspirat un oraș întreg
În 1930, el a realizat o serie de fotografii cu Assia Granatouroff. Modelul de origine ucraineană era una dintre cele mai fotografiate femei ale Parisului artistic interbelic. Sculptorul Charles Despiau îi descria trupul ca având „umeri egipteni și bazin grec”. Pe lângă Bauh, au fotografiat-o Dora Maar, Ergy Landau, Roger Parry și Emmanuel Sougez. E o listă care spune multe despre cercul în care lucra fotograful român la acel moment.
3. „28 Études de Nus” — cartea care i-a consacrat numele
În 1936, editura pariziană Arts et Métiers Graphiques a publicat albumul „28 Études de Nus”. Volumul aduna 28 de studii de nud semnate de Aurel Bauh. Rămâne, până astăzi, reperul central al perioadei sale pariziene. Prin acest album, numele lui a intrat definitiv în istoria fotografiei europene interbelice. Fotografia sa de nud combina rigoarea formală a cursurilor cu Léger cu o senzualitate tăcută. Nu existau gesturi teatrale, ci un stil de mijloc, între academism și avangardă.
4. Perele, macaroanele și capetele de pește: natura moartă ca teatru
Dincolo de nuduri, partea cea mai surprinzătoare din opera lui Aurel Bauh rămâne seria lui de naturi moarte. În mâinile lui, obiecte banale devin, brusc, teatru vizual.
4.1 Trois poires sur un miroir — un joc optic cu reflexia
„Nature morte (Trois poires sur un miroir)” a fost realizată în jurul anului 1940. Lucrarea e păstrată astăzi la Centre Pompidou. Fotografia așază trei pere direct pe suprafața unei oglinzi. Rezultatul dublează fiecare fruct în propria reflexie. Un gest culinar banal se transformă astfel într-un studiu geometric despre lumină și repetiție. E o formulă vizuală tipică fotografiei moderniste, dusă însă spre un registru aproape suprarealist.
4.2 Étude publicitaire pour Macaroni — reclama transformată în artă
În 1950, el semna „Étude publicitaire pour Macaroni”. Era un studiu comercial pentru un producător de paste făinoase. Lucrarea se află astăzi tot în colecția Centre Pompidou. Ea arată cât de puțin conta pentru el granița dintre fotografia publicitară și cea artistică. Mulți dintre colegii săi parizieni din anii ’30 — Roger Parry, François Kollar — desființau la fel de firesc această distincție.
4.3 Capetele de pește — suprarealismul discret al unui fotograf de meserie
Cataloagele de licitație care documentează fototeca sa pariziană din perioada 1920-1934 menționează o imagine intitulată simplu „les têtes de poissons” — capetele de pește. Alături de un amfiteatru al facultății de medicină, de nuduri feminine și de studii cu picioare goale, aceste capete de pește completează portretul unui fotograf pentru care orice obiect putea deveni compoziție. Nimic nu era, pentru Aurel Bauh, prea neînsemnat pentru a fi văzut altfel.
5. Întoarcerea la București: studioul care a adunat o generație
Spre finalul anilor ’30, Aurel Bauh s-a întors în România. A deschis, la București, un studio fotografic modernist, dedicat portretului și ilustrației. Sursele diferă asupra numărului exact — unele îl plasează pe strada Popa Rusu, altele îl numesc simplu „Studio 41″. Toate sunt însă de acord asupra locației: în inima orașului, la câțiva pași de celebra cafenea-hotel Capșa.
5.1 Un studio devenit refugiu pentru artiști
Studioul a devenit rapid loc de întâlnire pentru scriitori și artiști avangardiști ai Bucureștiului interbelic. Printre ei: Jules Perahim, maestru al suprarealismului românesc, Harry Brauner, etnograf și muzicolog, și Sașa Pană, unul dintre teoreticienii mișcării.
5.2 Théodore Brauner, ucenicul care a devenit maestru
În acest studio, el l-a inițiat în fotografie pe Théodore Brauner. Acesta era fratele pictorului Victor Brauner. Théodore avea să devină, la rândul lui, unul dintre fotografii moderniști importanți ai României. E un fir de continuitate rar documentat, dar esențial pentru înțelegerea influenței reale a lui Bauh asupra generației următoare.
6. Orașul pierdut: Bucureștiul fotografiat de Aurel Bauh
Pe lângă portrete, el a realizat numeroase fotografii de arhitectură ale Bucureștiului. A documentat și scene din viața rurală românească. În 1947 a ilustrat volumul „Oameni și cărbuni în Valea Jiului”. Textul era semnat de Geo Bogza, unul dintre teoreticienii avangardei românești, iar volumul a apărut la Editura de Stat.
6.1 Albumul din 1957 și prefața lui Tudor Arghezi
În 1957, el a publicat un album fotografic dedicat integral capitalei românești. Prefața era semnată de poetul Tudor Arghezi. Acesta lăuda „talentul unic în arta de a portretiza un peisaj și de a-i fixa imaginea”. Albumul surprindea Athénée Palace, Casa de Economii, Curtea Veche, cartierul Ferentari și stadionul Dinamo. Era un București care, în mare parte, nu mai există astăzi în forma documentată de obiectivul său.
7. Umbra istoriei: riscul asumat pentru o familie evreiască
Aurel Bauh a colaborat și cu revista „Sociologie Românească”, pentru care a furnizat fotografii de teren. Redactorul-șef al publicației, sociologul Anton Golopenția, i-a apreciat public munca. Potrivit unei surse biografice, Golopenția și-a asumat riscuri personale semnificative. Ar fi ajutat financiar un membru al familiei Bauh, de confesiune mozaică, în anii dificili ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Detaliul rămâne insuficient documentat în surse independente. Trebuie tratat cu rezerva cuvenită oricărei relatări biografice bazate pe o singură sursă.
8. Ultimii ani: întoarcerea la Paris
În 1956, Aurel Bauh a fost membru fondator al Asociației Artiștilor Fotografi din Republica Populară Română. În 1961 s-a întors definitiv la Paris. Acolo a continuat să lucreze ca fotograf independent, mai ales în publicitate. A murit la Paris pe 20 noiembrie 1964. Cauza a fost un accident survenit în timpul unei intervenții chirurgicale. Avea 64 de ani — exact cât trecuse de la nașterea sa în orașul de pe malul Jiului.
9. Aurel Bauh astăzi: un nume regăsit la Centre Pompidou și MoMA
Astăzi, opera sa e păstrată în colecțiile permanente ale Centre Pompidou din Paris și ale MoMA din New York. Alte lucrări sunt risipite în colecții din Franța, Germania și Israel. Galeria newyorkeză Gitterman Gallery îi reprezintă moștenirea artistică. Ea îi documentează opera pentru colecționari și cercetători.
9.1 Ce se știe sigur și ce rămâne incert
O parte din biografia timpurie a lui Aurel Bauh rămâne neclară. Unele surse speculează o posibilă cunoștință, în perioada pariziană, cu Constantin Brâncuși și cu Tristan Tzara — amândoi români stabiliți atunci la Paris. Nicio sursă instituțională sau document primar nu confirmă însă acest lucru direct. Afirmația trebuie tratată ca ipoteză, nu ca fapt stabilit. La fel de puțin documentată rămâne soarta negativelor sale originale, dispersate sau pierdute după moartea fotografului. De aceea, opera sa continuă să fie, chiar și un secol mai târziu, un subiect deschis cercetării.
